Bacsisul impozitat, o gogorită desuetă
• în urma discutiilor cu hotelierii, ministrul Finantelor renuntă la impozitarea ciubucului • măsură va intra în vigoare de la începutul lunii viitoare • Nici nu a intrat bine în vigoare impozitarea bacsisului, că ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a renuntat la această măsură. Acest lucru s-a decis la finele săptămînii trecute în urma unei întîlniri cu reprezentantii patronatelor din turism si taximetrie. Discutiile au dus la concluzia că normele în vigoare nu acoperă toate situatiile, iar la finele întîlnirii ministrul a decis să renunte la acest bir. „Am avut o discutie cu toti cei care reprezintă piata serviciilor hoteliere, restaurante, companii de taximetrie vis-a-vis de bacsis. Această idee a plecat de la o solicitare a celor din piată încă din 2012, an de cînd acest lucru s-a dorit pentru a solutiona acea situatie în care controlul venea si identifica în casele de marcat sume suplimentare fată de încasările oficiale. Acesta a fost motivul pentru care a fost reglementat bacsisul. Am decis împreună, în urma unei discutii foarte constructive, că acest lucru ar trebui scos din Ordonanta care reglementează bacsisul, pentru a evita situatiile neplăcute în aplicarea acestuia pentru că nu poti reglementa toate situatiile care se întîlnesc zi de zi. A fost o decizie comună, a fost o solicitare din partea dînsilor de a scoate acest bacsis din prevederea legală. Este scos definitiv“, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, care a sustinut că modificarea în normele legale ar putea fi operată cu începere de la 1 iunie, de către Parlament. Ciubucul a fost reglementat, în premieră, prin Ordonanta 8/2015, publicată în Monitorul Oficial din 28 aprilie. Conform acestor norme, prin bacsis se întelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus fată de contravaloarea bunurilor livrate, sau a serviciilor prestate, precum si restul dat de vînzător clientului si nepreluat de acesta. Bacsisul se justifică prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice. În aceste conditii, firmele prestatoare de servicii si cele care fac comert, au purces la modificarea programelor din casele de marcat, astfel încît să poată elibera clientilor două bonuri, unul pentru produsul achizitionat, iar altul pentru ciubuc. Una din cele mai hilare situatii s-a ivit însă la livrarea anumitor produse la domiciliu, cînd aproape fiecare dintre clienti lăsau cîtiva lei curierului. Ministrul Teodorovici a găsit si atunci solutia salvaloare si a spus că cine vrea să lase bacsis trebuie să meargă la sediul firmei pentru a primi bon. Totusi, cei care comandă pizza la domiciliu, nu vor să iasă din casă nici pentru pizza, dar nici ca să lase bacsis la firmă, si tot lasă cîtiva lei celui care le aduce produsul acasă, si asa va fi mult timp de acum încolo, cu sau fără impozit.
|