 Sportul si Educatia fizicã, douã concepte diferite
• antrenorul emerit Emilian Floroiu, de la Liceul cu Program Sportiv Roman spune cã sportul a devenit pentru multi luptã pentru glorie si bani • asta îndepãrteazã de valorile fundamentale ale educatiei fizice precum sãnãtatea, educatia, recreerea si socializarea • Educatia fizicã si sportul au un rol definitoriu în dezvoltarea, atît fizicã, dar si intelectualã a fiecãrei persoane, încã din copilãrie. ÃŽn aceastã perioadã, corpul adolescentului trece prin multe schimbãri din punct de vedere fiziologic si anatomic, uneori acestea aducînd atît disconfort fizic, cît si trãiri de neîncredere, rusine, excitatie sau inhibitie, ambivalentã ori incertitudine. Activitãtile fizice ajutã la armonizarea corpului, fiind, în acelasi timp, si o modalitate plãcutã de descãrcare a tensiunilor acumulate. Totodatã, ele participã la dezvoltarea propriei personalitãti si promoveazã un mod sãnãtos de viatã, care reprezintã si o alternativã a unor activitãti ce devin în ultimul timp obisnuintã pentru majoritatea tinerilor, precum privitul în exces la TV, jocurile pe calculator, consumul de alcool, tutun sau narcotice. Urmãrind evenimentele, apare adesea o întrebare pusã de pãrinti: „Cum ajutãm adolescentul sã aleagã un drum bun si sã ne rãtãceascã pe unul periculos?“. Initial, un rãspuns corespunzãtor ar fi greu de gãsit, dar apar abilitãti morale, intelectuale sau fizice, în copilãrie, ceea ce ar face ca pãrintii sã încurajeze si sã „altoiascã“ dragostea pentru sport a propriilor copii. Acestia încep a deveni independenti în actiunile pe care le manifestã si nu mai au nevoie de sustinerea fizicã a pãrintilor. Aceastã perioadã este cea scolarã micã, 8-10 ani, cînd copilul este destul de dezvoltat fizic pentru a putea practica un anumit sport si a putea relationa cu un antrenor. Atunci, copilul se poate integra cu usurintã într-un colectiv si nu ar mai fi dependent de pãrinti. Unii reusesc singuri sã aleagã un sport, sã-si doreascã practicarea acestuia, sã-si anunte pãrintii, sã ajungã la antrenamente, pe cînd altii, fiind usor influentabili si neavînd un concept propriu la ceea ce îsi doresc au nevoie de adulti, care sã-i ajute sã facã pasul cãtre sport si în stabilirea relatiei cu antrenorul. Problema acutã se pune atunci cînd pãrintii nu sînt interesati sã practice si copiii lor un mod sãnãtos de viatã si devin indiferenti fatã de activitãtile acestora. Astfel, pe fondul lipsei de atitudine, multi copii sînt atrasi pe drumuri gresite, fie de cãtre prieteni, fie chiar de proprii pãrinti. Termenul de „Sport“ tinde sã înglobeze toate activitãtile de competitie, fie cã au dominanta recreativã sau educativã, fie cã au o orientare comercialã, chiar profesionalã. Prima dificultate constã în reprezentarea corectã a notiunii de Sport pentru toti, alãturi de Sportul pentru „elite“. ÃŽn general, se scot în evidentã laturile pozitive ale sportului de performantã si se trec cu vederea cele negative, precum antrenament sever si nemilos, competitie rigidã si, de multe ori, incorectã, imperative politice si financiare, care orienteazã sportul spre senzational, vedetism, fals amatorism, în goana dupã performante si reprezentare. Toate acestea eliminã, din start, pe toti cei care sînt mai putin dotati sau dispusi la aceste conditii. ÃŽn acest context, „Sportul“ este o activitate de întrecere, în care se valorificã intensiv formele de practicare a exercitiului fizic, în vederea obtinerii de cãtre individ sau colectiv a perfectionãrii morfo-functionale si psihice, concretizate în depãsirea adversarului, printr-o victorie cu orice pret. Astfel, „Sportul“ a devenit „lupta pentru glorie si bani“ si se îndepãrteazã de valorile fundamentale ale educatiei fizice, care sînt sãnãtatea, educatia, recreerea si socializarea.
Antrenor emerit Emilian FLOROIU, seful Catedrei de atletism de la LPS Roman
N.R.: Subtitlurile acestui articol apartin Redactiei Monitorul
|
Autentificare
