VESNICII VAGABONZI DE CARE NU MAI SCĂPĂM

• cîteva mii de cîini fără stăpîn vietuiesc pe străzile municipiului Piatra Neamt • care e povestea vietii lor e greu de spus, dar unii au un traseu clar, ajungînd la padoc pentru sterilizare, după care tot pe drumuri vagabondează • multe patrupede ajung în oras aduse din alte zone, în vreme ce alti cîini sînt „pietreni“, provenind din curtile oamenilor si de la firme • 147 de lei se scot de la bugetul local pentru sterilizarea unui maidanez •

Cîinii fără stăpîn au devenit de ani buni parte integrantă a imaginii oraselor României. Se găsesc în zone centrale si ultracentrale, pe lîngă institutii publice, prin bălăriile din zonele mărginase, pe lîngă gardurile caselor si blocurilor, prin parcări. Tîsnesc urlînd de pe spatiile verzi cînd aud larmă de sirene sau li se pare ceva ciudat în „arealul“ lor. Au o viată a lor, greu de cunoscut de către oameni, chiar dacă unii cetăteni ajung pentru o vreme să le poarte de grijă. Apar parcă de nicăieri ori se nasc unde nici prin minte nu-ti trece si se integrează în peisaj. Se hrănesc de pe la containere si multi dintre ei leagă „prietenii“ cu semeni care au acelasi destin trist, care se încheie odată cu sfîrsitul lor. Este vorba despre prietenia dintre cîini vagabonzi si boschetari. Amărîti si unii, si altii, dar dedicati reciproc. Nu de putine ori sînt văzuti împreună, împărtind acelasi colt de pîine recuperat din vreo pungă în care e un amalgam de gunoaie. Iarna îsi tin de cald prin cotloane, iar deplasările le fac în pas domol, boschetarul tinîndu-ti bărbia în piept si capul plecat, iar maidanezul, coada între picioare. O imagine dezolantă, care nu se potriveste vremurilor în care cei mai multi aspiră la prosperitate, la confort, la lux. Si totusi imaginea aceasta există si nu va dispărea. Cel mult va fi îmbunătătită, lucru urmărit de către autorităti. În prezent lupta cu maidanezii este una dificilă, pentru că ei sînt multi, prea multi fată de cîti ar trebui pentru a fi tinuti sub control. Toate aceste aspecte sînt valabile si pentru Piatra Neamt. Societatea Salubritas are în grijă sterilizarea acestor animale, astfel încît să nu se mai înmultească foarte mult. Dar nu se stie un număr al cîinilor fără stăpîn din urbe si nici cum e posibil să apară atît de multi, continuu. Si se apreciază că ar fi circa 5.000 mii.

O muncă în van

Tatiana Ciucanu, director al societătii amintite, ne-a povestit despre cît de complicat este să se tină fenomenul sub control. „Cîinii pe care îi vedem în oras vin si din alte zone, nu sînt strict din Piatra Neamt. Si e greu de intervenit, cîtă vreme reactiile oamenilor în relatia cu patrupedele sînt împărtite, unii vrînd să scape de ei, altii cerînd să nu ne atingem de aceste animale. Ar trebui ca la nivel de asociatie de proprietari să se ia o decizie referitoare la păstrarea cîinilor sau nu, si minoritatea să se subordoneze majoritătii. Masa canină provine din trei surse - sînt cîini particulari, cîinii care ies de la casele si gospodăriile populatiei si cîinii pe care îi detin agentii economici. Din păcate, numărul celor care detin cîini sterilizati este extrem de mic si nici nu se vrea să îi sterilizăm noi. Patronul unui agent economic sustine că are nevoie de pază si nu acceptă să îi luăm animalele pentru tratamente. Cei de la case, dacă îsi tin animalele în curti, nu pot fi abordati. Dar din păcate, puii care apar de la cîini sînt scosi în stradă si asa se înmultesc maidanezii. De eutanasiat nu poate fi vorba, pentru că ne interzice legea în cazul în care animalul nu suferă de o boală incurabilă sau nu este într-o gravă stare de sănătate. Uneori ne întelegem cu pietrenii care ne lasă să luăm animalele de pe lîngă blocuri, dar sîntem conditionati să îi ducem înapoi. Si facem asta, pentru că dacă avem acceptul pentru a speriliza căteii, deja scopul nostru a fost atins. Dar de cîte ori colegii nostri, hingherii, nu au luat ghiceve de flori în cap ori nu au fost îndepărtati cu pungi de apă aruncate de la înăltime cînd erau chemati să ia niste cîini!“, a povestit Tatiana Ciucanu.

