 SORIC, IARĂSI ÎN ANCHETĂ
• fostul sef al Politiei Neamt face obiectul unei noi cercetări prealabile, de această dată fiind vorba de probleme profesionale • comisarul sef Soric va fi audiat astăzi la sediul MAI, unde trebuie să fie prezent începînd cu ora 14 • pînă la sfîrsitul săptămînii, IGPR va decide la ce serviciu va fi repartizat fostul sef al IJP Neamt • După episodul asasinatului de la Caffe Latino, faptă care a captat atentia întregii tări, problemele se tin lant de comisarul sef Aurelian Vasea Soric, fostul sef al Politiei Neamt. Pe lîngă faptul că si-a pierdut functia si i-a mîniat pe sefii săi de la Bucuresti în urma declaratiilor pe care le-a făcut în presă, ofiterul s-a trezit că face obiectul a nu mai putin de trei cercetări prealabile. Dacă primele două, cunoscute deja, sînt în legătură cu afirmatiile făcute, dar si cu cele întîmplate în sala de sedinte a IJP, după conferinta de presă din data de 16 noiembrie, cea de-a treia cercetare prealabilă este strîns legată de activitatea sa profesională. În acest sens, comisarul sef Soric este asteptat astăzi, începînd cu ora 14, la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, pentru a fi audiat în cel de-al treilea dosar de cercetare prealabilă. Informatia a fost confirmată si de actualul sef al Politiei Neamt, comisarul sef Dorel Manole. Cît priveste statutul actual al lui Aurelian Vasea Soric, seful Politiei Neamt a precizat că situatia sa va fi clarificată în următoarele zile. După toate cele întîmplate, comisarul sef Soric a fost pus la dispozitia IGPR, însă pînă acum nu s-a stabilit în cadrul cărui serviciu va activa. Ofiterul s-a prezentat în aceste zile la serviciu pentru a fi audiat de cei doi politisti veniti de la Bucuresti. Cert este că în acest moment, fostul sef al Politiei Neamt nu stie ce activitate va presta în cadrul IJP Neamt, însă situatia va fi clarificată pînă la sfîrsitul săptămînii.
Prestigiul Politiei, grav afectat de declaratiile lui Soric
Corpul de Control al MAI, care a efectuat o anchetă la IJP Neamt la putin timp după tragedia de la Caffe Latino a constatat, printre altele, că fostul sef al Politiei Neamt a produs grave prejudicii de imagine în urma iesirilor pe care le-a avut în presă. Acest lucru i-a adus ofiterului si prima cercetare prealabilă. „În ceea ce priveste cercetarea prealabilă a comisarului sef Aurelian Vasea Soric, cu privire la declaratiile acordate mass-media, concluziile au fost următoarele: În conferinta de presă din 16 noiembrie si în cadrul mai multor interviuri acordate unor posturi de televiziune centrale si locale, seful inspectoratului a avut o comportare necorespunzătoare, rezultînd din declaratiile făcute si atitudinea adoptată fată de reprezentantii presei si procurori din România, prin care a adus grave atingeri prestigiului institutiei MAI, Politiei Române si IPJ Neamt. În felul acesta a afectat bunul mers al activitătilor MAI, IGPR si IPJ Neamt, si a pus în pericol bunele relatii de cooperare dintre MAI si Ministerul Public. (...) De asemenea, prin afirmatiile si conduita adoptată, mesajul transmis subliminal populatiei, a fost de acceptare a activitătilor de cămătărie, pe care a prezentat-o mai mult ca o activitate socială benefică pentru cei împrumutati, acreditînd astfel ideea că politia tolerează astfel de fapte. Acesta a creat premisele scăderii semnificative a gradului de încredere în serviciul politienesc pe de o parte si în credibilitatea institutiei Politiei Române, pe de altă parte. (...) În baza probelor administrate, s-a retinut în sarcina comisarului sef Aurelian Vasea Soric, săvîrsirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. „a” din Legea nr. 360/2002 si art. 12 lit. „a” din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, respectiv „comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate prin care a adus atingere onoarei, probitătii profesionale a politistului si prestigiului institutiei“, se arată în raportul anchetatorilor bucuresteni.
Incitarea sefilor de post, a doua bubă
De asemenea, fostului sef al Politiei Neamt i s-a reprosat faptul că i-ar fi incitat pe sefii de post, aspect care a adus o nouă cercetare prealabilă. „Totodată, comisarul sef Soric, în cadrul aceleiasi comportări necorespunzătoare în serviciu, a încercat să diminueze autoritatea sefilor ierarhici din MAI, prin incitarea sefilor de post, determinîndu-i să declare reprezentantilor presei că-si vor da demisia dacă acesta va fi eliberat din functie“, se arată în raportul Corpului de Control al MAI. Doi ofiteri din Corpul de Control al MAI au venit la începutul acestei săptămîni pentru a-i audia pe politistii care ar fi fost incitati de comisarul sef Aurelian Vasea Soric. Împotriva celor cinci politisti, trei subofiteri si doi ofiteri s-a dispus cercetarea prealabilă ca si în cazul fostului lor sef. Celor vizati li se impută declaratiile de solidaritate făcute după conferinta de presă din 16 noiembrie.
|