COMPROMIS SI COMPROMITERE
(numirea procurorilor-sefi)
1. Compromis: modalitate de rezolvare a unor tensiuni si conflicte, de realizare a consensului, în conditii de diversitate de interese si/sau puncte de vedere, caracterizatã prin faptul cã solutia adoptatã este rezultatul unor cedãri reciproce, minimizîndu-se astfel conflictul si promovînd cooperarea. În acest fel, se evitã situatiile conflictuale, latente sau manifeste, crescînd stabilitatea sistemului prin realizarea unui anumit echilibru între pãrti.
2. Existã, însã, si situatii cînd compromisul are mai degrabã consecinte negative: a). cînd solutia adoptatã creazã un sistem instabil în perspectivã, care duce la agravarea tensiunilor si conflictelor; b). cînd forteazã o parte sã accepte o solutie care, structural, o dezavantajeazã si c). cînd solutia la problemã este determinatã prin jocul si compromisul dintre interesele secundare, particulare, în locul considerãrii interesului general. Aceste cazuri, negative, de compromis sînt desemnate prin termenul de compromis de principii, pentru cã nu sînt respectate principiile fundamentale care garanteazã corectitudinea solutiei. În acest caz, compromisul compromite, discrediteazã, dezonoreazã. Ne temem cã, vai, ne aflãm în aceastã din urmã situatie...
3. Sã recapitulãm, deci: la Parchetul General, Directia Nationalã Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã (DIICOT), trebuie sã fie numiti noi sefi si noi adjuncti ai acestora, iar Comisia Europeanã ne cere, în mod repetat, ca selectia candidatilor la aceste importante functii sã fie transparentã si sã aibã în vedere expertiza, integritatea si performanta obtinutã în activitatea desfãsuratã pînã în prezent. Cu alte cuvinte, fiecare candidat sã aibã un CV, un background, sã stie carte, sã aibã „în spate“ o activitate cît de cît compatibilã cu aceea desfãsuratã în ultimul timp în Parchet deoarece, altfel, noul-numitul devine vulnerabil în fata subordonatilor si, mai ales, în fata celor ce fac presiuni pentru o solutie sau alta.
4. Deci, nu procedurã de dragul procedurii, ci concurs public, cum a fãcut, în 2005, ministrul justitiei Monica Macovei, care a anuntat, prin presã, examenul si a fãcut comisie de selectie în care a cooptat si un psiholog. Lipsa concursului înseamnã sã nu cauti omul potrivit la locul potrivit, ci sã te bazezi pe aranjamente obscure, de culise, pe pile. ÃŽn lumea civilizatã, în care vrem sã accedem (unii pretind cã ne aflãm, deja, acolo), toate functiile publice de conducere sînt ocupate prin concurs, bazat pe CV. Or, la noi, alegrea candidatilor se face pe baza cunostintelor si relatiilor. Este omeneste sã ne bazãm pe cunostinte, dar, aceastã „procedurã“ este contraperformantã, contraproductivã.
5. ÃŽn cazul sefilor Parchetelor, cu atît mai mult este nevoie de concurs, deoarece cel ales prin concurs se raporteazã altfel la autoritatea de deasupra lui, îsi stie valoarea si nu se lasã intimidat. Lipsa concursului, tîrgul politic de azi, poate legitima tîrguri politice viitoare, foarte pãgubitoare pentru ideea de justitie. Fãrã un asemenea concurs procurorii sefi nu mai pot pretinde cã au meritat respectivele functii, încît pot deveni vulnerabili în fata politicienilor. Procurorul ajuns sef prin „pile si relatii“ poate sã ajungã la cheremul celor care l-au propulsat în functie, încît nu mai poate sã iasã, public si sã-si apere activitatea si statutul.
