Pe scurt despre imbecilitate
La vita e bella
• ÃŽnclin sã cred cã nu am gresit cînd, în urmã cu nu foarte mult timp am afirmat, chiar în aceastã rubricã, faptul cã Dumnezeu si-a întors fata de la noi. Sîntem aproape la mijlocul lunii mai, luna florilor si a naturii dezlãntuite, si iatã cã încã mai facem foc în vetre cu ultimele leaturi rupte din garduri si ne oplosim spinãrile bîntuite de reumatisme pe lîngã spinarea pisicii. România europeanã a secolului XXI e, de fapt, un remix al Evului Mediu. Rãmasi fãrã casã, niste copii din Vrancea au vietuit o vreme împreunã cu porcii, în cotetul acestora. La Cãlãrasi, o bãtrînã si fiul ei au fost gãsiti morti de foame în casã. Preturi record în România, în vreme ce puterea de cumpãrare e din ce în ce mai micã. ÃŽn acest timp, un cantautor pe care altminteri îl stimam, zãmisleste o initiativã legislativã pe cît de idioatã pe atît de caraghioasã, privind dublarea filmelor. Uitînd nenorocirea în care s-a transformat propria sa „Cãrutã cu flori“ mutilatã în chinezã.
• Sachira a venit sã concerteze (ciudat si impropriu termen pentru o astfel de prestatie popularã, dar, în fine...) la Bucuresti. A cîntat (pardon, a concertat) printre altele „Oaca oaca“ si „La tortura“. Fanii au stat în ploaie. Arta cere sacrificii. Asa e la... concert. Presedintele la întrecere cu Sachira. Aia mergea de la aeroport la cortul ei ornat cu puf de gîscã, ãst’lalt ne anunta cã nu are rost sã ne veselim încã. Ne place asa, cu mutrele noastre lungi si triste de sfinti impotenti, vorba lui Caragiu.
• Criza, potrivit conceptiei unui frenetic comentator al textelor mele, trebuie plãtitã de vãduve si orfani. Statul nu trebuie sã piardã, iar bãncile trebuie, obligatoriu, sã facã profit. Cu orice pret. Justitia lu’ Peste din România, ca sã mã exprim în spiritul vremii, nu cunoaste decît litera legii, în care un contract alcãtuit abuziv si nesustinut de nici o analizã temeinicã privind, în primul rînd, gradul de îndatorare, este principiul dominator al creditorului. Care creditor, probabil, ia voios parte la sustinerea cheltuielilor presupuse de o vilã la Ursuleti. Acolo unde, pe vremuri, cîntam la chitarã între grãdinile care erau ale localnicilor, mãrginite de casa lui Grãsim si cantonul lui Pavelescu. Si pe care le-au cumpãrat pe o damigeanã de vin si un casetofon judecãtorii, avocatii, doctorii, politistii si oamenii de afaceri (te apucã rîsul) de astãzi. Am ajuns, oameni onesti, cu fricã de Dumnezeu, robi ai unui sistem pe care cursul de socialism stiintific, obligatoriu în facultate, nu l-a lãmurit îndeajuns.
• Condusi de pleava societãtii, de traficanti de valutã si pocheristi, de securisti si maistri convertiti în buticari, nu e greu de perceput ce va sã ne astepte. Societatea româneascã e pe deplin bolnavã, axiologia a ajuns un moft, valoarea personalã un obiect fãrã pret, scoala e un domeniu sfîrsit condus de un caraghios, sãnãtatea un teren al experientelor fasciste propuse de un individ tembel care nu vrea ca vreun ministru (aha!) sã poatã presupune cã ar avea, pe undeva, dimensiuni sub 19 cm. Seful, se stie, e cel mai tare din parcare. Cu gîndirea cea mai... lungã. De perspectivã.
• Dupã ce clientii le-au adus beneficii enorme, plãtind de cîte patru ori valoarea unui produs de cãcat, trîntorii de la o firmã de vîndut ligheane se adreseazã justitiei si, în virtutea unui comandament juridic la dezbaterea cãruia împricinatul nici mãcar nu este invitat - mãcar din politete - un alt trîntor, numit executor, îmbrãcat ca si cum ar fi refuzat la export, întocmeste note de poprire absolut fanteziste, ce transformã douã-trei sute de lei în fabuloase sume de peste o sutã de milioane de bani vechi. Dacã cineva îl ia de gîstireatã se vede la Stirile de la ora 5, dacã nu zice nimic, înghite si plãteste. Asta e justitia din România, asta e politichia exterminãrii prin legi democratice.
• Fãcînd un calcul a ceea ce am plãtit si pãtimit în perioada în care am simtit pregnant exploatarea omului de cãtre bãnci, am ajuns la concluzia cã mi-am achitat toate datoriile. A... nu am plãtit în totalitate profitul estimat, izvorît din dobînzi, comisioane, taxe... ÃŽmi pare rãu, e perioadã de crizã. Dar datoriile mi le-am plãtit. Dacã vreti sã faceti profit, vã priveste. Eu nu vã mai pot ajuta. Aim sori!
• ÃŽntre timp, la Bucuresti, Gefri Frencs, cel ca si mine cu gãuri în pantofi, face exercitii de englezã cu presedintele tuturor românilor. O precizare ce mã linisteste: aflu cã „membrii delegatiei FMI sînt foarte relaxati“. Asta e o stire ce priveste întreaga natiune. Si care ne umple de bucurie. La ora asta, regii banilor iau prînzul într-un separeu al unui distins restaurant bucurestean; împreunã cu expertii. Notiunea de expert financiar mã deprimã vãzînd si simtind rezultatele activitãtii asa zisilor superspecialisti. România, o tarã de experti financiari. Rezultatele muncii sustinute ale acestor experti se vede si se simte pe propria noastrã piele. Ce înseamnã expert? Ne spun dictionarele: „Persoanã care posedã cunostinte temeinice într-un anumit domeniu, specialist de mare clasã.“ Evident cã un domeniu patronat de experti trebuie sã meargã, cum se spune, ca uns. Si tot atît de evident este faptul cã dacã din punct de vedere economic sîntem la un pas de dezastru, expertii nu existã.
• Alaltãieri s-au împlinit patru ani de cînd Octavian Paler a trecut în lumea umbrelor. „Nu mai cred în nimic. Nu mai cred nici în democratie, nici în capitalism, nici în libertate. Mã simt mult mai putin liber decît înainte de ‘89. ÃŽmplinesc 80 de ani si de-abia la vîrsta asta am realizat cã sînt, de fapt, un imbecil“ mãrturisea scîrbit cu putinã vreme înainte de moarte. Cu toate cã mai am cîtiva ani pînã la vîrsta înteleptului, mã simt bîntuit de aceleasi gînduri si de aceeasi stare de spirit, prin urmare la fel de imbecil. Cu alte cuvinte, mã simt cu adevãrat român.
|
Autentificare
