Ciururile merg la ITP anual
Vesti nu prea bune pentru posesorii de masini care sînt ceva mai
bătrîne, iar dacă pînă acum inspectia tehnică periodică se făcea
pentru toate autovehiculele o dată la doi ani, ciururile trebuie să fie
verificate mai des. Acest lucru a fost stabilit prin Legea 260/2017,
ce reglementează domeniul inspectiilor tehnice, si care prevede că
masinile mai vechi de 12 ani vor face inspectia tehnică periodică în
fiecare an, măsura intrînd în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Ea se
aplică începînd de la următoarea inspectie trecută în talonul
autovehiculului. Sînt exceptate de la regulă vehiculele de interes
istoric, în schimb automobilele vechi de minimum 12 ani, care au
cel mult opt locuri pe scaune, plus locul soferului, trebuie să aibă
ITP-ul anual pentru a putea fi conduse pe drumurile publice.
Conform normelor legale în vigoare masinile nu pot circula pe
drumurile publice dacă nu respectă anumite cerinte tehnice,
acestea putînd fi constatate numai în cadrul inspectiilor tehnice
periodice. „Începînd cu data de 1 ianuarie 2018, următoarea
verificare tehnică, pentru masinile mai vechi de 12 ani, se face la
data stabilită în certificatul de înmatriculare. De exemplu, dacă cel
mai recent ITP a fost făcut pe 1 decembrie 2017, următoarea
verificare va fi pe 1 decembrie 2019 si abia apoi se va aplica
termenul de un an (1 decembrie 2020). Însă dacă verificarea se
face pe 10 ianuarie 2018, următoarea inspectie va fi pe 10 ianuarie
2019“, conform avocatnet.ro. În consecintă, masinile care au mai
putin de 12 ani vechime rămîn cu ITP-ul ca si pînă acum, o dată la
doi ani, însă în ce priveste masinile noi, abia iesite din fabrică si
aflate la prima înmatriculare în România, primul ITP se face abia
după trei ani.
|