Piedici si birocratie în cazul pietei arse
• conducerea Primăriei nu a reusit să scoată ipoteca de pe piată • astfel, primăria nu o poate lua în administrare pentru a demara construirea uneia noi • „Simt că nu mai am fortă să lupt pentru realizarea acestei piete!“, spune, amărîtă, viceprimărita Aurelia Simionică • Piata Centrală s-a scufundat de tot în birocratie si în hătisuri sistemului bancar. Greu de crezut că mai speră cineva că în scurt timp vor începe lucrările, iar ca să mai riste vreo autoritate să dea un termen la care pietrenii ar putea avea o piată nouă, nici vorbă. Ultima mare poticneală de care au dat autoritătile în lungul demers al obtinerii documentelor si banilor necesari pentru viitoarea piată tine de ipoteca pusă de Urban pe aceasta. Ieri, viceprimarul Aurelia Simionică s-a întîlnit cu conducerea băncii de la care societatea amintită a luat un împrumut acum opt ani si pentru care a gajat piata. Banca invocă legislatia în baza căreia îsi desfăsoară activitatea si nu acceptă să ridice ipoteca pe angajamentul făcut de o firmă asiguratoare, care la un moment dat va da niste bani Urbanului în contul despăgubirilor si cu acele sume să se poată stinge datoria rămasă la bancă. „Simt că nu mai am fortă să lupt pentru realizarea acestei piete! Sînt extrem de nemultumită de piedicile care apar. Am discutat cu conducerea băncii din Piatra Neamt de la care Urban a luat împrumutul în 2007 si nu acceptă să ridice ipoteca de pe piată pe baza garantiei date de firma de la care se vor încasa despăgubirile, astfel încît să scăpăm de ipotecă si să ne putem misca pentru a demara lucrarea. Le-am spus celor de la bancă faptul că sînt dispusă să merg la Cluj, unde e sediul lor central, si să le explic si directorilor de acolo cum stau lucrurile. Tot ne spun că există niste norme de la care ei nu pot face exceptii, dar primăria e o institutie care are un regim special. Ei au legislatia din domeniul bancar, iar noi ne zbatem în alta si parcă nu mai reusesc să o scoatem la capăt. Pe de altă parte, asiguratorul promite de vreo două săptămîni că vine la Piatra Neam, pentru noi discutii, si n-a mai ajuns. Nici nu stiu ce sumă are în plan să ne înainteze, în contul despăgubirilor. E drept că a anuntat la bancă faptul că lucrează la un dosar pentru despăgubirile care vor ajunge la Urban, dar cine stie ce vor pune la dosar, dacă noi îl vom accepta sau nu, pentru că trebuie să cădem de comun acord asupra valorii... Dacă e de asteptat dosarul, de acceptat, apoi să tină cont de el banca, mai trece multă vreme. Apar complicatii de la o etapă la alta si nu stiu ce solutii să mai găsesc. Am tot tinut cont de mofturile tuturor si acum nu ne mai întelegem. Ne-a dat peste cap vestea aflată în noiembrie, că piata era ipotecată. De atunci toate s-au agravat. Toată temerea mea e că n-o să mai primim finantarea de la Compania Natională de Investitii, dacă o tinem în ritmul acesta cu poticnelile“, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică. Urban a luat de la Banca Transilvania circa 1,3 milioane de lei, bani pentru care a acceptat ipotecarea pietei. Înainte de a se afla despre această belea, CNI alocase pentru realizarea unei piete noi suma de 17,5 milioane de lei, dar pînă cînd nu va fi toată documentatia pusă la punct, inclusiv preluarea zonei de către administratia locală, ceea ce va fi posibil abia după ridicarea ipotecii, nu se poate ajunge la bani si astfel nu demarează lucrările. Temerile autoritătilor pietrene sînt întemeiate si pentru că în ultima vreme sînt tot mai multe frecusuri între partidele de la putere si cele din opozitie si nu e exclus să se schimbe guvernarea, ceea ce ar însemna mai mult ca sigur o tăiere de la portia celor 175 miliarde de lei vechi a Primăriei Piatra Neamt, pentru că vor apărea alte priorităti. Hala pietei din Piatra Neamt a ars în noaptea de 19 spre 20 iulie aproape în întregime, cauza dezastrului fiind un scurtcircuit.
|