Închiderea spitalelor Bicaz si Roznov - doi ani de chin
• la 1 aprilie 2011 se punea lacăt pe două unităti sanitare • la Roznov, primarul a ales să facă cămin pentru bătrîni si a închiriat spatiile pentru cabinete medicale si un centru de permanentă • la Bicaz nu există nimic, avînd de pierdut si oamenii si primăria • Judetul Neamt primea pe 1 aprilie 2011 o grea lovitură: două dintre cele sapte spitale existente au fost închise printr-o hotărîre a Guvernului Boc, la propunerea ministrului Sănătătii, Cseke Attila. Practic, statul nu a închis unitătile de la Bicaz si Roznov, ci le-a lăsat fără bani, ceea ce a fost acelasi lucru. Mii de oameni au avut de suferit din această cauză, fiind lipsiti de servicii medicale. Pe de altă parte, cele două spitale functionaseră pînă atunci în conditii grele, avînd criză acută de medici, nu aveau linii de gardă pe majoritatea specialitătilor si nu puteau face decît servicii limitate, cazurile grave fiind directionate la Piatra Neamt. În martie 2011 guvernul a emis un ordin prin care stabilea că 67 de spitale din tară urmau să nu mai primească bani de la stat de la 1 aprilie. Guvernantii au precizat atunci că primăriile care administrau unitătile sanitare aveau mai multe optiuni. Astfel, puteau să aleagă transformarea în cămine de bătrîni, urmînd să primească sprijin financiar timp de trei ani, puteau să le închidă sau puteau să le tină în continuare ca spitale, numai că ar fi trebuit să asigure fondurile pentru plata salariilor, pentru medicamente, servicii medicale etc. Primarul orasului Roznov a acceptat situatia impusă de sus si a transformat spitalul într-un cămin de pensionari cu 50 de locuri, primind pentru amenajare si renovare bani de la stat. Centrul s-a deschis la 1 iunie 2011, cu 50 de locuri care initial nu au fost ocupate, dar acum se stă pe liste de asteptare pentru un loc. Administratia roznoveană primeste de doi ani bani de la Ministerul Muncii pentru personal si asistati si mai are de luat încă un an după care va trebui să se descurce singură. Pe lîngă cămin, primarul Ciubotaru a considerat că e nevoie si de structuri medicale astfel încît a închiriat spatii unor medici privati, dar a fost de acord si cu un centru de permanentă care functionează de la începutul anului 2012. Primarul orasului Bicaz de la momentul închiderii spitalului, Constantin Catrinoiu, nu a vrut să deschidă un cămin de bătrîni. El a sustinut redeschiderea sau măcar transformarea într-o altă structură medicală. A vrut să facăun spital privat, o maternitate particulară etc., dar nimic n-a mers. Au existat la un moment dat discutii despre înfiintarea unui centru de sănătate multifuntional în subordinea Spitalului Judetean dar apoi s-a renununtat. Schimările politice de la finele lui 2012 au adus alti alesi locali la Bicaz, iar acestia au sustinut si sustin ideea redeschiderii spitalului. trebuie spus că cele 67 de spitale închise în 2011 doar sapte au fost redeschise iar unul nu functionează pentru că primăria nu a are bani să suporte costurile. Actualul primar al Bicazului, Nicolae Sălăgean, dar si presedintele CJ Culită Tărîtă au făcut o multime de demersuri pentru reluarea activitătii, dar pînă acum nu s-a întîmplat nimic pentru că nu depinde numai de ei. Din păcate, bicăjenii si oamenii de pe Valea Muntelui au cel mai mult de suferit, fiind nevoiti să vină la Piatra Neamt pentru o consultatie pe timp de noapte, pentru analize sau pentru altfel de investigatii.
|