TINERII, în capitala unui judet de munte, în zilele noastre
RELEUL PIETRICICA O mãmicã m-a îndemnat sã cântãresc ghiozdanul fiicei sale. Avea pe putin cinci, sase kilograme, iar pustoaica firavã, elevã la un renumit colegiu din Piatra, avea, cu tot cu telefonul mobil, cam 40. Zilnic, pãsesc pe lângã trei licee din oras, trec pe lângã adolescenti, îmi fac destul de greu loc pe trotuarele înguste, întesate cu tineri si tinere, îi admir, îi invidiez frumos pentru tineretea lor, ne atingem privirile, hainele, ne mai zicem frantuzeste pardon, întotdeauna având directii contrare si la dus si la întors. Dimineata îi vãd cum vin la scoalã, pe jos, cu ghiozdanele în spate, coborând din masinile pãrintilor sau din taxiuri, marea lor majoritate vorbind sau ascultând, cu sau fãrã cãsti, sfântul telefon mobil. Mai intrã ei în câte un boutique bine plasat, de unde cumpãrã câte un sandwich pe care îl înfulecã din mers spre scoalã. Seara, dupã ore, tinerii de la licee, colegii, gimnazii, ies de la cursuri, cu ghiozdanele lor în spate, au ei locurile lor unde, în mare majoritate mai stau, mai fac gãlãgie, râd, se giugiulesc, îsi mai aprind câte o tigarã, sunt fermecãtori. Asadar, mã întâlnesc zilnic, mã ciocnesc, pe trotuar, cu acesti tineri din Piatra. Sunt frumosi. Bãietii, mai desirati sau mai scunzi, cu sau fãrã ochelari de tocilar, cu frizuri care de care mai interesante, cu pantaloni strâmti la picior, încãltãri la modã, cu vocile lor în schimbare, unii mai nonsalanti, altii mai timizi. Iar fetele, cu urechea lipitã de telefon, unele mai cochete, altele mai sterse, unele mai maturizate, cu tentative de rimel si sofisticãri feminine, încercând parcã sã ardã niste etape, altele încã rãmase în lumea copilãriei. Unde vreau sã ajung? ÃŽn capitala acestui judet de munte am numãrat 15 licee, colegii sau gimnazii, câteva cu nume sonore, de traditie, altele cu o bunã reputatie, ceea ce dovedeste cã mecanismul educatiei functioneazã, are cursivitate, are tonus. Noi, românii, avem mereu aceastã ciudatã înclinare cãtre criticã si autocriticã, cãtre autoblamare si minimalizare a ceea ce suntem cu adevãrat. Si eu am tendinta aceasta fiindcã, sincer sã fiu, vãd, seara, prin pãrculetele dintre blocuri, grupuri de tineri si tinere care au un limbaj înfiorãtor de vulgar, care-si trec unul altuia câte un pet de bere, scuipã, fumeazã si urlã. Care au si aparate ce emit muzicã, în genere manele de cea mai joasã spetã, în fine, o fi defularea lor! Dar sã auzi fãtuci care se întrec în a vorbi doar într-un argou de neascultat, e jalnic. ÃŽn plus, dacã mai si citesti, afli dintr-un recent Studiu de Evaluare si Analizare Educationalã, cã 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeti functional, adicã pot sã scrie si sã citeascã, dar nu înteleg textele asimilate. La nivel european, analfabetismul functional este de 20%, cu o tintã de scãdere de sub 15% în 2020. Dar poate suntem noi cârcotasi. Nu cu mult timp în urmã, la mijlocul lunii septembrie, am avut bucuria de a-l asculta, pe scena Teatrului Tineretului, pe Daniel Ciobanu, un tânãr desirat, timid, cu o coditã de pãr si cu o barbã rarã, de tranzitie cãtre ce?! Cãtre o altã lume. Dupã Neamt Piano Festival, al cãrui suflet a fost acest tânãr pianist, absolvent al Liceului de Arte ''Victor Brauner'', pe lângã care trec zilnic, privesc altfel tinerii, cu ghizdane, de pe trotuare. Nu pot sã uit tremurul din glasul acestui pianist exceptional, care deja a concertat pe mari scene ale lumii si care are un viitor strãlucit în fatã, când a deschis prima editie a unui festival de pian la Neamt, pentru care s-a luptat, chiar la vârsta lui. Era încântat, emotionat sincer cã sala teatrului era plinã ochi. Iar în ochi avea un bob de lacrimã . Asta dupã ce, dacã o sã cãutati pe Google, spre exemplu, concursul de pian Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde el a avut succes, sau Carnegie Hall din New York si Wigmore Hall din Londra, sau turnee în Japonia, China, Africa de Sud sau Taiwan… Si vã mai pot da exemple. George Cristian Potrivitu Bocãnet, un ochelarist de la Colegiul National Stefan cel Mare din Târgu Neamt. Este acum la o a doua diplomã în tehnici spatiale si instrumentatie satelitarã. De anul trecut lucreazã în Japonia, la Agentia Spatialã JAXA, pentru teza de masterat în domeniul propulsoarelor magnetoplasmatice. E un tânãr din Humulesti. Asadar, mã întelegeti de ce îmi place sã trec, zi de zi, printre tinerii de pe trotuarele din fata unor licee din Piatra. Si sã caut, dincolo de hainele lor fistichii si de nonsalanta lor de înteles.
|