Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2014
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 8 Noiembrie 2014
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Incubator de afaceri la Piatra, s-a făcut un pas

• initiativa apartine deputatului Cătălin Drăgusanu si consilierului judetean Mihai Alexandru si este sustinută de George Brezoi, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru IMM-uri • „Îmi doresc foarte tare să revin cît mai curînd la Piatra Neamt pentru a pune în aplicare acest proiect“, a declarat George Brezoi •

Prezent în urmă cu două zile la Piatra Neamt, George Brezoi, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru IMM-uri, a anuntat că va sprijini înfiintarea unui incubator de afaceri la Piatra Neamt. Initiativa apartine deputatul PC Cătălin Drăgusanu si colegului său de partid Mihai Alexandru, consilier judetean. „Împreună cu cei doi colegi am luat decizia înfiintării unui incubator de afaceri la Piatra Neamt. Acum, mingea este în curtea administratiei publice locale care trebuie să facă solicitarea către Departamentul pentru IMM-uri. În cadrul procedurii noastre, incubatorul de afaceri înseamnă o clădire pe care noi o renovăm, o dotăm, o utilăm si în care vor fi incubate societăti comerciale care, pe lîngă faptul că nu plătesc chirie 3 ani de zile, primesc consiliere fiscală, juridică, chiar si consiliere pentru accesarea altor fonduri nerambursabile, în plus fată de cei 20.000 de lei pe care îi au ca subventie din partea administratorului de incubator“, a declarat George Brezoi(foto). Acesta a precizat că un astfel de incubator a fost deschis recent la Giurgiu, unde a si fost înfiintat un birou de turism.
„Este o solutie pentru crearea si promovarea produselor turistice. Toată lumea stie că turismul nu se mai face cu check in-check out, ci se face vînzînd anumite produse turistice si chiar îmi doresc foarte tare să revin curînd la Piatra Neamt pentru a pune în aplicare aceste proiecte“, a declarat Brezoi. Pînă atunci, cei doi lideri conservatori nemteni vor face toate demersurile pe lîngă autoritătile publice locale în vederea deschiderii acestui incubator de afaceri. Secretarul de stat a tinut să amintească si care au fost realizările Departamentului pentru IMM-uri în acest an. „La începutul anului aveam 15 milioane de euro pentru programe de sustinere a sectorului întreprinderilor mici si mijlocii, pentru 7 programe de finantare: programul de incubatoare, programul de sustinerea tinerilor debutanti în afaceri, programul pentru sustinerea firmelor de tip start-up, programul pentru sustinerea firmelor femeilor antreprenor si programul pantru sustinerea comercializării serviciilor si produselor de piată. Din martie si pînă acum am reusit să mai strîngem alti 140 de milioane de euro, în plus fată de cele 15 milioane pe care le avem, pentru două programe. Unul dintre ele este programul pentru subventionarea locurilor de muncă pentru tinerii absolventi 2014 de studii medii si studii superioare. Cu alte cuvinte, statul plăteste între 6 luni si un an de zile salariul pentru acesti absolventi, perioadă în care firma îi formează si nu aduc plus valoare, ba mai mult blochează un alt om. Statul plăteste un salariu de 900 de lei, plus contributiile la buget, pentru absolventul de studii medii si 1.300 de lei pentru cei cu studii superioare. Avem 40 de milioane de euro pentru acest program, adică 6400 de locuri de muncă create la nivel national. Am pornit foarte bine în regiunea Est si îmi doresc să functioneze foarte bine si în regiunea Nord-Est, si să ne vedem tinerii absolventi integrati pe piata muncii. Al doilea proiect, Start-up România, beneficiază de un buget de 100 de milioane de euro. Finantarea merge pînă la 25.000 euro, reprezentînd 100% nerabmursabil pentru implementarea unui proiect. Sînt astfel bani pentru 4.000 de noi societăti comerciale. Eu cred că cele două proiecte reprezintă un semnal puternic de sustinere a întreprinderilor mici si mijlocii“, a conchis secretarul de stat George Brezoi.

Articol afisat de 1375 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(D.MURARU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective