Doamna Zoe

ďż˝n ultimul an de facultate, rďż˝mďż˝sesem fďż˝rďż˝ gazdďż˝. La rugďż˝mintea fratelui meu, pďż˝rintele Roman, de la Mitropolia Iaďż˝iului, mďż˝ gďż˝zduise chiar acolo, cďż˝teva luni. Om deosebit, „ďż˝colit“ ďż˝i chinuit prin puďż˝cďż˝riile comuniste, mďż˝ copleďż˝ea cu vorba, cunoďż˝tinďż˝ele ďż˝i ďż˝nďż˝elepciunea lui. Dar de-o bucatďż˝ de vreme, pďż˝rintele avea un canon : la o anumitďż˝ orďż˝ din noapte, mereu aceeaďż˝i, intra cineva ďż˝n chilia lui, se ďż˝ndrepta cďż˝tre colďż˝ul cu icoane ďż˝i candelďż˝ nestinsďż˝, adďż˝sta preďż˝ de o rugďż˝ciune, fďż˝cea drumul ďż˝ntors ďż˝i dispďż˝rea. ďż˝n timpul acela, pďż˝rintele era cuprins de o ďż˝ncordare teribilďż˝, nu putea miďż˝ca nici un deget sau sďż˝ articuleze un cuvďż˝nt, ďż˝i dupďż˝ ce umbra aceea se pierdea, se descoperea epuizat ďż˝i transpirat. Odatďż˝ mďż˝ chemase, ďż˝i-l gďż˝sisem chiar aďż˝a, leoarcďż˝ de apďż˝. Mďż˝ dďż˝deam mare, ďż˝l sfďż˝tuisem sďż˝ punďż˝ ceasul sďż˝ sune mai ďż˝nainte, ca timpul acela sďż˝-l gďż˝seascďż˝ ďż˝n picioare, dar nici cďż˝ vroise: dacďż˝ Dumnezeu mi-a dat canonul acela, trebuia sďż˝ mďż˝ supun cďż˝t ďż˝mi e sorocit.
Ajuns �n Neam�, o descoperisem pe sora p�rintelui, m�icu�� la Varatec, aflasem c� p�rintele fusese trimis, poate fusese sc�pat de iadul de aici, misionar peste ocean. C�nd mai marii Alimenta�iei Publice �i luaser� m�icu�ei ni�te �nc�peri, s� fac� acolo, nu �tiu de cofet�rie sau bufet, �ncercasem s� o ajut, dar f�r� succes. M�icu�a, luminat�, cu dou� licen�e �i specialist� �n muzica psaltic�, tracasat� �i h�r�uit� �i ea, disp�ruse : fusese h�r�zit� de Patriarhie, de ajutor, M�icu�ei Alexandra, cea care fusese mai �nt�i prin�esa Ileana, mezina Regelui Ferdinand �i a Reginei Maria, care �nfiin�ase Noul V�ratec, m�n�stire ortodox� �n Pennsylvania. Acolo, f�r� s� �tie unul de altul, maica Benedicta �i p�rintele Roman, fra�ii, aveau s� se �nt�lneasc�.
�tiam acestea din gura Doamnei Zoe Dumitrescu Bu�ulenga, care st�tea �n fosta cas� a maicii Benedicta �i p�n� la urm� se c�lug�rise, la Varatec, cu acela�i nume.
�n urm� cu ceva vreme, nu se desprim�v�rase �nc�, m� dusesem la V�ratec s�-i duc actualei m�icu�e Benedicta dou� c�r�i : Tinere�ea lui Beethoven �i Simfoniile lui Beethoven. M� �i g�ndeam la bucuria �i pl�cerea pe care avea s� le �ncerce, cunosc�toare cum era, la lectura acelor c�r�i. Dar c�su�a alb� �i t�cut�, de pe ulicioar� care urca pu�in, nu prea departe de m�n�stire, r�m�nea mut�. B�tusem, strigasem, f�r� s� m� fac auzit. P�n� a trecut careva pe ulicioar� �i mi-a spus c� doamna nu venise �nc�. Poate mai t�rziu ...
S-a stins, a�a cum a tr�it, cu o rar� modestie �i demnitate. F�r� ea ... cultura noastr� e mai lipsit� de patosul, frumuse�ea �i limpezimea g�ndurilor �i sentin�elor ei, rena�terea r�m�ne mai pu�in str�lucitoare, istoria literar� mai v�duvit� de judecata cump�nit�, revistele cu un minus de pagini de valoare, sufletul mai c�tr�nit �i mai s�rac.
Cele dou� c�r�i, cu dedica�ia scris� �n urm� cu nu �tiu c�t� vreme, care n-au mai ajuns sub privirile ei, care nu i-au mai bucurat sufletul, cap�t� acum o valoare particular�. Nu pentru semnatarul acestor r�nduri, ci pentru o bibliotec� dispus� s� le primeasc�.