PÃDUREA, SMECHERII SI SOBA
ACCENT
Vorbesc cu nãduful omului care îsi încãlzeste locuinta cu lemne. ÃŽntr-o vreme ca asta, cu frig si geruri de crapã pietrele, cã - vorba unui mare filosof - la noi iarna nu-i ca vara, lemnele sînt, cum stiti, la mare cãutare. Da, dar si la preturi de te usucã. Trec smecheri de tot felul, mai bruneti sau mai blonzi, cu cîte o masinutã de lemne pe strãzi, si cum vãd o „casã pe pãmînt“, cã asa i se spune, cum opresc si-ti propun sã cumperi. Tu te duci la masinã, cel mult de mãrimea unui ARO, si auzi cã, pe cîteva lemnisoare, îti cere, nici mai mult nici mai putin, trei milioane vechi. Adicã, sã dai trei milioane pe cîteva braturi de lemne, ca si cum tu ai scoate milioanele pe nãri. Si, bineînteles, nu dai. Dar nu dai si pentru cã ti-a mai rãmas ceva din iarna trecutã. Cui i-a mai rãmas. Dar am vãzut, recent, o scenã cu o bãbutã care încerca, sãraca, sã-l înduplece pe un vînzãtor sã lase pretul mai jos, cã n-are atîtia bani cît îi cere el. Ãla, nu si nu! Pînã cînd, într-un tîrziu, o întreabã pe bãbutã: „Mamaie, da mata cîti bani ai?“ „Pãi am 90 de lei, cã atîtia mi-au mai rãmas din pensie, dupã ce am plãtit si alte angarale. Si mi-a înghetat soba, aproape, cu frigul ãsta care s-a lãsat“. „Vãd, zice ãla, dar nici eu nu pot sã-ti dau marfa pe gratis. Ia dã-mi-i pe cei pe 90 si ia de aici!“. Si-i dã femeii trei brate de lemne, cît poate ea duce, adicã, o nimica toatã. „Mai pune, omule, numai atîta pe aproape un milion?“, încearcã ea sã-l înduplece. Numai cã individul a urcat deja la volan si dus a fost. Vedeti, ãstia sînt smecherii de sezon. Vara negotesc zarzavaturi, iarna, lemne. Cã chiar spunea un vecin care ridicase capul peste gard si vãzuse scena: „Nu-l stii pe ãsta?!“, zice. „Ãsta vinde în piatã de primãvara pînã toamna tîrziu, tot felul de legume, zarzavaturi si fructe cumpãrate, pe te miri ce, de la tãrani, direct de la marginea ogorului. Oamenii le dau de nevoie, ce sã facã?! Si nu-i singurul «producãtor» de acest fel“. „ÃŽnteleg, zic eu, da lemnele cum le ia, tot de la marginea ogorului?!“ Solticul de vecin rîde la mine cu înteles si zice: „Pãi, cred cã de la marginea pãdurii, nu? Dar mai bine întreabã si mata pãdurarul. Cã ãsta le stie pe toate“. Si pleacã amuzat. Lui îi convine, cã are centralã pe gaz. Dar nu-i nimic, zic în sinea mea. Dumnezeu nu bate cu parul: am auzit, recent, cã se scumpeste iar gazul. Na, cã se face dreptate!...
|