Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2016
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Opinii 2 Noiembrie 2016
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Ia de-aicea, neamule!... Ia doctoratu' (II)

Dupã ce, în episodul anterior, m-am referit la câteva generalitãti, credem cã nu este lipsit de interes pentru cititor, sã exemplificãm cu propria experientã. ÃŽnceputul anului 1963 îmi aducea numirea ca medic specialist al spitalului din Piatra Neamt, dupã terminarea secundariatului (rezidentiatul de astãzi) la Spitalul din Arad. Dupã numai câteva sãptãmâni, eram detasat pentru trei luni, într-un centru petrolier si minier, de pe teritoriul fostei regiuni Bacãu, pentru asigurarea unei echipe chirurgicale. Celãlalt medic, venetic de loc ca si mine, era un cunoscut si valoros profesor de anatomie si chirurgie dintr-un centru universitar, dar care - te pui cu patimile omenesti si cu morala socialistã?! - cãlcase strâmb, se îndrãgostise de o studentã si, gratie unor binevoitori care au pus umãrul, fusese mazilit la sute de kilometri distantã de casã, într-un spital modest. Omul nu cârtea, nu vroia sã parã altceva decât era si îsi fãcea meseria cu pasiune, cum fusese învãtat. Ne-am împãcat perfect, am fãcut o echipã adevãratã si, ca proaspãt specialist fãrã experientã, am învãtat foarte multe de la el. Mi-a oferit si sfaturi de viatã si de convietuire si m-a îndemnat sã mã înscriu la doctorat, pentru care-mi oferea ajutor. Din pãcate, situatia mea nu era cea mai bunã, nu aveam locuintã, eram pe drumuri, trebuia sã mã acomodez cu echipa de la noul loc de muncã, dar nu i- am ignorat îndemnul si când conditiile au permis, am devenit doctorand. Nu uit sã mentionez cã, la acea vreme, nu exista nici un avantaj material sau de altã naturã si nu putini mi-au spus cã ce-mi trebuie, cã tot eu sunt si cu si fãrã doctorat. Dar fusesem învãtat sã nu eludez nimic din ce tine de profesie si din respectul fatã de aceasta. M-am prezentat la Iasi (pe vremea aceea nu se intra în doctorat cu examen), am fost dat în grija profesorului Mihai Diaconescu, distinsã personalitate si om de o delicatete particularã si am purces întocmirea întregului calendar al activitãtii pe cei patru ani. Cum epopeea constructiei marelui baraj de la Bicaz se încheiase nu de multã vreme, profesorul mi-a sugerat ca temã „Traumatismele hepatice“, adicã accidentele care au avut ca leziune dominantã rupturile ficatului. Nu eram chiar încântat: era, totusi, un capitol încheiat, în care nu aveam experientã, însã aducând în discutie originalitatea si contributia personalã, profesorul (fumãtor de pipã) mi-a replicat: „Doar n-ai sã te apuci, Doamne pãzeste, sã zdrobesti ficatul unor câini sau porci. Important este sã analizezi corect fiecare caz în parte, sã prelucrezi în mod inteligent si, mai ales, benefic, materialul imens de care dispui, evidentiind conditiile accidentelor, primul ajutor, transportul, problemele de diagnostic si tratament, rezultatele si, în final, învãtãmintele pe care le putem trage“. Avea perfectã dreptate. ÃŽntr-adevãr, cazuistica de care dispuneam, cea mai mare ca serie compactã din tarã, era concretizatã într-un numãr impresionant de 227 de victime si se caracteriza prin gravitate particularã si, în mod special, prin mortalitate mare. Nu mi-a fost usor, am beneficiat de o îndrumare metodologicã de mare valoare, în decursul a patru ani, am adunat mai multe cazuri noi, încât am realizat o lucrare echilibratã, bine documentatã, cu aducerea la zi a datelor problemei si nu mai putin cu evidentierea elementelor de progres pentru viitor. Lucrarea a fost foarte bine primitã de lumea chirurgicalã, a servit si altora ca material de referintã, cu atât mai valoroasã cu cât eram în perioada în care hepatectomiile (extirparea unor zone din ficat) prindeau tot mai mult teren. O poveste nostimã ilustreazã interventia întâmplãrii în viata noastrã. Operasem mãtusa unei asistente de la reanimare si odatã cu externarea pacientei, nepoata tinea sã-mi ofere niste bani. Am refuzat- o, ba m-am si supãrat: „cum sã primesc de la tine bani, când suntem toatã ziua bunã ziua, împreunã si dãm cu ochii unul de celãlalt?“. Dupã câteva zile, tocmai mã urcam în masinã sã plec la Iasi, pentru sustinerea unui referat pentru doctorat, când m-a abordat colega asistentã si mi-a oferit o sticlã de whisky, frumos ambalatã, marfã de contrabandã la acea vreme. Am primit-o, ba m-am si bucurat cã am sã i-o duc profesorului, fãrã sã uit sã-mi întreb colega dacã nu recidivase cu oferta. M-a asigurat cã nu, dar când am ajuns la destinatie, nu stiu ce mi-a venit si am desfãcut bãutura din ambalaj: pe fundul lui era un plic cu bani. Profesorul a primi bãutura dar numai dupã ce l-am asigurat cã o primisem si eu, nu o cumpãrasem. Dacã nu eram inspirat si nu descopeream banii, sigur cã mi-as fi periclitat doctoratul. La multi ani dupã ce am devenit doctor în medicinã, a venit si recompensa. Legea prin care cei cu doctorate primeau un spor salarial de 15%. S-a produs un val de amatori dar cei mai multi au abandonat. A abandonat si regimul, strâns cu usa de problemele economice, dar asta numai dupã cinci sau sase ani. ÃŽn ce mã priveste, prima treaptã a ierarhiei academice s-a dovedit beneficã, deschizându-mi drumul spre activitatea stiintificã, realizarea capitalã fiind cele 37 de Reuniuni ale Chirurgilor din Moldova, unicat pentru chirurgia româneascã. Mai departe, în 1984 am devenit membru fondator/titular al Academiei Oamenilor de Stiintã (filiala Neamt este singura neuniversitarã, dintre cele opt), pentru ca din 1993 sã devin membru corespondent si apoi titular al Academiei de Medicinã. Nu pot sã nu-mi exprim satisfactia pentru propria activitate si viatã, care a însemnat nu numai respect fatã de profesie ci si dragoste pentru semeni, pe care i-am ajutat dupã cunostintele si posibilitãtile mele, pentru societatea în mijlocul cãreia m-am împlinit ca profesionist si cetãtean si care m-a tratat cu pretuire si recunostintã.

Articol afisat de 1481 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Virgil RÃZESU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective