 Magazinelor de vise li se cîntă prohodul
• primăria pietreană lucrează la o hotărîre prin care să fie interzise spice shop-urile din oras • „În primă fază cele din apropierea scolilor, apoi si celelalte“, spun oficialii pietreni • pînă la aparitia actului, cele 7 magazine din Piatra sînt monitorizate • Magazinele de vise din Piatra Neamt mai au cel mult o lună de existentă. Municipalitatea vrea să le închidă si, pe modelul aplicat deja cu succes de alte primării, să nu le mai autorizeze pe cele care solicită acest lucru. Cei de la Autorizări si juristii colaborează pentru a întocmi un proiect de hotărîre de consiliul local care să interzică magazinele de vise. „În primă fază măcar magazinele din apropierea scolilor“, a declarat Gabriel Muraru. Dacă nu în sedinta viitoare, atunci în următoarea sigur, promite primăria. Adică în maximum o lună singurele buruieni disponibile la vînzare vor fi ceaiurile din farmacii si cimbrul din piată. În mod normal, aceste spice shop-uri n-ar fi trebuit autorizate din capul locului. Numai că primăria nu are pîrghiile de control si nici cadrul legal să refuze autorizarea. „Cînd se autorizează o activitate, solicitantul depune o declaratie pe proprie răspundere cu privire la articolele comercializate. Atît. Biroul Autorizări Control Transporturi si politia comunitară verifică ulterior dacă cele declarate corespund realitătii. Numai că politia comunitară trebuie să-i prindă asupra faptului ca să poată lua măsuri. Numai că aceste plante etnobotanice nu sînt expuse, nu se vînd la tejghea. Magazinele sustin că vînd plante medicinale sau îngrăsăminte, seminte si altele de acest fel. La noi n-a declarat nimeni că vinde etnobotanice, nici măcar din cele legale. De aceea sînt monitorizate, pentru că vînd mai mult seara, si trebuie prinse în fapt. Numai asa putem închide pe loc magazinul. Dar n-a fost cazul pînă acum“, mai spun cei de la primărie. În Piatra Neamt sînt 7 magazine de acest fel care sînt sub lupa autoritătilor. Vreo trei sînt peste drum de scoli.
Si altii au putut
Piatra Neamt nu e deschizător de drumuri în privinta închiderii magazinelor de vise. Alte primării au făcut-o deja. S-a interzis „comercializarea substantelor halucinogene, a oricărui tip de substante etnobotanice si asimilate acestora, plante, prafuri si ceaiuri de acest fel, cu efecte halucinogene, euforice sau similare acestora, în orice formă ori ambalaj de prezentare“. Unii le-au închis definitiv pe toate, altii au pus lacăt doar pe cele aflate la mai putin de un kilometru de scoli, biblioteci, cămine, internate, case de cultură, tabere, baze sportive, parcuri si locuri de joacă. Autorizatiile si acordurile de functionare au fost anulate. Totul pentru că asa numitele plante sau îngrăsăminte pentru plante, vîndute la pliculete, a adus la spital un număr alarmant de tineri, puberi si prepuberi. În tot acest timp, cei care vînd astfel de ierburi nu dau nici două parale pe ce se întîmplă clientilor lor. Nici legea nu-i stresează prea tare. Ordonanta 6/2010, care a completat legislatia privind combaterea traficului si consumului de droguri si pe cel al plantelor stupefiante si psihotrope, e deja depăsită. Ea precizează că lista plantelor va fi actualizată de guvern ori de cîte ori este nevoie, dar n-a mai fost de mult. Fapt pentru care îi revine administratiei locale sarcina de a interzice ierburile periculoase.
Dascălii abia asteaptă
Inspectoratul Scolar a initiat o discutie cu directorii scolilor pe tema pericolului la care sînt expusi copiii. Mai vocali au fost cei de la licee, pentru că magazinele sînt de regulă în orase. „Am solicitat directorilor să identifice dacă în apropierea unitătilor pe care le conduc există magazine la care se vînd astfel de substante. Dacă vom constata că unele functionează în apropierea liceelor, vom cere închiderea magazinelor. Nu le putem închide noi, că n-avem nici un drept. Dar trebuie să facem ceva să ne protejăm copiii. Din nefericire, avem si noi cazuri de elevi care consumă etnobotanice. Trebuie intervenit din toate directiile pentru a rări aceste situatii, pentru a le face să dispară cu totul“, a declarat inspectorul general Luminita Vîrlan. Fiecare director îsi cam stie scoala si problemele cu etnobotanicele. Chiar si pe cele care nu ajung la spital, că mai sînt si dintr-astea. Mihai Obreja, director la „Petru Rares“, spune că nu stie să aibă consumatori la el în scoală, dar oricum magazinele ar trebui stîrpite. „Eu le-as desfiinta pe toate. Si crîsmele, si barurile, si chioscurile care vînd tigări minorilor. Acum două zile m-am certat cu o vînzătoare care a dat tigări unui copil si o s-o reclam si la Protectia Consumatorului. Sînt zone pe glob în care se consumă plante în timpul unor ritualuri. La noi e teribilism“, a declarat acesta.
|