16 ani de protezare la Piatra Neamt
• prima operatie de protezare a soldului s-a fãcut la SJU Neamt în 1998, în colaborare cu medici din Franta • de atunci ortopezii nemteni au fãcut 2.000 de astfel de interventii • Spitalul Judetean are zilele acestea încã un motiv de mîndrie, deoarece programul de protezare derulat aici a împlinit 16 ani. Este o reusitã a ortopezilor, dar si a unitãtii pietrene care, prin buna derulare a programului, a ajuns sã fie a doua din Moldova ca adresabilitate si sã aibã pacienti din toatã tara. Prima operatie de protezare a soldului s-a fãcut la Piatra Neamt în 1998, pe 12 mai, cu ajutorul cîtorva medici de top de la Spitalul Roanne, Franta, condusi la acel moment de doctorul Alain Durand. De atunci, ortopezii pietreni au fãcut aproape 2.000 de operatii de protezare pentru pacienti din Suceava, Buzãu, Vrancea, Bacãu, Botosani, sau Hunedoara, spitalul pietrean devenind astfel, al doilea centru de protezare articularã din Moldova, dupã Clinica Ortopedicã de la Spitalul de Recuperare Iasi. „Este o pozitie profesionalã foarte înaltã, cu care ne mîndrim, si care a fost posibilã doar prin eforturi profesionale intense. Colaborarea cu medicii fracezi a fost un mare succes dupã care am continuat activitatea în echipã cu colegii din sectie, reusind sã ne impunem în elita sectiilor ortopedice din tarã, prin calitatea foarte bunã a actului medical, prin rezultatele remarcabile, prin conditii de spitalizare deosebite, si prin atitudinea personalului“, a precizat medicul Remus Caranfil, seful Sectiei Ortopedie de la SJU Neamt. Specialistii au tinut pasul cu evolutiile tehnicii chirurgicale astfel încît, de la an la an, s-au fãcut tot mai multe interventii, si tot mai inovatoare. S-a extins si gama de interventii pentru patologia articularã, astfel cã pe lînga protezele de sold si genunchi, ortopezii pun si proteze de umãr, dar si de cot. A fost regînditã si modificatã optiunea chirugicalã, astfel încît se folosesc tot mai des protezele total necimentate si tehnica „press-fit“. Protezele de sold necimentate sînt cel mai des recomandate pentru pacientii tineri, adicã sub 56-58 de ani, dar acum se pun si la pacientii de 65 de ani, conditia esentialã fiind ca la oasele soldului sã nu existe osteoporozã. „Experienta noastrã cu acest tip de proteze este foarte bunã, recuperarea postoperatorie este rapidã, iar pacientii sînt multumiti. Sper ca evolutia sectiei sã fie mereu pozitivã, mereu în progres si la un nivel profesional înalt“, a adãugat doctorul Caranfil.
|