Grigore Caraza, model de luptãtor anticomunist
La 1 februarie 2017 Grigore Caraza ar fi avut 88 de ani. O vîrstã pe care multi dintre fostii colegi de temnitã cu multã suferintã înduratã au prins-o, precum pãrintele Iustin Pîrvu, pãrintele Filaret Gãmãlãu sau pãrintele Nicolae Grebenea pe care Dumnezeu l-a dãruit îndelungat în zile, 102 ani. Asadar, pe 1 februarie 1929, în familia gospodarilor munteni, Ioana si Vasile Caraza din Poiana Teiului, se nãstea Grigore, al cincilea din cei sase copii ai acestora. Grigore face scoala primarã la Poiana Teiului si apoi Scoala Normalã la Piatra Neamt. ÃŽn 1948, învãtãtorul inspector Ioan Olaru de la Borca, îl numeste director al Scolii Primare Cãlugãreni, comuna Poiana Teiului. ÃŽncepuse perioada de stãpînire sovieticã în România si învãtãtorul Caraza s-a angajat în lupta împotriva regimului comunist aservit sovieticilor. ÃŽmpreunã cu studentul Valentin (Puiu) Blãgescu si cu Pamfil Sãlãgeanu înfiinteazã organizatia anticomunistã Frãtia de Arme. Si fratele lui Grigore, Gheorghe (Gelu), avusese activitate în cadrul Frãtiilor de Cruce. Este arestat pe 31.08.1949. Cineva îl trãdase, probabil Pamfil. Era la cosit cu tatãl sãu în livada din satul Roseni, iar o vecinã îl anuntã pe Grigore cã Securitatea îl asteaptã acasã. A coborît acasã, lîngã Piatra Teiului. ÃŽn mînã avea un topor. ÃŽn casã l-a gãsit pe securistul Asofiei, care-i atrage atentia sã lase toporul jos si cã este arestat. Este dus la Securitatea din Ceahlãu, iar mai apoi la cea din Piatra Neamt. Dupã cercetãrile de la Piatra, unde este bãtut de Ruscior Modest, e trimis sub stare de arest la închisoarea de la Galata, Iasi. Securitatea de la Piatra a scris pe dosarul care l-a însotit pe Grigore Caraza la Galata si mai departe, cu cernealã rosie si cu litere majuscule: „detinut periculos“. De la Galata ajunge si în alte temnite comuniste, Jilava, Vãcãresti, Tîrgu Ocna, Constanta, Bacãu, Aiud. ÃŽn acesta din urmã a suferit 18 ani de zile, din care în „Zarcã“ 8 ani. Tineretea si-a petrecut-o în temnita de la Aiud. Avea sã stea încarcerat 18 ani la care se adaugã 2 ani de domiciliu obligatoriu. Dupã ce a iesit din închisoare si-a studiat la CNSAS cele 22 de dosare cu peste 8.000 de file, unde a gãsit însemnãri care l-au cutremurat. ÃŽnchisorile Galata si Aiud, cu reeducãrile cele mai grele, au fost cele mai dureroase momente ale închisorilor sale.
Mii de versuri învãtate în temnitã
La Aiud a suferit împreunã cu Petre Tutea, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Printul Ghika, Dumitru Bejan, pãrintele Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcãnescu, pãrintele Mihai Lungeanu, Miricã Traian din „Trei Scaune“, ing. Dumitru Cristea. ÃŽsi amintea de mari personalitãti care l-au primit în cercul lor. „Cînd eram afarã la plimbare ne învîrteam într-un cerc si gardianul ne pîndea. Dar avînd în vedere cã cele trei persoane despre care vorbesc acum, Nichifor Crainic, pe care eu l-am numit Ceahlãul sau Olimpul neamului românesc, Radu Gyr, care a salvat foarte multe vieti cu poeziile lui si cu tot ce a fãcut si Petrovici, filosof si autorul manualelor mele de filosofie pe care le-a fãcut printre altele. Acestia erau trei oameni cu totul deosebiti si care m-au primit în cercul lor si de fiecare datã cînd voiau sã facã cunoscutã o nouã operã, o poezie, mã puneau sã stau în fatã. Si eu ascultam. Si mi-o spunea o datã, de douã ori, dupã aceea zic «gata, stiu». Cicã «treci în spate, o stii si poate ai sã poti sã o spui». Am memorat mii de versuri, am iesit ultima datã cu ele afarã si asa cum mi s-a cerut de cãtre acesti oameni, cicã «tu nu vei muri nicicum. Scoate aceste versuri în primul rînd pentru cultura, pentru literatura neamului românesc, în al doilea rînd pentru tine dacã le vei putea scoate si în al treilea rînd pentru noi. Du-te, vei iesi sigur afarã, cã ai toate posibilitãtile, fiind si tînãr si foarte îndrãznet, foarte perseverent în hotãrîrile pe care ti le-ai luat»“. Dupã o perioadã de suferintã la Aiud, a stat în domiciliu obligatoriu la Rãchitoasa, în Bãrãgan, acolo unde l-a vizitat si tatãl sãu. Acesta, în timpul vorbitorului îi mãrturiseste: „Grigore, fostii tãi elevi de la scoala din Cãlugãreni mã întreabã mereu, cînd vine Domnul?“. Pãrintele Bejan, fost detinut politic si la Rãchitoasa, în lucrarea sa „Satul blestemat“ face urmãtoarea mentiune: „Grigore era înalt, slab, nemîncat iar vîntul zbura prin plãmînii lui“. Prima perioadã de detentie este cuprinsã între 31.08.1949 si 1964. ÃŽntre 1964 si 1970 a fost liber si a lucrat la Piatra Neamt, la fabrica de lapte. De aici, este arestat din nou în anul 1970 si va iesi de dupã gratii în 1977. Dupã gratii au fost si zile cînd primea 35 de linguri de apã pe zi; a stat 65 de zile la izolare, 40 de zile a fãcut greva foamei si 156 de zile a suferit în lanturi.
Lupta a continuat în SUA
ÃŽntr-o noapte, în celula mortii, a visat cã muntele Ceahlãu era din mãmãligã. Si el mînca cu poftã, plecînd de la poale, dar nu putea nicidecum, cu tot chinul, sã ajungã la Toaca si Panaghia. Cînd s-a trezit din vis, cîrpa de sub cap era udã de saliva care i-a curs din gurã. A fost eliberat în iulie 1977. ÃŽn total, a fost condamnat la 41 de ani de temnitã grea si tot atîtia ani de interzicere a drepturilor civile. Cînd a fost eliberat, pe plicul care l-a trimis închisoarea Aiud cãtre Securitatea din Piatra Neamt, printre alte lucruri se mentiona: „Se elibereazã detinutul Caraza V. Grigore, «nereeducat si ireeducabil». Dupã ani si ani de ani de suferintã în temnitele comuniste, a reusit sã plece în exil în Statele Unite. Acolo a fost port-drapelul tututror românilor si a luptat pentru libertatea si drepturile lor în întruniri ale acestora, la posturile de radio americane, în presã, în Senatul american. A dat foc la steagul URSS la o manifestatie din centrul Washington-ului, în 1986 si a primit cetãtenie americanã. S-a cãsãtorit în Las Vegas, Nevada, cu profesoara Rodica nãscutã Popescu în Hangu. Pe 22.08.2006 este invitat la Casa Albã de doamna Hillary Clinton, în calitate de presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici. ÃŽn SUA a locuit între 1979-2001. Timp de 21 de ani, cît a stat în USA, a lucrat la o firmã a unor asiatici, unde a fost apreciat. ÃŽn Senatul american a depus documente în numele tuturor românilor, cerînd drepturi pentru ei. Lucia Hossu-Longin a mers personal în America si a filmat pentru serialul „Memorialul Durerii“, prezentîndu-l pe Grigore Caraza. ÃŽn martie 2008, un alt realizator, CristianTabãrã, de la PRO TV, a fãcut un documentar despre fostul detinut. A devenit cetãtean de onoare al comunei Poiana Teiului si al municipiului Piatra Neamt, presedinte de onoare al Fundatiei Stefan cel Mare si Sfînt. A dus douã troite sculptate în Ardeal, în localitatea Kania (la 7 km de cimitirul din Tiganca - Basarabia), împreunã Adrian Alui Gheorghe si Florin Sãsãrman, la Hagi Kurda - în Bugeag - Basarabia, la Orhei, Nicolaeuka si la Cahul, împreunã cu Nicolae Popa din Los Angeles. Am avut onoarea de a-l însoti pe domnul Caraza în mai multe excursii, sã zicem tematice, în care a dorit sã-si întîlneascã fosti colegi de temnitã, dar încercînd sã-si revadã si fostii temniceri.