Circa o mie de sterilizări de 1,47 miliarde de lei vechi

Conform procedurilor legale, după prindere, cîinii sînt dusi la adăpost, unde sînt tinuti două-trei zile, pentru sterilizare, vaccinare, deparazitare. După operatie, femelele au nevoie de sase zile pentru refacere, iar masculii, de trei. Per ansamblu, trecerea unui cîine prin cusca hingherilor, apoi prin adăpost, aplicarea tuturor tratamentelor si interventia chirurgicală înseamnă un efort financiar de 147 de lei, bani care se scot de la bugetul local. Deocamdată animalele sînt tinute, pe scurta perioadă a sederii, într-un adăpost neautorizat, la care apa se duce cu masina, iar hrana constă în granule. Capacitatea maximă este de 120 de animale. Primăria Piatra Neamt a alocat acum cîteva luni 500.000 de lei pentru realizarea unui adăpost nou, care să aibă cameră de primire, de consultatii, de deparazitare, cabinet medical, depozit pentru materialele sanitare, depozit pentru hrană si asigurate utilităti, asa cum impune legislatia europeană. Un medic veterinar este angajat cu jumătate de normă, mai este salarizat un tehnician veterinar, trei ecariseori si un sofer. Primul semn că animalele adunate de cei de la Salubritate urmează să fie sterilizate este crotalul rosu care li se aplică pe ureche, pentru cîteva zile. Prima sterilizare în Piatra Neamt s-a făcut în 2009, pe vremea cînd se mai proceda astfel în foarte putine orase ale tării. S-a început oarecum stîngaci, pentru cătele agreîndu-se ideea legării trompelor, metodă care nu s-a dovedit eficientă 100% în toate cazurile, astfel că au apărut pe străzi animale care alăptau, desi purtau crotali în ureche. Apoi s-a mers pe ideea sterilizării definitive, operatie care costă 147 de lei. Din 2009 si pînă acum, la nivel de oras s-au făcut peste o mie de asemenea de operatii, pe femele si masculi. Adică 1,47 miliarde de lei s-au scos de la bugetul local în acest sens, Greu de crezut că pietrenii s-ar fi dus cu maidanezii la cabinete particulare, unde interventia este cu mult mai scumpă si unde ar fi de scos bani din propriile buzunare. Mai fac însă sterilizări cei de la „Prieten credincios“ din Piatra Neamt, dar exemplarele care sînt sterilizate nu mai revin în teritoriu, ci rămîn în grija iubitorilor de animale de la asociatie.

„Cunostintele“ din adăpost

O vizită la adăpostul de la Văleni ne-a făcut să ne schimbăm impresia despre ceea ce înseamnă o astfel de aglomeratie cîinească. Am găsit mai multe boxe populate cu exemplare împărtite pe sexe si talie, astfel încît să se reducă la minimum eventualele lupte. De la lătraturi asurzitoare care au început cînd ne-am apropiat de custi si pînă la ochii blînzi si umezi de cîine necăjit, am văzut tot felul de expresii si reactii. Cel mai mult ni s-a înmuiat inima cînd am găsit niste puisori de cătel cam de mărimea unui pumn, niste fiinte nevinovate, care au avut ghinionul de a se naste fără pedigree si fără ca vreun om să aibă nevoie de ele. Suflete care ajunseseră în adăpost la cerere, pentru că locul lor nu era acolo unde au făcut ochi. Într-o boxă alăturată, un ditamai cîinele îsi arăta coltii puternici. Parcă ar fi vrut să se lupte cu noi, supărat fiind că era închis. Mai departe, în alte boze, cîini de diferite culori, cu blana mai deasă ori mai ruptă, cu cicatrici pe bot, dădeau prietenos din coadă, parcă încercînd să ne convingă că nu era acolo locul lor si că voiau să fie liberi. Surpriza avea să apară cîteva clipe mai tîrziu, cînd într-o boză l-am găsit pe Credinciosuă', cîinele care ani în sir a trăit cu fetele din fata magazinului Orion, lingîndu-le pe bot ori apărîndu-le cînd cineva le mai înjura pentru obrăzniciile pe care le fac. Acum stătea cu capul plecat, asteptînd să fie sterilizat. „Credinciosuă'“, asa cum îl stie lumea din zonă, a dovedit de multe ori că nu degeaba are cap si este un cîine urbanizat... Traversa mereu pe trecere, nu se teme de masini, nu sare la oameni decît atunci cînd se simte amenintat. El si stăpînele lui. Îl abandonăm în adăpost si îi auzim scheunatul subtire cînd vede că am plecat de lîngă boxă. Un fel de regret că trebuie să stea departe de viata tumultuoasă a orasului, cu care s-a obisnuit ani de zile si de ale cărui reguli le stie.