Consiliul Judetean, în zodia extraordinarelor
Consiliul Judetean Neamt a început noul an sub zodia sedintelor
extraordinare, marti avînd loc a doua de acest gen de cînd am păsit
în 2018. A fost o sedintă scurtă, pe ordinea de zi nefiind decît două
proiecte de hotărîre, practic de modificare a unor hotărîri anterioare.
Probabil fiind vorba si despre aspecte cu un pronuntat caracter
tehnic, n-au fost probleme la vot, toti cei 23 de consilieri judeteni
prezenti votînd pentru ca proiectele să fie adoptate. De remarcat
prezenta destul de subtire, probabil că restul de alesi, pînă la 35,
absentînd motivat. Nici presedintele CJ Neamt, Ionel Arsene, nu a
fost prezent, acesta fiind la Bucuresti acolo unde, alături de colegii
din PSD, dădea jos premieri si nominaliza altii, făcea si desfăcea
guverne. De altfel, au fost si colegii de breaslă care, pe surse, îl
dădeau ca avînd sanse să ajungă ministru, însă asupra acestui
aspect doar viitorul ne va putea lămuri. Revenind la ceea ce s-a
întîmplat în Consiliul Judetean, anul care a început ar putea să
aducă oarece schimbări, cel putin de atitudine. De remarcat că PSD
a ajuns la limita de jos a listei de supleanti, asa că orie plecare,
demisie ar putea să cauzeze reale probleme. De partea cealaltă,
liberalii au încheiat anul trecut vorbind despre o schimbare a
modului în care înteleg să facă opozitie. Va fi o opozitie constructivă
nu distructivă, spuneau ei, si multă lume s-a întrebat ce va însemna
acest lucru. Cert este că, după această declaratie, unii au sesizat o
reducere pînă la minimum a atitudinii de opozanti a liberalilor,
moment în care au fost voci care s-au întrebat ironic dacă în CJ
Neamt se reface USL-ul. Rămîne de văzut cum vor evolua lucrurile
în 2018 si ce gen de opozitie vor face liberalii, dacă vor face. La
începutul de an a fost un oarecare semn că nu va fi chiar pace,
atunci cînd liberalii s-au abtinut la un proiect privind gestionarea
deseurilor. Acesta a picat, pentru că nu au fost întrunite două treimi
din voturi, însă liberalii si-au motivat destul de „inocent“ abtinerea:
n-ar fi avut timp să parcurgă întreaga documentatie. Ceea ce poate
însemna doar că nu au avut timp sau că e un gest de opozitie
mascat sub această declaratie nevinovată. Tot viitorul ne va arata
care e adevărata explicatie.
|