 STRADA CU PROSTITUATE
În Bruxelles, în cartierul cu felinare rosii
• prostitutia în Belgia este legalizatã si functioneazã dupã reguli stricte • printre fetele care îsi oferã serviciile se aflã, bineînteles, si românce • cersetorii nostri sînt si ei prezenti pe celebra arterã •
majoritatea românilor care ajung la Bruxelles nu rateazã o vizitã pe celebra stradã a prostituatelor • „Mai toti europarlamentarii nostri au ajuns pe aici, mãcar în vizitã“, ne-a spus un politician nemtean • Asa cum se stie, în România prostitutia este un subiect tabu. ÃŽncercarea deputatului Silviu Prigoanã de a legaliza fenomenul si a scoate la luminã cea mai veche meserie din lume s-a soldat cu un esec rãsunãtor. Majoritatea alesilor, reprezentantii bisericii, dar si unele ONG-uri pentru protectia sexului frumos, s-au opus vehement împotriva legalizãrii prostitutiei. Ca atare, la începutul lunii trecute Senatul a respins proiectul de lege initiat de deputatul Prigoanã, asa cã prostitutia va functiona în continuare în ilegalitate. Pentru cã, si este recunoscut acest lucru de toatã lumea, fenomenul existã si la noi, însã putini au curaj sã recunoascã acest lucru. ÃŽn comparatie cu România, o tarã care a ales sã lase prostitutia în afara legii, Belgia se aflã la polul opus. Aici, prostituatele nu-si oferã serviciile la orice colt de stradã, ci îsi au locul lor bine delimitat, o zonã în care accesul celor care nu au împlinit vîrsta de 18 ani este interzis. Multi dintre românii care au ajuns în capitala Belgiei nu au ratat ocazia sã viziteze cartierul cu felinare rosii - Bruxelles Nord. Mai exact a neoanelor rosii, pentru cã era felinarelor a apus demult. Situat lîngã una dintre cele mai importante gãri din capitala Belgiei, într-o zonã centralã, cartierul prostituatelor îsi trãieste viata la fel în fiecare zi. Programul este non stop, iar tinerele lucreazã în schimburi, 12 cu 24. Luate la pas, strãdutele cu imobile construite la început de secol devin mult mai animate dupã lãsarea serii. ÃŽnainte de a ne începe periplul prin „Cartierul felinarelor rosii“, acceptãm sfaturile unui român care a locuit o bunã perioadã în capitala Belgiei. „Este o zonã des frecventatã de turistii români, pentru cã experienta este ineditã. Sînt putini cei care ajung la Bruxelles si nu viziteazã acest cartier. Inclusiv europarlamentarii nostri au trecut pe aici, mãcar din curiozitate. Asa cã este pãcat sã nu faceti o vizitã. Zona este pãzitã de politisti, însã nu le simti prezenta pentru cã au grijã de asta. Important este sã nu le pozati pe fete, pentru cã este interzis acest lucru. Sînt persoane în zonã care au grijã ca turistii sã nu facã fotografii. Nu-ti face nimeni nimic, însã ti se atrage atentia si esti obligat sã stergi pozele din aparat“, a sunat recomandarea colegului de grup.
