 Mister total! A dispărut un concasor de la Drupo
• societatea Consiliului Judetean Neamt a vîndut la fier vechi un utilaj de care avea absolută nevoie pentru a participa la licitatii • Ovidiu Mitrea, fostul director, spune că totul s-a făcut legal, decizia fiind luată din cauza imposibilitătii firmei de a suporta costurile cu reparatiile • cei de la Drupo nu stiu unde a ajuns concasorul, pe motiv că pe facturi apare numai termenul de „fier vechi“ • „La noi nu a ajuns acest utilaj. Contractul pe care l-am avut cu dînsii a vizat dezafectarea unor rezervoare“, a declarat Rodica Tărîtă, directorul firmei Remat • Modul în care fosta conducere a societătii Drupo SA, firmă a Consiliului Judetean Neamt, s-a debarasat de un utilaj care nu trebuie să lipsească din portofoliul unei firme de profil, ridică serioase semne de întrebare. Un concasor, că despre asta este vorba, reprezintă o conditie obligatorie pentru orice firmă care doreste să participe la licitatii pentru lucrări de reparatii sau asfaltări drumuri. Cu toate acestea, utilajul pe care Drupo îl avea a fost vîndut la fier vechi în vara anului 2013. Ovidiu Mitrea, director la acea vreme la Drupo, afirmă că granulatorul era stricat, iar pentru reparatia sa era nevoie de 20.000-30.000 lei, sumă de care firma nu dispunea. „Concasorul a fost dus odată cu alte materiale ce au provenit de la fier vechi, de la magazia din spate de la Drupo. A existat decizia Consiliului de Administratie, a Adunării Generale a Actionarilor, declaratie de la inginerii de la mecanizare. Acestia au precizat că utilajul nu mai functionează din 2008, din cauză că „fălcile“ erau foarte uzate. Reparatia costa undeva la 200-300 de milioane de lei vechi, ori Drupo nu avea banii ăstia ca să-l repare“, a declarat Ovidiu Mitrea, director în perioada în care concasorul a fost dat la fier vechi. Decizia a fost justificată si de faptul că utilajul era amortizat în perioada în care a fost vîndut la fier vechi. Amortizarea unui mijloc fix nu înseamnă obligatoriu că trebuie să te debarasezi de el. Gheorghe Turtică, administratorul special de la Drupo, spune clar că a fost vorba de o greseală a fostei conduceri. „Vînzarea acestui utilaj a reprezentat o greseală de management. Si spun asta pentru că utilajului, chiar dacă e amortizat, îi făceam reparatiile necesare si îl puteam folosi. Dacă ai amortizat un utilaj nu este obligatoriu să-l disponibilizezi, să-l casezi, doar dacă aduci altul în loc. Acest concasor nu a mai fost folosit din 2011 si este amortizat total în ianuarie 2012. A rămas parcul de utilaje descompletat si nu
s-au făcut în acelasi timp demersuri pentru achizitionarea unui nou concasor“, a declarat Gheorghe Turtică.
