Despre implicare si civism la Colegiul National Hogas
• unitatea de învătămînt a fost gazda etapei finale de premiere din cadrul proiectului Tineri cu initiativă pentru dezvoltarea unei culturi civice în Piatra Neamt • ideea implementării unui astfel de proiect a plecat de la ideea că formarea si cultivarea spiritului civic la tineri este un obiectiv major al educatiei, dar si al institutiilor partenere ale sistemului de învătământ • Colegiul National Calistrat Hogas a fost, la sfîrsitul săptămînii trecute, gazda Tîrgului civic scolar, etapa finală de premiere din cadrul proiectului Tineri cu initiativă pentru dezvoltarea unei culturi civice în Piatra Neamt. Proiectul a fost implementat de Asociatia REPER pentru Management prin Valori, în parteneriat cu institutia de învătămînt pietreană, manifestarea beneficiind de sustinearea financiară a primăriei municipiului de sub Pietricica. Perioada de derulare a proiectului a fost de trei săptămîni, începînd cu data de 3 noiembrie, cînd 50 de elevi ai colegiului au participat la atelierul de formare în vederea redactării de proiecte cu finantare nerambursabilă de la bugetul local. „Sub îndrumarea doamnei Iulia Cospănaru, presedinte al Asociatiei REPER pentru Management prin Valori si a domnului Viorel Pătrascu, liceenii au constientizat importanta responsabilitătii civice, precum si oportunitătile deschise prin intermediul fondurilor nerambursabile de la bugetul local. Tot în cadrul atelierului, elevii colegiului au fost initiati în mecanismele elaborării de proiecte cu fonduri nerambursabile si au trasat, în primă fază, schitele unor proiecte, pornind de la nevoi reale ale comunitătii locale“, se arată într-o prezentare a manifestării realizată de profesor Diana Hutanu, care alături de colega Viorica Rusu s-a ocupat de implementarea proiectului. Produsele atelierului s-au materializat în cele sase proiecte prezentate si evaluate vineri, 24 noiembrie 2017, sala de festivităti Sidonia Hogas a colegiului, în cadrul Tîrgului civic scolar. Proiectele au respectat documentatia oferită de site-ul Primăriei Piatra Neamt si au fost orientate spre domeniile: Educatie civică (Informare si terapie pentru o societate mai dezvoltată), Sport (Sănătate prin miscare), Social (Fresh&Healthy, Mediu adecvat, student cultivat, Salvati scoala din Tibucanii de Jos) si Tineret (Verde pentru liceeni). Cele două proiecte recompensate cu premiul I au fost Verde pentru liceeni si Informare si terapie pentru o societate mai dezvoltată, care atrag atentia asupra nevoii de educatie non-formală în scoli, prin desfăsurarea de activităti de tip outdoor (Verde pentru liceeni) si asupra nevoii de sensibilizare a opiniei si atitudinii publice fată de persoanele cu dizabilităti (Informare si terapie pentru o societate mai dezvoltată). Initiativa Asociatiei REPER, apreciată de reprezentatii Primăriei Piatra Neamt si ai Inspectoratului Judetean, s-a dovedit de un real folos, mai ales că nu s-a adresat calitătii de elevi ai copiilor implicati, ci mai mult calitătii lor de cetăteni dornici de implicare activă în viata comunitătii locale. Formarea si cultivarea spiritului civic printre cei tineri este un obiectiv major al educatiei, dar si al institutiilor partenere ale sistemului de învătământ care dovedesc, astfel, că dau importanta cuvenită consolidării unei societăti democratice autentice. Manifestarea de la Colegiul Hogas a fost onorată de prezenta si implicarea în jurizarea proiectelor a reprezentantului primăriei, Alina Gicoveanu, a inspectorului scolar general adjunct, profesor Ioan Milea si a inspectorului scolar pentru activităti extrascolare, profesor Romeo Ioan Roman.
|