Româncele sînt la mare cãutare
Cu harta traseului atent memoratã, am purces în cãutarea locului cu pricina. ÃŽn numai cîteva minute eram la marginea cartierului. Am intrat pe prima stradã care, aveam sã aflãm ulterior, se întindea pe o distantã de 2-3 kilometri. Dupã numai cîtiva pasi, vedem prima prostituatã. ÃŽmbrãcatã sumar, tînãra ne zîmbeste insistent în timp ce se miscã lasciv. Prin fereastra întesatã de becuri si neoane rosii, ne aratã pe degete si care este tariful. 40 de euro. ÃŽn spatele „scenei“ se vede un bar si o altã tînãrã care se pregãteste sã-si facã aparitia în vitrinã. Ne continuãm traseul, iar scenariul se repetã. Zeci de fete, blonde, brunete, roscate, înalte scunde, slabe, plinute, încearcã sã-si atragã clientii. Cîtiva potentiali clienti sînt deja în negocieri. Altii, aflati în autoturismele ce se miscã lent pe strãduta din fata bordelurilor, trateazã de la distantã. Cu sigurantã este singura stradã din lume unde masinile merg barã la barã, iar soferii nu se isterizeazã. Nimeni nu înjurã, iar claxoanele tac. La un moment dat, un individ tuciuriu, asezat pe trotuar cu un pahar de plastic în fatã, în care se aflã ceva mãruntis, ne cere o tigarã. „Monsieur, s’il vous plaît, me donner une cigarette!!!!“. ÃŽl privim si, sãtui de cersetorii nostri, îi rãspundem într-o românã clarã: „Nu avem“. „Aaaaa, sînteti români de-ai mei“, ne spune tuciuriul lãsîndu-ne mascã. Acceptãm sã-i oferim o tigarã cu conditia sã accepte sã ne povesteascã mai multe despre „Cartierul felinarelor rosii“. Din Galati de loc, individul are 58 de ani si cerseste în Bruxelles de 3 ani, iar în cartierul fetelor de doi ani. „A fost un loc bun de tot, însã nu mai merge cum mergea odatã. Ieri abia am fãcut 16 euro. Slab de tot. Anul trecut, în acelasi loc, fãceam si 200 de euro pe noapte. Erau clienti mai multi, dar si fetele mai generoase“. «Sînt si fete din România pe aici??», îl întrebãm, iar el dã afirmativ din cap. „Si încã multe. Cele douã fete blonde, pe lîngã care tocmai ati trecut, sînt din Bacãu. Sînt frumoase foc si au clienti nu glumã. Mai sînt si altele, însã eu cu astea mã înteleg cel mai bine. Anul trecut, cînd mergea treaba îmi dãdeau si 50 de euro cînd ieseau din turã. Acum, nu mai au nici ele, asa cã-mi dau mai putin. Este greu, ce sã zic!!! Pãi, pentru fiecare noapte plãtesc chirie la patron 250 de euro. Dau banii ãstia ca sã stea în vitrinã, iar de multe ori aduc si bani de acasã, pentru cã nu reusesc sã facã banii de chirie. Asta este viata! Ce sã facem, acasã dacã nu avem de nici unele. Dar sã nu le spuneti cã ati vorbit cu mine“, ne roagã temãtor cersetorul. ÃŽi promitem cã nu vom desconspira „sursa“ si ne continuãm traseul.
Mergem în cartierul negreselor. Aici, acelasi scenariu, singura diferentã fiind aceea cã fetele care îsi oferã serviciile sînt de culoare, iar tariful perceput este mult mai mic. 25 de euro, sumã pe care ti-o comunicã prin semne. Facem o haltã într-o crîsmã, situatã între douã vitrine cu negrese. Nu e de fite si este singurul bar în care, spre suprinderea noastrã, se fumeazã. Ne dãm seama cã clientii, vreo 12 la numãr, toti bãrbati, sînt turci. Vedem cîteva ziare în limba turcã, iar unul dintre ele, Hurriyet, are pe ultima paginã un articol cu Hagi si Galatasary. „Hagi out???“, întrebãm, iar un tip masiv ne rãspunde cu un sec „Yes“. Asa am aflat si noi cã Gheorghe Hagi a pãrãsit echipa turcã. Astfel, am încheiat itinerariul nostru prin „Cartierul felinarelor rosii“ din capitala Belgiei, loc în care am aflat cã-si oferã serviciile si numeroase tinere din România, dar si cersetori. Sînt fete care practicã cea mai veche meserie din lume, plãtindu-si toate taxele datorate statului belgian asa cum o face orice prestator de servicii care munceste acolo.
N.R.: Acest articol a fost scris dupã o vizitã la Bruxelles a unui grup de ziaristi nemteni care au rãspuns invitatiei europarlamentarului iesean Cãtãlin Ivan.
|
Autentificare
