Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2015
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 27 Ianuarie 2015
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Sperantele dascălilor,  năruite de ministru

Sperantele dascălilor, năruite de ministru

• seful învătămîntului românesc a fost ferm în problema încadrării salariilor dascălilor: nu va fi nici o suplimentare a fondurilor • profesorii de religie mai au liniste o perioadă: nu li se desfiintează orele în acest an scolar, dar nu se stie ce se va întîmpla din 2015-2016 • pentru ca liceul agricol din Horia să nu mai fie codas, trebuie găsite specializări care să atragă elevi dornici de carte • anunturile au fost făcute de Mihai Sorin Cîmpeanu, ministru al Educatiei, aflat ieri în vizită în Neamt •

Întîlnirea de ieri a ministrului Educatiei si Cercetării Stiintifice cu directorii de scoli din judetul Neamt a avut menirea să facă lumină în cîteva dintre problemele aprinse din învătămînt. Cea mai spinoasă este, de departe, încadrarea sumelor necesare plătii angajatilor din scoli în veniturile înregistrate de către unitătile de învătămînt din costurile per elev. Ministrul Mihai Sorin Cîmpeanu le-a comunicat directorilor cu care s-a întîlnit la Piatra Neamt, că marea lor grijă este să se încadreze cu salariile în sumele care li se cuvin scolilor, conform populatiei scolare. Multi directori sperau să primească o derogare de la această regulă rigidă, dar răspunsul asteptat de ei n-a venit. „Am discutat cu directorii despre sistemul de finantare per elev, despre necesitatea detalierii Statutului personalului didactic, necesitatea debirocratizării sistemului de învătămînt si despre nevoia sustinerii învătămîntului profesional si tehnic, cam singurul care poate genera în cea mai directă manieră, apropierea între sistemul educational si piata muncii“, a spus ministrul Educatiei. Sorin Cîmpeanu si-a început ziua cu o vizită la Colegiul National Petru Rares, unitate indicată de către conducerea Inspectoratului Scolar ca fiind elita învătămîntului din judet, a urmat sedinta cu directorii, după care s-a deplasat la Liceul Agricol Ion Ionescu de la Brad din Horia, renumit pentru nesansa de a avea promovabilitate zero la Bacalaureat mai multe sesiuni la rînd. Seful ISJ Neamt, Viorel Stan, a preferat să vorbească mai putin despre gunoiul de sub presul din liceul de la Horia, precizînd doar că acolo, ca primă sansă pentru reabilitarea unitătii, este să se înfiinteze specializări si profiluri noi, care să atragă elevi dornici să învete carte si care, automat, vor avea altă atitudine în privinta studiului si a sustinerii examenelor nationale.

Ore de religie doar cu cerere scrisă

Tot în cursul zilei de ieri, ministrul Cîmpeanu le-a transmis profesorilor de religie care predau în unitătile de învătămînt că mai au cîteva luni de liniste: nu le vor fi afectate normele în acest an scolar, dar nu se stie ce va urma pentru perioada următoare. Problema predării religiei în scoli este una cu care de ani de zile se luptă sefii învătămîntului, unii fiind adeptii sustinerii acestei discipline printre cele obligatorii, altii lăsînd la dispozitia altor institutii că decidă cît de importantă este pregătirea religioasă pentru copii. Acum situatia este mai deosebită decît în alti ani, pentru că există o decizie a Curtii Constitutionale, prin care se decide faptul că religia nu e obligatorie si că părintii elevilor care vor să participe la aceste cursuri trebuie să depună o solicitare scrisă în acest sens. „Conform motivării Curtii Constitutionale, orele de religie sînt obligatorii pentru scoli si minister si optionale pentru elevi. Părintii care vor ca ai lor copii să frecventeze cursurile de religie începînd cu anul scolar viitor vor avea de depus o solicitare scrisă. Pînă atunci rămîne să vedem în ce măsură rezolvăm problema vacantării posturilor didactice, pentru că nu e un lucru simplu. Ora de religie a devenit acum o problemă de organizare. Nu vreau să fac presupuneri despre ce ar putea face Biserica Ortodoxă Română în viitor, dacă va avea vreo reactie. La ora actuală avem o decizie a Curtii Constitutionale si de ea tinem cont“, a declarat ministrul în cadrul conferintei de presă sustinută la Colegiul Petru Rares. Judecătorii Curtii Constitutionale au decis pe 12 noiembrie 2014 că este neconstitutional articolul din Legea Educatiei care spune că „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie“. Curtea a apreciat că cei care trebuie să facă o solicitare sînt părintii care doresc ca aceste cursuri de religie în scoală să fie urmate de copiii lor. Mircea Miclea - fost ministru al Educatiei, fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie care a elaborat Legea Educatiei nr. 1/2011, a declarat că „articolul din Legea nr. 1/2011 a fost rezultatul apărut în urma presiunii politicienilor si a bisericii, si nu are sustinere pe dovezi stiintifice“. „Interpretarea Curtii Constitutionale mi se pare binevenită. Oamenii au nevoie de religiozitate, dar nu este necesară materia numită religie pentru a dezvolta această religiozitate. Sînt o multime de oameni care nu au studiat religia în comunism, dar sînt foarte religiosi. Scoala este laică si această interpretare consfinteste acest statut“, a declarat Mircea Miclea. Începînd de anul trecut, ora de religie era disciplină obligatorie încă din clasa pregătitoare si pînă în clasa a XII-a; în consecintă, elevii fac această disciplină în toate cele 13 clase ale învătămîntului preuniversitar. Pînă la decizia CCR, elevii erau înscrisi „din oficiu“ la religie, dar puteau fi retrasi de părinti, caz în care situatia scolară se încheie fără această disciplină.

Articol afisat de 2561 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TĂRNĂ)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective