Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2016
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 9 Noiembrie 2016
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Elevi nemteni cu condeie fermecate

Elevi nemteni cu condeie fermecate

Impresionant! „Pasi repezi către moarte“

Elevii nemteni au mai arătat o dată ceea ce pot si si-au făcut cărare către podiumul de premiere al unor importante concursuri nationale. Festivalul national al cărtii pentru copii, a fost o sansă pentru doi elevi al Liceului Teoretic Vasile Alecsandri Săbăoani de a lua cele mai importante premii, lăsînd membrii juriului fără cuvinte, după ce le-au citit creatiile literare . Cu o poveste de o incredibilă intensitate a tristetii, trăită încă din copilăria mică, atunci cînd cea care i-a dat viată a sfîrsit, eleva Alexandra Gălătanu a obtinut premiul I, la sectiunea Creatii literare. Tot premiul I a primit si Claudia Plăcintă, de la Colegiul National Stefan cel Mare Tîrgu Neamt, la sectiunea Creatii plastice. La sectiunea Eseu a fost răsplătit cu premiul I si Andrei Tamas, de la Liceul Alecsandri. La altă competitie, Concursul national de creatie literară Tinere condeie, doi dintre cei care au participat au obtinut cele mai mari premii. Altii doi au avut mentiuni. Elevele Iuliana Ciocârlan, de la Colegiul National Calistrat Hogas Piatra Neamt si Lavinia Maxim de la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu Piatra Neamt, au obtinut premiul I si au participat la Tabăra Natională de Creatie de la Muncel, judetul Iasi. Corina Mazilu, de la Colegiul National Calistrat Hogas si Ioana Zaharia, de la Colegiul National Roman Vodă Roman, au obtinut fiecare cîte o mentiune. Concursul Tinere condeie este o formă de evaluare si valorificare a talentului si capacitătii creatoare a elevilor în domeniul literar. Competitia se desfăsoară anual, pe etape (locală, judeteană si natională) si se adresează tuturor elevilor iubitori de literatură din clasele VII-XII, membrii ai cenaclurilor literare din scoli generale, licee, palate si cluburi ale copiilor. „Adresăm felicitări tuturor participantilor la Concursul national de creatie literară Tinere condeie. Mult succes în activitatea competitională viitoare!“, a declarat inspectorul scolar Elena Preda, purtător de cuvînt al Inspectoratului Scolar Judetean Neamt. Redăm mai jos creatia elevei Alexandra Gălătanu, „Pasi repezi către moarte“ - o mărturisire sinceră a autoarei.

Legătura mea sufletească cu o fiintă inexistentă - si îndeajuns de ireală pentru cineva care într-adevăr a existat -, nu o poate întelege decît autorul însusi. Au fost ultimile ei zile de viată. De acum suferinta i-a înfrînt întru totul sufletul răpus de boală si se stingea tot mai mult la fiecare apus, fără să-si recapete puterile la răsărit. Gîndeam la existenta ei si cum am ajuns, printr-un mod prea banal, să îi cunosc o clipă din aventura în care si-a trăit viata desi legătura dintre noi nu putea fi stearsă de nici o împotrivire a firii. Dar întîmplarea făcea că eu încă tineam vie amintirea ei, si sezînd lîngă pămîntul în care zăcea trupul mort, am început să mi-o închipui asa cum mi-a fost lăsată să mi-o imaginez în memorie, contopind mărturisirile ei din cartea scrisă pe un oarecare pat de moarte, cu putinele amintiri pe care mintea mea încă le păstra tacit, fiind tinute ascunse de mine. Iar banca neagră din fier forjat nu era decît cel mai comod lucru pe care am stat vreodată. Desi simteam împunsături ca de spini rănindu-mi spatele, nu izbuteam să mă ridic în capul oaselor si să-mi iau rămas bun de la atmosfera ce mă înconjura totodată cu a ei maiestuoasă virtute a recunostintei. Asa stăteam si priveam necontenit cerul, contemplînd întreaga natură cu al său vînt cald primăvăratec, cu ale sale raze ce se răsfrîngeau pe pielea mea, cu norii vasti ce au căpătat brusc o nuantă gri, dispărînd într-un timp scurt. Prevedeam că o să mi se lipească în curînd picăturile ploii reci pe chipul ce mi-a fost brăzdat de cîteva lacrimi fade, vărsate în zadar. Dar nu puteam cunoaste decît vîntul ce-mi lovea fata atingîndu-mă ca o mîngîiere maternă, cînd mai tare, cînd mai încet, cînd ca o mustrare, cînd ca o consolare. Măcar de-ar căpăta o formă umană, astfel încît să-i stiu adevărata putere ce se află în zgomotele confuze ale fantomei vîntului. Nici nu-mi este cu putintă să-mi amintesc cum am început dintr-o dată să tremur, mai tare ca si cînd mi-ar fi fost frică de ceva. Era într-adevăr vîntul cel care mă făcea să vreau să mă adăpostesc de vremea rece ce s-a dezlăntuit într-o clipă neobservată si să părăsesc linistea unei vieti lipsite de constiintă? Nu stiam atunci, în atîtea zile pierdute fără rost, nu pot cuteza să stiu nici acum, cînd cu acelasi tragic sentiment mă tin strîns lipită de o bucată de fier, negînd absolut orice manifestare de evadare. Adevărul e că nu am un loc în care m-as putea îndrepta cu gînduri absente care m-ar hotărî să încuviintez, fără repros, o banală existentă. După un timp de meditat în singurătatea sufletului meu, am încetat să mai pun întrebări cerului si să nu aud nici un răspuns din partea pământului. Din geanta ce sedea tolănită în capătul băncii am trimis un gînd spre cartea în care odată a trăit o viată. Am izbutit să o scot si am luat-o în mîini, răsfoind paginile rupte si murdare, adesea citite printre suspine si sentimente de neputintă, în privinta întoarcerii fiintei la viată. Dacă în esentă, cartea continea vreo taină care să îmi renască sentimentele înnăbusite cînd nici măcar eu nu stiam de mine, atunci aceasta trebuie să fie extrem de ermetică încît să ascundă adevărate simtăminte ce numai un om le-a putut cunoaste cînd le-a scris si le-a lăsat cuvintelor drept mostenire la stingerea vietii. Mi-am trecut privirea încetosată peste confesiunea de la începutul cărtii, timp în care natura întreagă s-a aflat în inertie, fiind cuprinsă de o tăcere subită: „Dacă am scăpat de această zi, înseamnă că încă trăiesc“. Moartea a cuprins toate cele ce trăiau în acea clipă. Sentimentul mortii s-a găsit să-si încerce puterea încă din întîiul rînd furat de ochii cititorului. Am asteptat să treacă năvala coplesitoare ce mă cuprinsese. Nu mă credeam în stare a mai continua să citesc, cu toate că stiam ce urma ca si cum mi-as fi citit propria poveste, doar că în mine zăcea încredintarea aceea a inutilitătii care parcă se afla în fiecare cuvînt. Simteam o greutate ametitoare apăsîndu-mi ochii, ce-mi făcea privirea să fie insuportabilă, scindată. În ceasul ăsta as fi vrut ca greutatea să se mute în inimă, dar inima îmi era mai usoară decît o pală de vînt, nevăzută si imposibil de atins. Priveam în sus cu ochii întepati de amintiri ce se perindau ca într-un film nesfîrsit. O apăsătoare senzatie ce-mi rămase ca amintire, adîncea în mine rana deschisă a unor întîmplări trecute care nu făceau decît să lărgească si mai mult pustietatea în care sufletul meu se găseste adesea. Amintirile încetează să mai trezească gîndurile ce au fost uitate odată ce ele nu mai aduc în nici un chip vreun fel de trăire lăuntrică si care laolaltă nu produc alt sentiment decît acela de moleseală existentială. Zgomotele stranii ale noptii începură să apară pe nesimtite si în măsura în care vederea îmi devenea tot mai neclară mi-am propus să las cartea din mîini si să mă ofer întunericului. Am asezat capul pe banca ce acum era ca de gheată. Nemiscat, trupul meu asculta sunetul lunii care cînta stelelor oda noptii într-o sublimă armonie. Cu mintea si sufletul supuse în întregime timpului taciturn, am început să alunec în visare contopindu-mă cu întunecimea vastă care detinea umbre si tărîmuri necunoscute. Totul îmi părea acum mai sters, lipsit de culoarea ce dădea viată lucrurilor. Am căzut în visare, adînc, ca într-o fîntînă fără fund, si în vis mi s-a înfătisat un suflet care obisnuia să se odihnească într-un trup. Timpul i-a fost efemer însă, si aripile mortii i-au furat ultima răsuflare. Mă privea cum priveste un creator opera făcută cu mîinile sale, cu niste ochi senini, blînzi care puteau potoli orice fiară sălbatică si, fără să scoată o vorbă, părea că asteaptă. Eu eram uitată, pierdută în imaginea ei confuză, neputînd decît să îmi provoace o frică stînjenitoare care aluneca pe sira spinării cu fiecare suflu. Mă stăpînea o fortă ce ajungea ca un efect tămăduitor pînă în măduva oaselor. Am strigat cu un sunet înnăbusitor: „Tu esti oare fantoma căreia îi vorbeam adineauri? Tu esti vîntul către care suflam cuvinte în van? Să fii tu cea din carte?“ Fîsia de ceată ce acoperea silueta neînsotită a căpătat o nuantă mai închisă, puternică, fiindu-mi imposibil să deslusesc dacă înaintea mea se afla fie o fiintă umană, fie o himeră adusă de timp. M-as fi asteptat în orice clipă să întindă mâna si să mă elibereze de cele lumesti, purtîndu-mă cu ea, lepădîndu-mă de realitate. Miscarea rămînea necunoscută si ascunsă, mai ascunsă decît întelegerea lunii si a soarelui care si-au hotărît fiecare timpii lor de existentă, decît motivul pentru care s-a rupt catepeteasma templului după răstignire, si mai ascunsă decît taina ce îl desparte pe om de viată. Mi-as fi dorit ca acel moment să fie unul revelator pentru întreaga mea viată care o taină oarecare a tinut-o captivă ca într-o închisoarea. Nu stăruiam în a-mi imagina realitatea întîmplărilor. Priveam amăgirea mintii mele care a fost transpusă într-o fantasmă si ea mă privea pe mine. „Putea ea vorbi?“ Mă întrebasem în lăuntrul meu. Sufletul meu ar fi vrut să i se vorbească ca să poată fi scos din întunecimea în care se găsea de atîta vreme. Dar mai degrabă destinul nu ne destăinuie întelesul lucrurilor, ci ne aprofundează în taine si eventualităti inefabile. Începuse să mă epuizeze sirul nesfîrsit al gîndurilor mele si o amorteală reală îmi cuprinsese întregul trup. În tot acest timp tinusem, sub mîinile împreunate pe piept, cartea fiintei pe care îmi doream cu ardoare să o fi cunoscut si nu isprăvii decît prin a-i citi necontenit ultimele cuvinte care nu-mi aduceau de altfel nici o satisfactie. Nu-mi dădea tihnă însă linistea cu care primeam întîmplările în plinătatea lor iar pe reversul monedei se aflau cu stupoare revolta în fata lucrurilor care nu mi-au fost date să le privesc. Stiam cu certitudine că a existat o fiintă umană, si care de altfel scrisese în cartea pe care o tineam aievea, însă nu suportam ideea că în pofida legăturii puternice dintre noi, nu cunosteam decît o amintire searbădă a ceea ce a fost odată... Contenesc în a întelege rapiditatea cu care se sfîrseste viata în toate neorînduielile ei. Nu există o entitate antropomorfă care pedepseste răul si răsplăteste binele? Cum de altfel de-a lungul întregii vieti nu mi-a fost dat să înteleg decît frumoasa virtute a pietătii din actiunile săvîrsite în realitatea ei, a faptelor ei. Pînă voi ajunge să deprind întelesul celor povestite, nu-mi rămîne decît să îmbrătisez adevărul creat de mintea mea, un adevăr care să mă facă să suport o pierdere ce nu am simtit-o, nu am cunoscut-o si nu am putut-o iubi. Pînă atunci...

Articol afisat de 1299 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(M. NEAMTU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective