Gheorghe Vadana - artistul la 82 de ani

A ĂŽmplinit o vĂŽrstĂŁ respectabilĂŁ dupĂŁ ce a strĂŁbĂŁtut tĂŁrĂŽmurile, cuprinsurile si, mai ales, necuprinsurile acestei vieti ĂŽn dulcea tovĂŁrĂŁsie a culorilor risipite cu generozitate ĂŽn spatiul imaculat al pĂŽnzei; pe care a ĂŽnsufletit-o cu harul ĂŽngĂŁduit de Dumnezeu, ĂŽntru bucuria si satisfactia privitorilor. Si chiar si acum, ĂŽn plinĂŁ, dar activĂŁ senectute, maestrul Gheorghe Vadana se ĂŽnvredniceste a transpune cu sĂŽrg impresiile pe care le-a trĂŁit ĂŽn mijlocul locurilor natale si al cĂŁror spirit nu l-a pĂŁrĂŁsit nicicĂŽnd.
Au fost alĂŁturi de el, prietenii, colegii de generatie, multi dintre pictorii nemteni, familia si fratele sĂŁu mai mare, iubitorii de frumos si de artĂŁ, toti cei care ĂŽi sĂŽnt recunoscĂŁtori pentru picĂŁtura de liniste dĂŁruitĂŁ cu generozitate de tablourile sale. A fost un prilej si pentru noi de a mai zĂŁbovi o clipĂŁ ĂŽn preajma unui om care, la venerabila sa vĂŽrstĂŁ, priveste cu nostalgie ĂŽnapoi si cu sperantĂŁ si ĂŽncredere ĂŽnainte.

Reporter: Nea Puiu - ĂŽngĂŁduie-mi sĂŁ-ti spun asa, cum am fĂŁcut-o de-a lungul mai multor zeci de ani de cĂŽnd te cunosc - stiu cĂŁ nu crezi ĂŽn singurĂŁtatea artistului.
Gheoeghe Vadana: Am fost un om de societate, de colectiv si consider cĂŁ cel rĂŁmas singur e ca o frunzĂŁ ĂŽn codru, rĂŁmasĂŁ ĂŽn voia vĂŽntului. Asta este esential, ĂŁsta este secretul: senzatia de singurĂŁtate. Cum spunea Eminescu, atunci cĂŽnd te simti singur mĂŁ duc ĂŽn lumea mea si creez.
Eu consider cã întotdeauna un creator, un om care vrea sã facã ceva, trebuie sã vinã cu lucruri noi, ca sã nu ai senzatia cã te-ai plictisit de el. În domeniul creatiei artistice, eu am simtit întotdeauna cã o iau de la început. Mereu si mereu. Iar începutul devine esential si m-a terorizat de multe ori pentru cã nu apucam sã iau startul cum trebuie. Pe parcurs te redresezi. Toatã pictura asa zisã naivã - cãci nu existã picturã naivã, de fapt, - se zice cã e fãrã o culturã prea dezvoltatã
Rep.: Mai sincerĂŁ, poate...
Gh. V: Da, mai sincerã. Si, în plus, nu este asa de amestecatã, nici poluatã de unele asa zise încercãri. Dar încercãrile, niciodatã nu trebuie sã aparã în public. Încercarea este cea pe care o fac eu, în laboratorul artistic. Si apoi destãinui dacã am descoperit. Dacã am descoperit ceva, dacã nu rãmîn acelasi; cu aceleasi sperante, cu aceleasi idei, cu aceleasi sentimente. În cea ce mã priveste, fac apel la naturã. Eu sînt un om al naturii, nãscut în Poiana Largului, educat de mic în spiritul muncii, cu oile si cîrlanii pe munte. Dar asta a avut si o parte bunã. Cînd mã întorceam de pe munte, eram plin de frumusetea naturii. Era un adevãrat balsam, care mi-a dat o permanentã stare de prospetime.
Rep.: Care balsam si care prospetime au fost cele care au mentinut si nota picturii cu rĂŁdĂŁcinile ĂŽnfipte acolo, undeva departe...
Gh. V.: Da, m-am adĂŁpat la aceste frumuseti. Eu n-am trĂŁdat niciodatĂŁ acest spirit. Ce gresim noi pictorii deseori? CĂŁ vrem sĂŁ facem natura mai frumoasĂŁ. Si acest lucru nu se poate. Doar o filtrezi prin tine, imaginĂŽnd acele culori care sĂŁ ne reprezinte starea. Artele, fie cele vizuale, fie cele auditive, adĂŁpostesc sufletul, ĂŽntr-un fel sau altul. Dar ĂŽl linistesc. Uite, eu cĂŽnd mĂŁ aflu ĂŽn fata sevaletului uit de toate relele. SĂŽnt acolo eu cu imaginea mea, cu copilĂŁria mea, cu frumusetile pe care le-am asimilat. De multe ori, chiar dacĂŁ am vĂŁzut si chiar sĂŽnt ĂŽn mijlocul naturii, o asemĂŁn cu cea de la Poiana Largului. Aia e trĂŁitĂŁ, e simtitĂŁ m-m am adĂŁpat la ea si, pe lĂŽngĂŁ ea le mai trĂŁiesc si pe celelalte pe care le vĂŁd.
Rep.: Din acest punct de vedere, iatĂŁ cĂŁ pictura poate fi si o terapie.
Gh. V.: Sigur cĂŁ da. Pentru mine este mare bucurie si o deschidere spre viitor. AdicĂŁ eu tot mĂŁ mai uit spre vitor. Multi ar zice: „mĂŁ, dar ce mai vrei, la 82 de ani de acum ĂŽnainte poti sĂŁ-ti faci copĂŽrseul“, cum fac ĂŽn Ardeal.
Rep.: În ciuda acestor hîtrosenii mai rãscolitoare, iatã cã Puiu Vadana apare în fata iubitorilor de artã cu imaginea proaspãtã a unui pictor lucid si care dovedeste cã îsi cunoaste menirea. Ca pe vremea cînd, harnic si neobosit, organiza tabere de creatie.
Gh. V.: Fiecare iesire a colectivului nostru era o sĂŁrbĂŁtoare care acum a dispĂŁrut. Cum au dispĂŁrut si unii dintre noi, din pĂŁcate. Si mĂŁ refer la Simionescu, la Dan Cepoi sau la CosticĂŁ Filimon, care este ĂŽntr-o stare jalnicĂŁ acum.
Rep.: Era copilul teribil al acestui conclav artistic.
Gh. V.: Era un, cum sĂŁ spun, un om care umplea de spirit spatiul dintre noi. Un clovn frumos, pitoresc din toate punctele de vedere. Deranja doar pe cei care nu aveau umor. Dan Cepoi era un maestru al ironiei, uneori nepercepute ca atare. Asa se ĂŽntĂŽmplĂŁ, unii ard repede, altii...
Rep.: ... sĂŽnt mai cuminti.
Gh. V.: Nu sĂŽnt cuminte. SĂŽnt disciplinat. A fi cuminte ĂŽnseamnĂŁ a sta ĂŽn banca ta. Or eu trec dintr-o bancĂŁ ĂŽntr-alta. Cum s-a ĂŽntĂŽmplat cu mine care am trecut de la didacticĂŁ la munca de creatie, care e cu totul deosebitĂŁ.
Rep.: Mai existĂŁ astĂŁzi boema aceea artisticĂŁ ce caracteriza viata grupului sau grupurilor artistice?
Gh. V.: Dragul meu, boema trebuie sĂŁ-si permitĂŁ sĂŁ existe. AdicĂŁ sĂŁ nu-ti fie teamĂŁ de ziua de mĂŽine. SĂŁ n-ai grijĂŁ. Or pentru noi acest lucru este ĂŽn mod deosebit cu totul altceva.
Rep: Cu alte cuvinte, epoca de astĂŁzi, pe care o trĂŁim cu atĂŽta fericire si cu atĂŽta superbie, nu ne mai permite nici mĂŁcar sĂŁ fim boemi.
Gh. V.: Nu, chiar nu-ti permite. Si dacĂŁ ti-ar permite, te-ai duce ĂŽn tagma celorlalti: a boschetarilor sau a oamenilor fĂŁrĂŁ rost.
Rep.: Asta chiar cĂŁ-mi place: boschetarii au rĂŁmas ultimii boemi.
Un fel de a privi si din alte unghiuri viata.
Gh. V.: Viata nu trebuie sĂŁ fie lungĂŁ si chinuitoare. SĂŁ fie atĂŽt cĂŽt trebuie, dar sĂŁ fie sĂŁnĂŁtate. Si dacĂŁ existĂŁ sĂŁnĂŁtate, si fizicĂŁ si spiritualĂŁ, atunci le avem pe toate.