Utilajul nu a fost vîndut la Remat
Specialistii afirmă că un astfel de utilaj nou costă cel putin 20.000 de euro, însă poate ajunge pînă la 50.000. Asadar, Drupo, pentru 5.000 de euro, cît ar fi costat reparatia concasorului, a preferat varianta „vînzare la fier vechi“, care a adus în visterie firmei pînă în 20 de milioane de lei vechi. Numai că în facturile care atestă vînzarea a 14 tone de fier vechi nu este evidentiat si concasorul. Conform celor precizate de Gheorghe Turtică, în cele patru facturi încheiate cu două firme de profil din Piatra Neamt, nu se face precizarea că a fost vîndut si concasorul. Administratorul special sustine că nu era nevoie să fie făcut acest lucru, desi unii cunoscători afirmă că era musai să apară pe factură precizarea că granulatorul a fost vîndut ca fier vechi, pentru ca utilajul să fie dat la „scădere“. Cert este că granulatorul nu a ajuns la Remat Piatra Neamt, una dintre firmele care au cumpărat fier vechi de la Drupo. „Utilajul, respectiv concasorul, nu a fost predat la Remat SA Piatra Neamt, firma noastră neavînd nici o legătură cu această problemă si nici cu oricare alta privitoare la casări de utilaje apartinînd societătii Drupo. Într-adevăr, am avut încheiat un contract cu această societate, în vara anului 2013, cînd conducerea de atunci ne-a solicitat ajutorul pentru a dezafecta niste rezervoare de motorină, situate pe raza localitătilor Bistricioara si Bicaz. Au apelat la noi pentru că avem echipe specializate, fiind una dintre putinele firme din judet care pot executa astfel de lucrări. Angajatii nostri s-au deplasat, pe baza contractului încheiat cu Drupo, la cele două puncte de lucru si au dezafectat acele rezervoare de combustibil. Există în acest sens documente, respectiv contractul încheiat cu Drupo pentru cele 5.840 de kilograme de fier vechi, dar si factura aferentă. A fost o singură factură pentru fierul vechi rezultat din rezervoarele de la Bistricioara si Bicaz, nimic mai mult“, a declarat Rodica Tărîtă, director al Remat SA. În sprijinul afirmatiilor sale, directorul ne-a pus la dispozitie contractul încheiat în iulie 2013 cu Drupo SA (n.r. - vezi facsimil).
La Ferymat răspunde „căsuta“
Ferymat Met SRL, cu sediul în Gara Veche, a fost cea de-a doua firmă care a cumpărat fier vechi de la Drupo. Am încercat să luăm legătura cu reprezentantii firmei, însă apelurile noastre la numărul de telefon afisat pe site-ul Ministerului de Finante au fost „întîmpinate“ de căsuta vocală. Una peste alta, un lucru este clar, si anume că granulatorul nu este mentionat pe facturile pentru vînzarea fierului vechi. Acest lucru înseamnă că este posibil ca respectivul utilaj să fi ajuns în altă parte, nu la un centru de colectare a fierului vechi. Această ipoteză ar putea face lejer obiectul unei anchete a organelor abilitate. „Fierul vechi a fost dus în trei rînduri, că nu a încăput tot într-o masină, dar nu scrie nicăieri în factură că-i concasor, sau că-i fier vechi din concasor. Este un proces verbal de casare pentru concasor, iar pe factură scrie fier vechi, nu trebuia să scrie pe factură concasor. Avea undeva la 1.800 de kilograme si a fost vîndut cu cît a fost vîndut, 0,60-0,70 lei/kg. Nu stiu exact, pentru că nu eram aici. Am întrebat si eu dar... s-a încărcat tot fierul si s-a dus la centrul de colectare. Au fost trei facturi încheiate cu o firmă, Ferymat Met, una de 4.600 kg cu 0,80 lei/kg, una de 2.540 kg, cu 0,75 lei/kg si una de 1.060 kg cu 0,70 lei/kg si a mai fost una la Remat cu 5.840 kg cu 0,60 lei/kg“, a declarat Gheorghe Turtică. Acesta a mai precizat că a încercat să afle ce s-a întîmplat cu utilajul respectiv, însă mare lucru n-a reusit. „Am venit aici de o jumătate de an si am avut si alte treburi de făcut, nu să fac anchete. Am întrebat si eu de acest utilaj, dar nu am primit nimic“, a conchis Turtică. În concluzie, Drupo a vîndut concasorul la fier vechi, tăindu-si astfel craca de sub picioare cum spune românul, în sensul că nu mai poate participa la licitatii fără acest utilaj. Reparatia lui costa 20-30.000 lei, unul nou costă între 20.000 si 50.000 de euro. L-au vîndut cu cîteva sute de lei, iar în facturile care atestă vînzarea lui la fier vechi nu este evidentiat. Fără comentarii!
|