Sărbătoarea handbalului
Lumea handbalului pietrean va sărbători mîine, 25 iulie, la Sala Polivalentă, împlinirea a 30 de ani de la cîstigarea primului titlu national la echipe pentru sportul de la poale de Pietricica. Atunci, în 1985, echipa pregătită de Otto Heel a triumfat la turneul final al Campionatului National de Juniori 1. Trei decenii mai tîrziu majoritatea campionilor se vor revedea. Gheorghe Paisa, directorul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Neamt, a tinut ca manifestarea să cuprindă mai multe capitole: „Va fi un meci de minihandbal cu echipe de la CSS Tîrgu Neamt, profesor Cristi Bursuc si LPS Piatra Neamt, profesor Florin Drăgoi. Vor fi apoi meciuri ale fostilor handbalisti de la Piatra Neamt, care în carieră au reusit performante importante măcar la nivel de juniori. Avem de pregătit ultimele detalii ale unui moment surpriză si sper ca în final toată lumea să fie fericită“. Daniel Toma, unul dintre campionii din 1985, a anuntat că vor fi prezenti multi dintre colegii de atunci. Vine de la Los Angeles Adrian Rosescu, ajunge din Franta Crist Fermesanu, iar din Luxemburg antrenorul din 1985, Otto Heel plus Adrian Stot. Legiunea străină l-ar mai putea cuprinde si pe Ionel Căescu, fost pivot ce acum lucrează în Italia. Daniel Toma a spus că vor fi Alen Hartman, Emil Pristavu, Cătălin Mitrea, Ionel Văduva, Bogdan Filimon, Viorel Codită, Lucian Popescu, Cristi si Stelian Bursuc, Florin Pitaru, Florin Drăgoi, Marcel Miholcă. Absentează motivat Radu Iftimia si Sandu Acsinte. „Prima dată cînd am făcut o astfel de revedere a fost 2011, la Sala Ceahlăul. Cu unii dintre colegii mei nu mă văzusem de 25-26 de ani de la acel titlu national. Acum emotia va fi la fel de mare si bucuria poate si mai mare. Este un moment special, vom depăna amintiri si vom rămîne cu altele la fel de plăcute“, a declarat Daniel Toma, cel despre care Gheorghe Paisa a zis că a fost omul decisiv în adunarea colegilor din 1985. Din 2011, de la prima reîntîlnire a acestei prime generatii de aur a handbalului masculin pietrean, meciuri asemănătoare s-au mai înregistrat în fiecare an. În 2012 a fost chiar un turneu la care au fost invitati jucători din anii '80 ai echipelor de la Iasi si Bacău, iar în 2013 si 2014 totul s-a „consumat“ la Tîrgu Neamt.
|