„Era iute de mînie, se supãra repede, dar îi trecea. Stiai însã cã te poti baza pe el, cã nici mort nu te va trãda“
Undeva, într-un sat pe Valea Bistritei, aflase cã locuieste unul dintre tortionarii tineretii sale si a vrut sã-l întîlneascã. Sã-i zicã vreo douã, cel putin! Mi-a cerut sã stau cu masina pornitã în drum si el intrat cu profesorul Dorel Rusu într-o curte lungã. ÃŽl asteptam cu teamã, stiindu-l iute de vorbã si de mînie. S-a întors dupã vreo zece minute sã ia una dintre cãrtile sale pe care sã o ofere cu dedicatie. „Cui?», am întrebat. „Securistului?!“. Nu, ci sotiei acestuia, o doamnã care a reusit sã îi înmoaie sufletul cãtrãnit. Sosind la Hasca, i-a povestit pãrintelui Iustin ce a pãtit si acesta i-a zis: „Mai iartã si tu, Grigore, vezi cã poti!“. Grigore Caraza i-a rãspuns: „Iartã matale, pãrinte, cã poti! Eu nu!“. „Grigore, vezi tu, ai o cruce de dus!“. „Stii ceva, pãrinte, du-o matale, cã poti, eu nu mai pot!“. Dar, a dus-o în continuare si a iertat încã destule. L-am însotit si la Aiud, la memorialul ce se tine în fiecare septembrie lîngã monumentul ridicat lîngã Rîpa Robilor, locul unde erau aruncate osemintele celor morti în închisoare. Acolo unde pãrintele Iustin ridicase o bisericutã pentru un schit în memoria celor multi decedati în una dintre cele mai crunte temnite comuniste. Tot drumul a cîntat si a recitat poezii. ÃŽncã mai stia în întregime „Balada codrului fãrã haiduc“ a lui Radu Gyr, un poem de 184 de strofe închinat lui Iancu Jianu. A iesit din închisoare cu 12.000 de versuri memorate si mai uitase dintre ele. ÃŽncerca cu orice prilej sã le împãrtãseascã si celorlalti. Pãcat cã nu s-a gãsit cineva care sã transcrie toate poeziile stiute de el, învãtate de la poetii temnitelor comuniste, Gyr, Ciurunga, Bacu, Crainic si de la încã multi altii, unele dintre ele nefiind de nimeni scrise. A cîntat si la Aiud cîntece vechi patriotice si bãtrînii împovãrati de ani si suferinte parcã prinseserã mãretie de voievozi musatini. ÃŽi erau alãturi pãrintele Paulin, pãrintele Lungianu, pãrintele Sabãu, Neculai Popa si încã multi altii ce-au venit cu colaci, panacidã si vin sã-si plîngã tovarãsii care n-au mai apucat sã se mai bucure de cerul larg al libertãtii. L-am întrebat despre pãrintele Lungianu, care a mers odatã cu noi la Aiud. Mi-a rãspuns cã a fost printre cei 50 de oameni din 7.000 de detinuti care au refuzat reeducarea. „Noi ãstia care n-am acceptat reeducarea am fost adunati cu totii lîngã Zarcã si atunci ne-am vãzut care cum sîntem. Cînd ne-am asezat pe coloane am simtit un ghiont în spate. Era Mihai Lungianu. „Am stiut cã te gãsesc aici“, mi-a zis. „Sã stii cã si eu stiam“, am rãspuns eu cu mare bucurie. Pe vremea aceea, Caraza era certat cu Neculai Popa, fostul sãu coleg de temnitã, si el nemtean, din Dragomiresti. I-am luat acestuia un interviu cu ferealã, sã nu mã vadã mos Grigore. L-am întrebat pe Neculai Popa cum era în acele vremuri de la Aiud Grigore Caraza. „Era ca si acum, veni rãspunsul, era iute de mînie, se supãra repede, dar îi trecea. Stiai însã cã te poti baza pe el, cã nici mort nu te va trãda. Asa sînt oamenii ãstia din muntii Neamtului si eram mîndru cã eram nemtean ca si el“.
