Dialoguri neconventionale despre starea literaturii nemtene

Mihai Hanganu: Continuăm dialogul nostru, referindu-ne la întîlnirea cu cititorii si lansarea celor trei cărti ale dumneavoastră...
Virgil Răzesu: În afara satisfactiilor încercate, am fost afectat de faptul că dl. profesor Gh. Bunghez deplîngea o realitate: urbea noastră a decăzut din lista „oraselor culturale“, în favoarea celor cu realizări mai valoroase. Poate că aceste afirmatii dureroase si grave ar fi trebuit fie comentate de unul din „criticii“ mei, cel care, recent, m-a „încondeiat“ într-un ziar... Cum se poate trece, cu usurintă, peste asa ceva?! Nu sînt vorbe de clacă. Cine oare ar trebui să se simtă cu musca pe căciulă pentru această tristă si nedorită realitate? Cei numiti veleitari de autor si de intervievatii domniei sale, sau profesionistii scrisului si ai culturii noastre? În subiectivismul său neclintit, autorul cronicii apelează la sentinte hazardate: „... trei sferturi din pagini... găzduiesc nume care nu au spus niciodată nimic în literatura română“. N-au spus, pentru că nu au fost invitate să spună, n-au fost scoase la lumină. Cine ar trebui să le promoveze si să le facă cunoscute?“ ... n-au spus nimic nici chiar prin textele cu care se prezintă“. Mă îndoiesc că a citit mai mult decît lista celor antologati. Prin ce mai poti fi prezent în literatură decît prin texte?!?“ ... o parte dintre cei antologati nu au creat în viata lor nici o pagină de literatură“ (măi să fie?!?). „... textele lor ... nu pot fi admise nici la posta redactiei“ s.a.m.d. Să fim seriosi! Asemenea enunturi neavenite si dominate de pretiozitate nu sînt nici elegante, nici deontologice, ci fals elitiste si n-ar fi rău ca unii să se mai uite si prin propriile ranite. Interesant este că domnul jurnalist cu critica admite că Neamtul a dus lipsă de o antologie... care să reprezinte ce are mai bun în materie de literatură... Unde să se afle rădăcinile acestei lipse?! Foarte probabil că tot acolo: „nu mă interesează!“, cum sună răspunsul d-sale la invitatia de a participa la antologie. Acum, a devenit interesat de lucrul făcut de altii, probabil doar ca să devină portavoce pentru ceilalti care gîndesc la fel si nu ezită să pună în operă prea multe exigente. Dacă le-am respecta, nici n-ar trebui să mai vorbim despre literatură în zonă, pentru că profesionisti în adevăratul înteles al cuvîntului (confirmati ori nu de USR) nu sînt chiar cu duiumul. Mai departe, cine hotărăste dacă ceea ce a scris cineva este sau nu reprezentativ pentru judetul nostru? Nu cred că se poate sustine că în afara lor nimeni n-a mai scris ceva de valoare. Ar fi chiar dureros! Si a afirma că nu se poate iesi în lume cu antologia publicată e cam mult. De fapt, cu sau fără voia colegilor săi de condei, a si iesit si, asa cum sustinea un comentator mai obiectiv, este valoroasă fie si pentru că tulbură apele pe care unii le vor încremenite.