O nulitate, o prestatie rusinoasã
6. Aceastã discutie a ajuns la urechile Presedintelui Bãsescu, care, la o conferintã de presã, a replicat astfel: „responsabilitatea propunerilor pentru functiile de sefi la Parchete revine ministrului justitiei si punct!“ Da, este adevãrat ce spune seful statului, numai cã organizarea concursului nu-l exonereazã de rãspundere pe ministrul justitiei. Si în caz de concurs decizia de nominalizare apartine tot ministrului, cu observatia cã opinia publicã are dreptul sã stie pe ce bazã a fãcut domnul ministru nominalizãrile. Tiberiu Nitu a fost coleg cu domnul prim-ministru, la data nominalizãrilor, interimar la justitie, care este prieten si cu Alina Bica si cu Georgiana Hosu, dar aceste „antecedente“ nu sînt suficiente pentru a accede la functii atît de încãrcate de responsabilitate. Deci, criteriul „îl cunosc eu (o cunosc eu), e un bãiat bun (o fatã bunã)“, nu poate sã convingã marele public.
7. Oarecum supãrat pe unii jurnalisti care insistau pe tema concursului candidatilor, Presedintele i-a pus la punct: „Ce atîta vorbã? Potrivit legii, ministrul justitiei propune, Presedintele dispune si cu asta, basta!“ Da, numai cã legea nu spune cum sã decidã ministrul: aici intrã în discutie buna credintã si buna practicã instituitã de fostul ministru Macovei care, prin concurs fãcut ca la carte, i-a selectat si nominalizat pe Daniel Morar la DNA si pe Laura Codruta Kovesi la Parchetul General, ambii avînd rezultate foarte bune. Simplul enunt „asa zice legea“ poate lãsa impresia, gresitã, cã selectia meritocraticã este un moft, ceea ce nu e deloc asa, subliniazã mai toti analistii politici de prestigiu (Andrei Cornea, Cristian Ghinea, Cristian Câmpeanu etc).
8. Urmarea: premierul, interimar la Ministerul Justitiei, ignorã exigentele Comisiei Europene - care cerea selectie transparentã pe bazã de concurs si performante anterioare - si face nominalizãri directe, prin asumare, nu prin concurs: Tiberiu Nitu, pentru functia de procuror general, Laura Codruta Kovesi, pentru functia de sef al DNA, Alina Bica, pentru sefia DIICOT si al adjunctilor acestora (Georgiana Hosu, Bogdan Licu, Codrut Olaru).
9. Audiat, în public, de Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca si la prima rundã de alegeri din urmã cu cîteva luni, Tiberiu Nitu se prezintã lamentabil: nu cunoaste texte de lege pe care le cunosc si studentii de la Drept, nu stie cã în sistemul judiciar nu mai existã parchete militare si fluviale, nu stie cã procurorii militari se subordoneazã si Ministerului Apãrãrii, de unde primesc gradele si salariile, nu stie cum se fac restructurãrile parchetelor, nu cunoaste rolul si atributiile grefierilor, nu stie ce are de fãcut în cazul desfiintãrii unor parchete. ÃŽntr-un cuvînt, o nulitate, o prestatie rusinoasã! ÃŽn loc sã-i crape obrazul de rusine, omul se aratã relaxat si, cu zîmbetul pe buze, debiteazã glumite ieftine si generaltãti menite sã-i camufleze abisala-i ignorantã convins cã, oricum, va fi uns în functie: are „spate lat“, adicã pe cineva „mare si tare“, care l-a asigurat cã, indiferent ce rãspunsuri o sã dea, o sã capete postul atît de mult rîvnit. Culmea e cã acest monument de suficientã si arogantã primeste o notã de „trecere“ din partea CSM, care, astfel, se discrediteazã iremediabil!
10. Tot în fata CSM, Bogdan Licu, propus pentru functia de adjunct al procurorului general, apare ca o copie palidã a unui judecãtor (Iulian Dragomir), de la care a „împrumutat“ proiectul. ÃŽn plus, el are o problemã de imagine: a fost un neavenit interlocutor în interceptãrile sulfuroaselor convorbiri ale procurorilor George Bãlan si Marcel Sânpetru, trimisi în judecatã pentru cã si-au folosit înaltele functii din parchet în beneficiul propriu. ÃŽn pofida acestor hibe, CSM-ul îi dã aviz pozitiv si lui Licu.