„Pentru mine, România înseamnã frumusetea si gloria ei, înseamnã piatra de hotar a Europei între barbarie si civilizatie“
L-am însotit si la Chiril, la pãrintele Filaret Gãmãlãu, un alt îndîrjit luptãtor anticomunist, dar pe care l-am aflat fãrã puterea de-a mai povesti, de a mai împãrtãsi dintr-o experientã de viatã bogatã în suferintã si durere. Am fost redactorul unei cãrti dedicate lui Grigore Caraza de profesorul Dorel Rusu si am aflat multe. De asemenea, am sprijinit si publicarea cãrtii „Steaua blestematã“ a aceluiasi autor, Grigore Caraza fiind din nou unul dintre protagonisti. Cartea sa „Aiud însîngerat“ este una de cãpãtîi pentru românii care gîndesc româneste si le recomandãm spre citire. Am folosit pentru acest articol date din aceste cãrti, dar si din înregistrãrile realizate cu Grigore Caraza. Dorel Rusu a ales ca motto pentru prima sa carte vorbele lui Grigore Caraza spuse în februarie 2009, de ziua sa, lîngã Piatra Teiului, unde cîndva fusese casa pãrintilor sãi. „Pentru mine, România înseamnã frumusetea si gloria ei, înseamnã piatra de hotar a Europei între barbarie si civilizatie, înseamnã muntii si codrii nesfîrsiti de brad, vãile si dealurile, bisericile si mãnãstirile, înseamnã mormintele strãbunilor nostri, înseamnã pãsãrile care cîntã pe ram, tot ce este bun, nu strãinii veniti peste noi pentru a ne jefui si înrobi. (...) Nicãieri în lume cerul nu este mai senin, mai ales noaptea, mereu plin de stele, ca la mine la Poiana Teiului. Acum, octogenar fiind, privesc cu mîndrie pãdurea verde de brazi din jurul meu, Piatra Teiului - o adevãratã doamnã a muntilor, ascult freamãtul apei Bistritei. Steaua mea a umblat prin multe închisori comuniste si prin destule tãri ale lumii dar, sufletul meu a rãmas tot în satul copilãriei mele - Poiana Teiului, unul dintre cele mai frumoase din lume“. Despre Grigore Caraza zicem acum cã a fost. Un bãrbat tare, verde, asa precum brazii din codrii de deasupra satului sãu de lîngã Piatra Teiului. Un om care a crezut cu tãrie în niste idealuri pe care tumultul unei vieti prea agitate ne fac sã le privim, în cel mai bun caz, cu indulgentã. Viata, credinta si lupta sa au fost profunde si de aceea trebuie sã ne aducem obolul nostru de neuitare, sã le facem cunoscute, mai ales în rîndul celor tineri, care astfel poate vor întelege cît de mult rãu pot face oamenii unor semeni de-ai lor.
|
Autentificare
