Campanie de suflet - Mihaela Stoica
• în ajunul Sf. Andrei, candidatul ARD la Colegiul 2 Camera Deputatilor a oferit în dar pietrenilor un spectacol sustinut de Sofia Vicoveanca, Cãtãlin Crisan si Anastasia Lazariuc n
Parcã pentru a demonstra cã o campanie electoralã nu înseamnã numai afise, promotionale si, eventual, atacuri la adversari, Mihaela Stoica a venit cu alt gen de actiuni, care se înscriu în linia pe care si-a structurat campania electoralã - de suflet. Candidatul ARD pe Colegiul 2 Camera Deputatilor a oferit în dar pietrenilor un spectacol, ce a avut loc la Casa de Culturã din Piatra Neamt, la care intrarea a fost gratuitã. Publicul mai tînãr a avut prilejul de a asculta acordurile care au încîntat tineretea pãrintilor, iar cel trecut de vîrsta primei tinereti si-a adus aminte cã, odatã, muzica era muzicã, nu zgomot, indiferent cã acordurile sînt populare sau de muzicã usoarã. „Sincer, ideea acestui spectacol mi-a fost inspiratã de pãrintii mei. Ei au venit acum, alãturi de mine, sã mã sustinã în campanie, la fel cum au fãcut-o toatã viata. Am vrut, prin acest spectacol, sã ofer un cadou nu neapãrat pãrintilor mei, ci generatiei lor, care, din punctul meu de vedere, meritã tot respectul si pretuirea noastrã, a tuturor. A fost un dar fãcut cu toatã inima, din toatã inima. Si, chiar dacã a avut loc în perioadã de campanie electoralã, vreau sã precizez cã nu a fost deloc implicat politic. Spectacolul nu trebuie politizat. A fost, pur si simplu, un gest pe care am vrut sã-l fac, un dar din suflet pentru cei care sînt din generatia pãrintilor mei“, a declarat Mihaela Stoica. Peste sase sute de pietreni s-au bucurat de acest cadou, sala Casei de Culturã a fost plinã, ba s-au adus si scaune în plus, ca sã ajungã tuturor spectatorilor. Sofia Vicoveanca, Anastasia Lazariuc si Cãtãlin Crisan au mîngîiat inimile nostalgicilor prin recitalurile lor si au cules aplauzele publicului încîntat. O nouã actiune de suflet va avea loc miercurea aceasta, pe 5 decembrie, cînd, tot la Casa de Culturã, va avea loc un alt spectacol, de data aceasta de teatru. Trupa Teatrul Vostru, sub directa coordonare si organizare a Dragãi Olteanu Matei, va sustine spectacolul „Omul care a vãzut moartea“, adaptare dupã Victor Eftimiu. Tot la fel, intrarea este liberã. „Multumesc din suflet doamnei Draga Olteanu Matei pentru cã a fost alãturi de mine si îi multumesc anticipat pentru spectacolul de miercuri. Sper sã le placã celor care vor onora invitatia noastrã. Eu prefer ca, în loc sã-mi atac contracandidatii, sã mã concentrez pe oameni, pe ceea ce am fãcut pentru oameni si pe ceea ce pot face de-acum înainte pentru ei“, a adãugat Mihaela Stoica.
|