La Bicaz, concurs sahist de anvergură
Cea de-a patra editie a turneului de sah pentru seniori si juniori, omologat FIDE, dotat cu trofeul Cupa Orasului Bicaz, desfăsurat în perioada 18-21 aprilie la Motelul Ceahlău, s-a dovedit pentru judetul Neamt primul mare eveniment sahistic al anului. Confruntarea a avut o participare numeroasă, pentru trofeu luptîndu-se 68 de sportivi, de la 21 de cluburi din tară si Republica Moldova. Dintre acestia, au fost prezenti un mare maestru din Basarabia, doi maestri internationali, un maestru national, nouă candidati de maestru, 15 jucători de categoria I-a etc. Desfăsurat în sistem elvetian, fiecare dintre jucători, indiferent de vîrstă, avînd de parcurs, pe timpul celor patru zile de concurs, sapte runde. „Greutatea“ competitiei a fost dată si prin faptul că 35 dintre concurenti au avut coeficienti acordati de Federatia Internatională de Sah, dintre care 14, cu rating peste 2.000. În clasament, pe prima treaptă a podiumului s-a situat tînărul sahist George Cătălin Miroiu - CS Conpet Ploiesti, care avea să-si adjudece trofeul. I-au urmat George Pavăl - Sah Club Galati si Lucian Filip - CSM Lugoj. La categoria ELO >1.800, locul I a revenit lui Corneliu Iorga - Speranta Focsani, el fiind urmat de Adrian Grigore - Philidor Iasi si Mihai Pascu - Cimentul Bicaz. Primele trei locuri la categoria CIV le-au revenit lui Liviu Beuran - Bicazul Bicaz, Daniel Prisecaru - Cimentul Bicaz si Nicolae Mare Nelson - Petrom Flacăra Moreni. Dintre veteranii sportului mintii primii clasati au fost Pavel Ciocan - CS Bicazul, Ioan Cretu si Neculai Vornicu, ambii CS Cimentul. De subliniat faptul că turneul de sah de la Bicaz a adunat un număr mare de copii, care structurati pe categorii de vîrstă au avut o comportare competitională bună. Prima treaptă a fost urcată de Rares Bighiu - Sergentul Vaslui, la categoria copii <9 ani, Vlad Andrei Andries - Pionul Piatra Neamt, categoria 9-11 ani, Daniel Aonicesei - Cimentul Bicaz, 11-13 ani, Constantin Bogdan Crăciun - CS Cimentul, 13-15 ani, iar la fete <9 ani, Teodora-Iasmina Enache si Teona Hreniuc, categoria 9-13 ani. „De fiecare dată cînd vin în Bicaz mă simt foarte bine si bag seamă că orasul îmi poartă noroc. Am venit cu gîndul de a juca cît mai bine, a fost un concurs tare si zeita Fortuna mi-a fost alături. A fost o atmosferă bună de concurs, cu oameni agreabili si o organizare exemplară. Cît priveste Bicazul, voi reveni ori de cîte ori voi fi invitat“, a declarat ploiesteanul George Cătălin Miroiu. Organizatorul de concurs, Sebastian Volcinsche, presedintele Asociatiei de Sah Neamt, a declarat: „Multumesc tuturor celor ce m-au ajutat în organizarea concursului, care a fost un adevărat succes, contribuind prin acesta la promovarea sportului mintii si a imaginii Bicazului. Am avut bucuria de a aduna sub umbrela acestea competitii sahisti de mare calitate, mari maestri, maestri si candidati la titlul de maestru. Totodată, turneul omologat FIDE, a constituit pentru copiii prezenti o confruntare cu marile valori ale acestui sport, făcîndu-i să înteleagă că sahul este o treabă serioasă, ce necesită muncă multă pînă la obtinerea performantei“. Deschiderea concursului a beneficiat de prezenta unor oficiali judeteni si locali, iar premierea a fost făcută în prezenta consilierului judetean Gabriel Pavel, gazda competitiei. Sponsorul principal al turneului a fost Primăria Bicaz.
END
|