Pentru Mica Unire s-a luptat nu doar cu austriecii si turcii, ci si cu românii

În calendarul sărbătorilor neamului românesc, 24 ianuarie ocupă un loc deosebit, asa cum este firesc, dar nu întotdeauna a fost asa, unii au fost împotriva unirii, unii n-au înteles, unii au fost împotriva lui Cuza si se merită un scurt excurs istoric. Unirea de la 1859 sau „Unirea cea Mică“, asa cum a mai fost numită, a fost o realizare a generatiei pasoptiste, o generatie de exceptie a neamului nostru, cu mare legătură istorică, dar si sentimentală cu judetul Neamt. Si ne gîndim la Vasile Alecsandri, culegător de povesti si legende din muntii Neamtului (culegea chiar o superbă variantă a „Mioritei“); Alecu Russo, magistrat la Piatra Neamt, cel care a cules legendele Pietrei Teiului si Pietrei Corbitei; Mihail Kogălniceanu, avocatul tăranilor nedreptătiti de pe mosiile mănăstirii Neamtului. La 1848, după înfrîngerea manifestatie de la Iasi de către Mihail Sturdza, capii revolutie moldave au fugit care-încotro. Spre granitele tării au fugit Vasile Alecsandri, Alecu Russo si Alexandru Ioan Cuza si la poale de Ceahlău, la ruinele Palatului Cnejilor încearcă să reziste cu sprijinul localnicilor. Dar lefegii lui Vodă Sturdza erau prea multi si revolutionarii au fugit prin Vama ursului spre Transilvania, ca apoi să fie prezenti la marea adunare de la Blaj. Aici scria Alecsandri, privind spre culmile Ceahlăului, o emotionantă poezie: „Adio, Moldovei“. Dar exilul nu a fost lung si pasoptistii s-au întors pentru a pregăti unirea, după ce, în străinătate au arătat lumii că moldovenii si muntenii sînt parte a aceluiasi neam. Aveau de luptat nu doar împotriva austriecilor si turcilor, ci si a românilor, unii dintre ei cu înalte ranguri administrative sau bisericesti. În judetele Neamt si Roman, ispravnicii si unii dintre boieri erau împotriva unirii încă de la 1857, s-au folosit de functii si influentă pentru a aresta pe unionisti si a-i molesta (bătăi cu bătul). Printre ei erau învătători, preoti, negustori sau tărani. Personalităti de seamă ale Neamtului au fost pentru separatism, le-am căutat de-a lungul timpului motive sau circumstante; nu-i vom numi căci nu e bine să stricăm frumusetea sărbătorii. Kogălniceanu, Alecsandri, Russo, Rosetti, Bolintineanu întorsi în tară s-au strîns în jurul colonelui Cuza, fostul lor tovarăs de la pasopt, om educat la Paris, Padova si Bologna, cu o carieră deosebită în armată. S-a căsătorit cu Elena Rosetti, cea care pentru nemteni a devenit Elena Doamna, cea care si-a petrecut ultimii ani din viată la Piatra-Neamt, pînă la 1909, în casa de pe strada Stefan cel Mare. La 24 ianuarie 1859, la Bucuresti, este ales de Adunarea Electivă Alexandru Ioan Cuza la fel ca în Moldova. Românii au curaj si pun Marile Puteri în fata faptului împlinit. Se realizează „Unirea cea mică“ si populatia oraselor, dar si a satelor se bucură. Cum o fac? Ies pe străzi sau ulite si cîntă, strigă, joacă „Hora Unirii“ a lui Alecsandri pe care o pregătise, vizionar, dar firesc, încă din 1857. Sau ca pietreanul care a dat foc casei ca să ardă ca o tortă în mijlocul noptii întunecate si lungi de ianuarie. Nemtenii au iesit pe străzi cu torte, iar în zilele ce-au urmat au urcat butoaie mari cu catran pe vîrfuri de dealuri. „Unirea natiunea a făcut-o!“, declama Mihail Kogălniceanu, iar domnul Unirii a fost Vodă-Cuza, care a început o operă de mari reforme pentru un stat rămas în urmă. Alături de colaboratori de mare valoare, a făcut reforma agrară si reforma învătămîntului. Le-au precedat secularizarea averilor mănăstiresti si în special a celor închinate unor puteri străine, care functionau ca un stat în stat, autoritătile române nu puteau interveni pentru a rezolva nedreptătile făcute tăranilor de egumeni sau vechili fără de inimă pe mosiile mănăstirilor Neamt, Bisericani, Pângărati sau Buhalnita. Nu e de mirare că Vodă Cuza a născut numeroase legende, unele inspirate de modul în care s-au făcut reformele. Cuza si Kogălniceanu au dat pămînt tăranului si astfel sătenii au coborît cu casele lor de pe vîrfuri de dealuri si din funduri de pîraie spre terenurile bune lîngă albiile principale, mai largi si mai rodnice. S-au făcut noi sate si biserici si multi dintre noi de prin sate mai avem pus bine documentul de împropietărire cu semnăturile lui Cuza si Kogălniceanu. Si tot lor li se datorează reforma educatiei, cînd învătămîntul elementar a devenit obligatoriu si gratuit. Astfel, fiul de tăran si-a luat trăistuta de-a soldu', cu abecedarul, lîngă care a pus o bucată de mămăligută, o ceapă si-o scrijică făcută pe plită si-a mers să învete carte. Si-au învătat de multe ori mai mult decît cei cu de toate pe lîngă ei. Si din fiii de tărani au fost multi care au făcut cinste Neamtului, judetul din care au plecat. Cuza a făcut mult bine, dar a avut si greseli, si în politică greselile se plătesc. Si el a plătit pentru ele. A părăsit tronul zicînd frumoasele vorbe: „Să dea României să-i fie mai bine fără mine decît cu mine!“ A urcat pe tron Carol de Hohenzollern si sărbătoare a devenit 10 mai, Ziua Regalitătii. Dar mai ales în scoli si în sate, adevărata sărbătoare natională era tot 24 ianuarie. Anul acesta 24 ianuarie este sărbătoare legală, cu zi liberă si cei mai multi dintre români vor să fie acasă, fie pe pîrtii. Elevii vor avea si ei zi liberă si este mai greu să-i aduni la manifestări. Dar cei ce simt româneste vor găsi un mijloc să sărbătorească Unirea: la scoală, la biserică, la muzeu sau la căminul cultural. Este o dată importantă a istoriei noastre si trebuie si cinstim memoria celor care au fost părintii României moderne, cei care au făcut primii pasi pentru România Mare. Pentru români, sărbătorirea Centenarului Marii Unirii trebuie să înceapă cu 24 ianuarie!