Cîntarea României

M.H.: Nu doresc să vă antrenez într-o dispută fără sens. Cu toate acestea nu pot trece peste unele afirmatii ale celor intervievati de autorul articolului.
V.R.: Nu se poate trece, dar comentate pot fi. Dl. Adrian Alui Gheorghe redă ceva din corespondenta dintre noi, dinainte de aparitia antologiei, în care îsi exprima neîncrederea în antologările care nu tin cont de valoare, ci de număr, de cantitate si seamănă cu cele de pe vremea Cîntării României. Ba evoca antologiile Ante si Bucuresteanu (în care figurează si D-sa), considerîndu-le penibile, dacă nu crimă (?!?) la adresa culturii. În consecintă, eram sfătuit să abandonez initiativa si s-o las pe seama celor care au dovedit că se pricep si au responsabilităti. Poate că era corect să citeze si ceva din răspunsurile mele, în care îi respectam opinia, dar îl întrebam de ce în 22 de ani de la revolutie, n-a initiat realizarea unei antologii profesioniste? Îmi exprimam credinta că, în calitate de reprezentant al institutiei direct interesată de fenomenul cultural, ar trebui să facă mai mult si să încerce să apropie cele două curente. Cîntarea României? O vedem astăzi pe ecrane, si la noi si în toate tările din lume si nu spunem nimic, o acceptăm, ba mai si aplaudăm cînd un român stie să facă mai mult decît altii. Cîntarea României a fost o mascaradă din cauza superficialitătii cu care era tratată, în stilul nostru obisnuit, asa cum toti specialistii trebuiau să fie si cercetători s.a.m.d. Oare ce s-ar fi întîmplat dacă, aflînd de intentiile de a întocmi o asemenea antologie, dl. Adrian Alui Gheorghe m-ar fi invitat la o discutie, eventual într-un cerc mai larg, si am fi pritocit lucrurile, nu în dorul lelei, ci al unei reusite depline? D-sa s-a mărginit să-mi transmită că, în calitate de reprezentant desemnat al postumitătii literare a lui Aurel Dumitrascu, nu va îngădui prezenta poeziilor sale în această - în intentie - antologie. Întîmplător, antologia mea se referea numai la scriitori în viată, fără să fiu prea sigur dacă regretatul poet n-ar fi putea fi inclus într-o antologie, atîta vreme cît cărtile si textele publicate de el se găsesc în biblioteci. Dar este o altă problemă. Ceea ce mă surprinde este afirmatia D-sale, citată de autorul cu critica, că oricine poate scrie ce vrea, dar să publice pe cont propriu. Nu cunosc prea multi dintre autorii nostri care să fi publicat altfel decît pe buzunarul lor. Să întelegem că resursele publice sunt rezervate, cu adresă, numai unor alesi!?
În ceea ce-l priveste pe dl. Emil Nicolae („nu agreez antologiile pentru că nici ele nu m-au agreat“), iată că a refuzat una care-l agrea. În fapt, mărturisesc că, desi am insistat, n-am crezut nici o clipă că va accepta includerea sa în antologie. Scuzele legate de lipsa timpului, a criteriilor si a standardului valoric sînt prea străvezii pentru a fi luate în seamă. Nu-mi amintesc să se fi interesat cum ar arăta proiectata antologie. Înclin să cred că s-a aliniat celorlalte refuzuri, de unde si... răspunsul tacit, adică subînteles. Neasteptate sînt declaratiile D-lui. Vasile Baghiu si mă opresc mai mult asupra lor. Motivele neincluderii sale în antologie fac parte din acelasi context cu ale celorlalti profesionisti si nu cele invocate. Pentru simplul fapt că la momentul refuzului nu cunostea lista celor antologati si cu atît mai putin valoarea sau nonvaloarea textelor incluse. E drept, distinsul poet era supărat pentru că revista ANTITEZE, pentru care semna ca redactor-sef, nu îi putea satisface, efectiv, cerintele materiale, de altfel foarte îndreptătite. Afirmatia că scrisul este o problemă serioasă pentru D-sa, lasă loc credintei că nu si pentru altii. Ceea ce nu este nici corect, nici adevărat. Cît despre atestatul valoric pe care ti-l conferă Uniunea Scriitorilor, pe care îl invocă, să fim seriosi, nu este decît o problemă de conjunctură. Societatea românească a avut (nu mai are), prin traditie, instrumente de valoare, a strălucit prin profesia de critic (literar, de teatru, cinema, artă etc.), a avut un aparat critic cu adevărat interesat si dornic să facă selectia valorilor si pe care te puteai bizui. Celelalte artificii evocate, precum cronicile, ecourile, presa centrală, traducerile, premiile si celelalte, au devenit în prezent probleme de bucătărie intimă si, iertat să fiu, de bisericută sau clan. Stim cum functionează si cum se rezolvă, pe principiul serviciilor reciproce si al subiectivismului interesat. Cine a avut norocul accesului la forul suprem al literaturii, să se bucure de el. Cine nu, să mai astepte. Căile si instrumentele de promovare nu sînt aceleasi si egale pentru toti. Trebuie să admit că Dl. V. Baghiu mi-a ridicat mingea la fileu, pentru că aici ar trebui să-si dovedească (si D-sa si ceilalti profesionisti ai locului) calitătile, rolul si valoarea. Ei au deschise usile revistelor literare, ale presei centrale de specialitate, ei ar trebui să semnaleze operele valoroase, să scrie cronici despre ce consideră calitate, să ceară, să propună, să se zbată pentru cunoasterea si recunoasterea a ceea ce este valoros în perimetrul nostru. Repet, nu pot spune că în atîta amar de vreme de libertate a scrisului, nu s-a scris nimic de valoare în zonă. Cîte asemenea actiuni au promovat ? Nu vreau să supăr pe nimeni, dar a fi profesionist în indiferent ce domeniu, nu este suficient să te multumesti că îi apartii si că ai fost aureolat ca apartenent al lui. Trebuie să contribui la viata si progresul lui si să-l faci să strălucească. Confirm afirmatiile mele prin profesia pe care am abandonat-o. Ori, la noi, în privinta actiunilor culturale si literare, este cam sărăcie si putină implicare, ca să nu afirm o oarecare rezistentă neloială fată de oamenii locului. Recunosc, cu părere de rău, bacăuanii ne-au luat-o mult înainte. Si tot datorită lor, din cînd în cînd, mai promovează cîte un nemtean din tabăra amatorilor în ale scrisului în tagma profesionistilor recunoscuti de USR. Ultimul este Dan Iacob si, în deplină sinceritate, mă bucur pentru recunoasterea lui.
M.H.: Nu încercati o umbră de invidie pentru confirmarea lui, în timp ce a Dvs. întîrzie ?
Virgil Răzesu: Nu, nici un dram de invidie. L-am si felicitat. Nu este mai putin adevărat că mă asteptam si eu la această investitură. Probabil că ceea ce afirmam despre conjunctură nu este vorbă goală. Nu vreau să intru în amănunte si să pozez în victimă, însă am mai depus un dosar, la altă filială USR, încă din 2008, pentru ca după doi ani de zile, să-mi fie returnat fără nici cea mai nevinovată scuză ori explicatie. Asa că... a trebuit s-o iau de la capăt. Nu este exclusă aceeasi pozitie: doctorul să-si vadă de... Oricum, nu-mi fac nici o problemă... locul îmi este asigurat, cel putin... postum!
M.H.: Stimate partener de dialog, întrerupem pentru astăzi convorbirea noastră, vă multumesc si vă doresc spor si succes în actiunile Dvs.