TINERII, în capitala unui judet de munte, în zilele noastre

RELEUL PIETRICICA

O mămică m-a îndemnat să cântăresc ghiozdanul fiicei sale. Avea pe putin cinci, sase kilograme, iar pustoaica firavă, elevă la un renumit colegiu din Piatra, avea, cu tot cu telefonul mobil, cam 40. Zilnic, păsesc pe lângă trei licee din oras, trec pe lângă adolescenti, îmi fac destul de greu loc pe trotuarele înguste, întesate cu tineri si tinere, îi admir, îi invidiez frumos pentru tineretea lor, ne atingem privirile, hainele, ne mai zicem frantuzeste pardon, întotdeauna având directii contrare si la dus si la întors. Dimineata îi văd cum vin la scoală, pe jos, cu ghiozdanele în spate, coborând din masinile părintilor sau din taxiuri, marea lor majoritate vorbind sau ascultând, cu sau fără căsti, sfântul telefon mobil. Mai intră ei în câte un boutique bine plasat, de unde cumpără câte un sandwich pe care îl înfulecă din mers spre scoală. Seara, după ore, tinerii de la licee, colegii, gimnazii, ies de la cursuri, cu ghiozdanele lor în spate, au ei locurile lor unde, în mare majoritate mai stau, mai fac gălăgie, râd, se giugiulesc, îsi mai aprind câte o tigară, sunt fermecători. Asadar, mă întâlnesc zilnic, mă ciocnesc, pe trotuar, cu acesti tineri din Piatra. Sunt frumosi. Băietii, mai desirati sau mai scunzi, cu sau fără ochelari de tocilar, cu frizuri care de care mai interesante, cu pantaloni strâmti la picior, încăltări la modă, cu vocile lor în schimbare, unii mai nonsalanti, altii mai timizi. Iar fetele, cu urechea lipită de telefon, unele mai cochete, altele mai sterse, unele mai maturizate, cu tentative de rimel si sofisticări feminine, încercând parcă să ardă niste etape, altele încă rămase în lumea copilăriei. Unde vreau să ajung? În capitala acestui judet de munte am numărat 15 licee, colegii sau gimnazii, câteva cu nume sonore, de traditie, altele cu o bună reputatie, ceea ce dovedeste că mecanismul educatiei functionează, are cursivitate, are tonus. Noi, românii, avem mereu această ciudată înclinare către critică si autocritică, către autoblamare si minimalizare a ceea ce suntem cu adevărat. Si eu am tendinta aceasta fiindcă, sincer să fiu, văd, seara, prin părculetele dintre blocuri, grupuri de tineri si tinere care au un limbaj înfiorător de vulgar, care-si trec unul altuia câte un pet de bere, scuipă, fumează si urlă. Care au si aparate ce emit muzică, în genere manele de cea mai joasă spetă, în fine, o fi defularea lor! Dar să auzi fătuci care se întrec în a vorbi doar într-un argou de neascultat, e jalnic. În plus, dacă mai si citesti, afli dintr-un recent Studiu de Evaluare si Analizare Educatională, că 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeti functional, adică pot să scrie si să citească, dar nu înteleg textele asimilate. La nivel european, analfabetismul functional este de 20%, cu o tintă de scădere de sub 15% în 2020. Dar poate suntem noi cârcotasi. Nu cu mult timp în urmă, la mijlocul lunii septembrie, am avut bucuria de a-l asculta, pe scena Teatrului Tineretului, pe Daniel Ciobanu, un tânăr desirat, timid, cu o codită de păr si cu o barbă rară, de tranzitie către ce?! Către o altă lume. După Neamt Piano Festival, al cărui suflet a fost acest tânăr pianist, absolvent al Liceului de Arte ''Victor Brauner'', pe lângă care trec zilnic, privesc altfel tinerii, cu ghizdane, de pe trotuare. Nu pot să uit tremurul din glasul acestui pianist exceptional, care deja a concertat pe mari scene ale lumii si care are un viitor strălucit în fată, când a deschis prima editie a unui festival de pian la Neamt, pentru care s-a luptat, chiar la vârsta lui. Era încântat, emotionat sincer că sala teatrului era plină ochi. Iar în ochi avea un bob de lacrimă . Asta după ce, dacă o să căutati pe Google, spre exemplu, concursul de pian Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde el a avut succes, sau Carnegie Hall din New York si Wigmore Hall din Londra, sau turnee în Japonia, China, Africa de Sud sau Taiwan… Si vă mai pot da exemple. George Cristian Potrivitu Bocănet, un ochelarist de la Colegiul National Stefan cel Mare din Târgu Neamt. Este acum la o a doua diplomă în tehnici spatiale si instrumentatie satelitară. De anul trecut lucrează în Japonia, la Agentia Spatială JAXA, pentru teza de masterat în domeniul propulsoarelor magnetoplasmatice. E un tânăr din Humulesti. Asadar, mă întelegeti de ce îmi place să trec, zi de zi, printre tinerii de pe trotuarele din fata unor licee din Piatra. Si să caut, dincolo de hainele lor fistichii si de nonsalanta lor de înteles.