 Oglinda �i masca
Anul trecut pe vremea asta, la finalul precedentei edi�ii a Festivalului de Teatru, �ncheiam prin a-i ura s� fie. Este.
Prezenta edi�ie jubiliar� �ncepe �n for�� cu cele dou� premiere absolute cu care ne-a bucurat Teatrul Masca. M�rturisesc a fi o foarte mare admiratoare a acestui teatru; de aceea, cine n-a fost s�mb�t� seara la teatru, n-are dec�t s� nu m� cread�. S� v� povestesc ce-a fost; dar s�nt at�t de multe de v�r�t �ntr-o cronichet�, �nc�t �mi cer iertare de pe acum pentru stilul telegrafic.
Vineri seara, �n fa�a TT-ului, la ora cinci �i jum�tate (m� rog, �ase f�r�). Teatrul Masca cheam� trec�torii la un spectacol de strad�. De fapt, erau dou� spectacole. �n parc - un happening cu puternice valen�e behavioriste, �n care c�teva personaje izolate de public (prin copaci!) �l interpelau prin intermediul unor telefoane �nduio��tor de pastel. Extrem de reu�it� metafor� �i de un tragi-comic �nduio��tor acele ��r�ituri de greiere modern �n tufi�urile toamnei. �i percutant; mai percutant la public dec�t spectacolul propriu-zis. Chiar i-au furat pu�in din impact.
Acesta, desf�urat pe esplanada teatrului �i �n imediata vicinitate, se numea Fuga de Bach prin (sau �n?) cartier �i era ceea ce spunea (conota�iile recept�rii s�nt un savuros joc cu sine, at�t de caracteristic pentru Mihai M�laimare), era un spectacol cu statui vivante, care au tulburat pentru c�teva minute nu numai circula�ia din zon�, dar �i percep�ia despre spectacular a elevilor mei. V�d eu azi ce-au priceput... Frumos era contrastul dintre interpelarea care era numai vorbe, l�sat� la latitudinea receptorului eventual �i personajele-metafore care erau numai mi�care, agres�nd privitorul... f�r� a b�ga �n seam� pe cei din jur. �i, pentru cine lua aminte, era �i o foarte frumoas� deschidere pentru festival �i pentru spectacolul din seara urm�toare. Cam „sus“ pentru strad� �i pentru o dup�-amiaz� rece la Piatra, dar, de func�ionat, func�iona. S�mb�t� seara, tot �n premier� absolut�, Oglinda, conceput tot de sufletul teatrului, Mihai M�laimare pornind de la nuvela omonim�, emblematic� oper� a controversatului Valeri Briusov; dar discu�ia despre text ar fi specioas�, fa�� cu o adaptare de asemenea factur�. Un spectacol de o coeren�� magnific�, realizat �n stilul deja inconfundabil al trupei. Din text, autorii extrag motivul celui mai �nfior�tor excurs: pe t�r�mul insondabil aflat �n profunzimile con�tiin�ei. Cu un vag parfum de Poe, dar �i de Tinere�e f�r� b�tr�ne�e, ceea ce d�dea �ais. Perfect�, deasemenea, paginarea acelui motiv al lui Magritte care s-a chemat La reproduction interdite, variant� surrealist� de mise-en-ab�me.
Frumos f�cut, albul acela opresiv al decorului era temperat de previzibilitatea eclerajului, dar nimic r�u �n asta; cum se spune �n limbaj de teatru, „lua publicul cu sine“.
Greul a c�zut, cum e �i firesc pentru un spectacol preponderent „de expresie corporal�“, pe umerii actorilor. Care au fost foarte exac�i. Cea - era s� zic mai handicapat�, dar se interpreteaz� iar... - care a tras greul a fost interpreta personajului principal (Ea), respectiv Mihaela R�descu. Singura care sus�inea �i verbal �ntregul, cople�it� de complexitatea jocului, a suferit pu�in de trac �i a „teatralizat“ pe ici, pe colo. Nu-i nimic, a�a-i la premier�; teoretic - trece. Restul - �ntre just �i exact, juc�nd cu bucurie �i haz. Pe ici, pe colo, se mai sim�eau �nc� „sforile“ repeti�iilor; trece �i asta.
Mi-a pl�cut foarte mult Doctori�a (Dora Iftode), personaj conceput pe linii de stamp� japonez�, frumoas� �n exprimarea poverii pe care, din obliga�ie �i din umanitate, trebuie s-o preia de pe umerii fiec�ruia, cuminte �i u�or st�ngace, f�cut� numai din �n�elegere.
Extrem de bine, jocul cu oglinda; experien�a de scen� a Victoriei Cocia� s-a v�zut clar �i a ajutat frumos momentul.
U�or ilustrativ� coregrafia lui Ion Tugearu, dar nici asta nu era neap�rat r�u, slujind de gloss� pentru publicul mai pu�in dumerit.
Splendid�, r�sturnarea �ntregului e�afodaj din final, a doua interven�ie vorbit�, �n care Ea, relu�nd ideea („trebuie s� m� uit �nc� o dat� �n oglind�...“), transform� autoanaliza din experien�� unic� �n obsesie compulsiv�. Mi-a pl�cut, chiar dac� era mai aproape de text. Oricum, se �ntrevede o nou� filier� creatoare, de maturitate, �n via�a acestui teatru. De�i, m�rturisesc ru�inat�, mie mi-e dor �i de spectacolele solare de alt�dat� ale trupei („M�tura-m�tura-m�turaaa!...“). Poate fac o ministagiune de var� la noi...
Mi-a pl�cut �i publicul care s-a sculat �n monom �i a aplaudat copil�re�te la urm�. Se vedea c-o face cu toat� inima. A�a cum s-a v�zut pe cefele lor c� le-a pl�cut. Nu �tia�i? Eu pot �ti dac� spectacolul place sau nu, doar privind cefele spectatorilor. V� spun data viitoare.
Una peste alta, spectacolul a fost impecabil. Ca de obicei. Asta e, dom'le. Ce-i al omului e-al omului...
|
Autentificare
