Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2012
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 5 Iulie 2012
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Un preot l-a trimis în judecată pe un politist

• un subofiter si sotia acestuia sînt judecati pentru înselăciune si fals în înscrisuri sub semnătură privată • acuzele survin unei tranzactii, parte vătămată fiind un preot gălătean • autoturismul era luat în leasing si nu fusese achitat integral •

Un alt politist nemtean a fost trimis în judecată de anchetatori, de această dată fiind vorba de acuzatii de înselăciune si fals în înscrisuri sub semnătură privată. În cauză este vorba de agentul romascan Fănică Tiberiu Serioja Gasler, de 43 de ani, care a fost inculpat de magistratii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea. Coinculpat în acelasi dosar este sotia lui Gasler, Carmen Gabriela, de 41 de ani. Acestia au fost deferiti justitiei la începutul lunii trecute, iar pînă acum s-a consumat deja un prim termen de judecată. Dosarul a fost amînat la cerera inculpatilor, pentru angajarea unui apărător. Următorul termen a fost stabilit pentru începutul lunii septembrie 2012, după vacanta judecătorească, dată pînă la care inculpatii trebuie să-si facă rost de avocati. Conform materialului de urmarire penală, politistul Gasler ar fi săvîrsit faptele în luna martie 2010, cînd ar fi încheiat un un contract de schimb de autoturisme cu Mihăită Platon, un preot din comuna Matca, judetul Galati. Contractul a fost semnat la Adjud. Omul legii i-a oferit fetei bisericesti un Citroen C5, pe care îl achizitionase în leasing. La data tranzactiei inculpatul i-ar fi dat asigurări părtii vătămate că ratele au fost achitate integral si nu este nici un fel de problemă. În aceste conditii cumpărătorul i-ar mai fi remis lui Gasler si suma de 5.000 de euro. La ceva vreme de la schimb, masina pe care politistul a luat-o de la preot a ajuns la o altă persoană, Liviu Marian Ciobotaru. Atunci inculpatul i-a spus că ar fi fratele preotului, Leonard Platon. La troc cu masina, politistul ar fi primit de la bărbat un autoturism Cielo si suma de 6.000 de lei. Ulterior, preotul cumpărător si-a dat seama că a fost înselat, iar acest lucru s-a întîmplat cînd reprezentantii firmei de leasing au venit la poartă să-i ridice Citroen-ul, pentru recuperarea ratelor restante. Cercetările efectuate în cauză au stabilit faptul că sotia politistului ar fi încheiat la data primei tranzactii o factură conform căreia la schimb ar mai fi fost prezentă si o tertă persoană, însă numele acesteia era indescifrabil. Chiar asa s-a si apărat omul legii, care a sustinut în fata anchetatorilor că de fapt nevasta lui a fost cea care a întocmit actele.

Articol afisat de 2214 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective