Potentialul turistic de pe Valea Muntelui, o mare necunoscutã...
Valea Muntelui, regiunea cu acest nume încã de la jumãtatea veacului al XIX-lea, are pentru locuitorii ei si astãzi, asa cum zicea Alecu Russo pe la 1839, „un trai greu de munte“. Scriitorul romantic deplîngea depãrtarea de orase, de tîrguri, drumurile proaste sau deloc, locurile slabe pentru agriculturã, pãdurile care nu sunt ale sãtenilor. S-au schimbat oare lucrurile?! Russo remarca însã peisajele sãlbatice si mirifice, locurile pline de istorie si legendã, frumusetea simplã si istetimea acestor oameni vãzuti mai „zurbagii“. Muntenii de pe Valea Muntelui se simt în prezent defavorizati economic mai mult ca oricînd. Zona lor nu le oferã locuri de muncã, fabrici nu s-au fãcut cînd au fost bani, gaterele se închid, laptele n-are valoare (se achizitioneazã cu 0,5-0,8 lei/litru), exploatãrile miniere s-au sistat. Bãrbatii trebuie sã-si pãrãseascã familiile, sã ia rucsacul si toporul pe mînã si sã plece „la Sebes-Alba“ sau „la Banat“, sau la Dorna. Revine în actualitate refrenul: „Badea-i tapinar/ Lucrã la Barnar/ Si pe-acasã vine rar!“. Tinerii au plecat si pleacã multi printre strãini. Rãmîn copiii cu bunici si mãtusi. Scolile primare au si cîte patru simultane. Multe dintre ele s-au închis si se închid. Tinerii ce-au fãcut bani prin strãini se întorc sã-si facã case, sã repare pe cele pãrintesti, ar vrea sã facã si mici afaceri în domeniul ce l-au învãtat afarã, dar putini reusesc, împotmoliti în acte, de usi care nu se deschid oricum. Poate turismul si zona are din acest punct de vedere ce oferi. Muntele Ceahlãu adunã multime de turisti pe timp de varã. Dar statisticile aratã cã sederile sunt scurte si cã turistii nu lasã bani prea multi aici. Nu sunt cum trebuie îndemnati sã rãmînã. Nici sã revinã la un anume hotel, restaurant sau pensiune. Fireste, mediul online înregistreazã si plãcute exceptii. Avem un parc national care protejeazã frumusetile muntelui si le oferã turistilor. Dar întreprinzãtorii locali îl vãd ca un obstacol în fata dezvoltãrii lor concentrate pe exploatãri forestiere. Patrimoniul cultural este aici unul deosebit, dar si el în suferintã. Edificiile istorice sunt în paraginã si exemplificãm prin Palatul Cnejilor cu turnuri cu mesteceni crescute printre pietre, cu un turn ca cel al Domnitei, ce stã sã se dãrîme. ÃŽn umbra zidurilor au poposit Russo, Alecsandri, Eminescu, J.A. Vaillant, Alexandre Dumas, George Panu. Reconstruit si cu o concentrare a popularizãrii, palatul ar atrage multi turisti. Cîti dintre nemteni stiu cã „La Scaune“, pe Ceahlãu, s-a descoperit cea mai importantã statiune epipaleoliticã din estul Europei?! Cu un material litic de peste 1.250 de unelte de piatrã?! Cîti stiu locul aflat la 1.328 m altitudine?! Fãrã îndoialã, putini. ÃŽn Malta sunt celebre templele megalitice, dar adevãratele vestigii arheologice sunt la Muzeul National de Istorie, bucãti si sfãrîmãturi milenare. La Tarxien i se oferã însã turistului un templu megalitic bogat de piatrã albã, cu statui preistorice. Este o reconstituire, dar parcarea obiectivului geme de autocare. ÃŽn Malta, nota bene, atunci cînd ceri o informatie turisticã poti primi si un pliant si o hartã, gratuit, de la un bar sau de la un vânzãtor stradal, nu numai de la punctele de informare turisticã, si un zîmbet de bunãvointã de oriunde, si cîtiva pasi pentru a te îndemna pe drumul corect. La noi sunt putini ce pot îndruma, iar cei ce pot si trebuie sã o facã sunt plictisiti si prost plãtiti. Ar fi atît de grea o reconstituire, precum cele de la Muzeul de Istorie din Piatra Neamt?! O reconstituire a atelierului de unelte de piatrã cu un traseu tematic cu cãsti audio cu explicatii si ghidaje în una-douã limbi strãine?! Bicazul a fost înzestrat cu un Palat Regal, astãzi devenit Primãrie, cu o parte din fatã, bineînteles bine îngrijitã, dar nu acelasi lucru putem spune despre partea dinspre Bistrita, unde similitudinile cu Pelesul sunt vizibile. Ne întrebãm din nou, cîti stiu despre acest palat si cîti interesati de istorie sunt trimisi aici?! O altã suferintã a zonei sunt muzeele. Cel de la Bicaz este închis din motive obiective. Cel de la Farcasa este într-o camerã a sãlii de sport, la Grinties a fost retrocedatã clãdirea si este acum magazin universal si un altul nou se aratã cã este greu de realizat. Nici muzeul zoologic al învãtãtorului Romanescu, cu sute de animale împãiate nu este bine cunoscut, la fel nici cel de la Ceahlãu. Bisericutele vechi de lemn din sate sunt acum în conservare, fãcîndu-se rar slujbe aici si de cele mai multe ori sunt închise, iar cheile sunt greu de aflat pentru cei interesati. Multi dintre preoti nu stiu multe lucruri despre bisericile lor vechi si n-au la îndemînã un pliant pe care sã-l ofere. Din nou, cu fericite exceptii. ÃŽntr-un tur publicistic concentrat asupra bisericilor Neamtului, reporterii Monitorului au fost de multe ori primiti cu scepticism si chiar cu „sictir“. Am ridicat în acest articol mai multe întrebãri. Rãspunsurile ar trebui sã fie firesti, mãsurile ar trebui sã fie firesti. Articolul este o pledoarie pentru munte, pentru satele de pe Valea Muntelui care, la alegerile pentru Consiliul Judetean, din nou, nu au nici mãcar un ales în forul legislativ ce hotãrãste destinele judetului. Asadar, pînã cînd aceastã delãsare?
Profesor dr. Daniel DIEACONU
|
Autentificare