Penibililor nu le-a pãsat: stiau cã au menirea asiguratã
11. La fel de slab se prezintã la audieri si Alina Bica si Georgiana Hosu, propuse pentru conducerea DIICOT. Primesc aviz pozitiv si ele. Ceva mai bine se prezintã Codrut Olaru, încît, la 29 aprilie, la B1 TV, premierul declarã lui Ion Cristoiu cã este sigur cã toti cei sase procurori vor fi numiti de Presedinte în functiile pentru care au fost nominalizati, ceea ce se si întîmplã, prin decretele semnate de seful statului la 15 mai 2013. Cu acest prilej, presedintele sustine o conferintã de presã, unde declarã, rãspicat, cã „în pofida zvonurilor de tot felul, pactul de coabitare cu Victor Ponta nu mã obligã sã semnez decretul de numire a lui Tiberiu Nitu în functia de procuror general“; cã, „la numirea tuturor celor sase sefi ai Parchetelor nu a existat un «tîrg» între mine si premier, ci doar o «discutie», asa cum am procedat si atunci cînd ministrul justitiei a fost Monica Macovei“. Poate cã asa este, numai cã Macovei organizase concurs, ceea ce Ponta nu a fãcut...
12. Or, adeptii unei justitii curate si independente considerã cã, prin acest compromis („discutie“, „întelegere“, cum vrem sã-i spunem, fiind vorba de aceeasi Mãrie cu altã pãlãrie), se ocoleste cerinta Comisiei Europene ca magistratii numiti în asemenea functii hotãrîtoare pentru delimitarea corectã a rolului celorlalte puteri în stat (legislativã, executivã si judecãtoreascã), sã fie alesi în urma unui concurs transparent organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, în urma acestor numiri, s-a lãsat o liniste grea, încãrcatã, ca o vinã, ca o pace obtinutã prin „reevaluãri“ si tranzactii oculte.
13. Este adevãrat cã politica este arta compromisului, a negocierii, a „întelegerilor“, cu conditia, însã, ca nu cumva compromisul sã compromitã, adicã sã nu fie lipsit de logcã si de realism, caz în care justitia nu mai apartine natiunii, ci îmi apartine „mie“ sau „tie“ sau „nouã“, partidelor, majoritãtii parlamentare, grupurilor de interese etc.
14. Sã spunem lucrurilor pe nume si sã nu ne mai ascundem în spatele unor cuvinte: asa cum s-a vãzut în varã, la referendum, între Presedinte si actuala majoritate parlamentarã a existat un conflict major. Acest conflict s-a încheiat cu un armistitiu: premierul a sacrificat-o pe Mona Pivniceru, iar Presedintele pe Daniel Morar, ambii fiind retrasi la Curtea Constitutionalã. ÃŽn urma pactului de coabitare, s-a ajuns la „compromisul» numirii sefilor Parchetelor prin asumare, fãrã procedurã de selectie transparentã (concurs). Solutia s-a dovedit inacceptabilã rational si moral, dupã cum s-a vãzut cu prilejul prestatiilor, în fata CSM, a candidatilor Nitu, Bica, Hosu si, partial, Licu, unde, public, s-au dovedit incompetenti, inconsistenti, penibili. ÃŽnsã, penibililor nu le-a pãsat: stiau cã au menirea asiguratã. Ce justitie este asta?!
15. ÃŽncepe „Era Compromisului“? Politicienii si grupurile de interese îsi vor recãpãta influentã din vremea lui Nãstase, Cozmâncã si Amariei? Independenta justitiei va fi, iar, negociatã? Statul de drept va deveni obiect de tranzactie, ca atunci? ÃŽntrebãri legitime, cîtã vreme, în ianuarie, Presedintele declara cã este de preferat rãzboiul politic unui compromis pe justitie, care, atunci, „nu era negociabilã“. Azi, ne temem cã seful statului a uitat de valorile pe care el însusi si le asumase: Dreptate, Adevãr, Domnia Legii si ne vorbeste de comandamente pragmatice, despre o coabitare intensã si de lungã duratã, cu ce si cu cine?! De la care valori sã ne mai revendicãm noi, dacã justitia este datã pe mîna cui se vede cu ochiul liber?!...
Judecãtor Mihai CIUBOTARU
|
Autentificare
