În sfîrsit! Avem o veste bună de la Apa Serv
• Consiliul National al Solutionării Contestatiilor a respins contestatia în cazul licitatiei pentru extindere retelei de canalizare Roman-Săbăoani • lucrările, în valoare de aproximativ 15 milioane de euro, au sanse să înceapă în perioada următoare •
După două esecuri înregistrate la Consiliul National al Solutionării Contestatiilor (CNSC), Compania judeteană Apa Serv a bifat în sfîrsit primul succes în cadrul proiectului de 107 milioane de euro. În urmă cu cîteva zile, reprezentantii CNSC s-au pronuntat cu privire la contestatia formulată de către asocierea Grupo Termloc SA&Gruppo Adige Bitumi S.p.A. în cadrul licitatiei pentru lucrările la „CL4 Extindere retea canalizare Roman Săbăoani“, evaluate la aproximativ 15 milioane de euro. CNSC-ul a dispus respingerea contestatiei. „Respinge ca nefondată cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată în cadrul contestatiei înaintată de SC Grup Termloc, în calitate de lider al asocierii Termloc&Gruppo Adige Bitumi S.P.A., în contradictoriu cu autoritatea contractantă Compania Judeteană Apa Serv SA Neamt. Împotriva prezentei decizii se poate formula plîngere, în termen de 5 zile de la comunicare“ se arată în decizia CNSC. Contestatarii au solicitat ca CNSC să oblige autoritatea contractantă să reia procedura de atribuire, în sensul reanalizării si evaluării tuturor ofertelor, respectiv 13 la număr. Contestatarii s-au plîns de faptul că au fost exclusi pe motiv că nu ar fi detinut certificatul ISO 9001, însă ar fi prezentat documentul ulterior, la mijloc fiind vorba de o omisiune. Conform caietului de sarcini, cîstigătorul licitatiei pentru această lucrare va trebui să facă, printre altele, extinderea sistemul de canalizare apă menajeră din Roman cu 14.869 m, extinderea sistemul de canalizare apă menajeră în Săbăoani cu 17.204 m, 13 statii de pompare apă uzată, etc. Din păcate, nu aceeasi soartă a avut-o „CL7 Alimentare cu apă si retele de canalizare în Aglomerarea Bicaz“, în valoare de 4 milioane de euro. Licitatia a fost contestată de trei firme participante. CNSC-ul a respins două, iar o a treia a fost admisă în parte, respectiv cea formulată de către SC Casrep SRL Iasi. În consecintă, s-a dispus continuarea procedurii, cu reevaluarea ofertelor operatorilor economici implicati în procedură. Lucrurile nu au fost deloc simple nici în cazul licitatiei pentru lucrarea „CL 3 Alimentare cu apă si retele de canalizare în Aghlomerarea Tîrgu Neamt“. Licitatia a fost contestată de trei firme sau asocieri de firme participante. CNSC-ul a acceptat toate contestatiile si a dispus reevaluarea ofertelor.
|