Istoria cabotinismului politic
ÃŽn plinã campaie electoralã pentru alegerile din decembrie 2004, Traian Bãsescu a amenintat natiunea, în stilul sãu de pezevenghi, cã va fi un presedinte „jucãtor“. Natiunea a zîmbit a sagã, nimeni nu a înteles nimic referitor la ce jocuri se pricepe mai bine candidatul la presedintie si, astãzi, Presedintele „jucãtor“ este suspendat din functie. Cine a încercat sã dea cortina deoparte, pentru a vedea înainte de spectacol în ce recuzitã se va produce „jucãtorul“, nu a vãzut nimic, deoarece scena era goalã. Multi, care au crezut cã a fi presedinte „jucãtor“ este altceva decît au fost Iliescu sau Constantinescu, l-au votat pe Bãsescu. De abia la 1 ianuarie 2005, cînd s-a tras cortina, s-a vãzut cã scena este goalã, cu Bãsescu solitar, care de mai bine de doi ani de zile nu si-a epuizat monologul. Abia acum sîntem capabili a ne dumiri ce-a însemnat presedintele „jucãtor“. Un presedinte care a vrut sã umple singur scena, jucînd toate rolurile guvernãrii într-un cabotinism perfect, în timp ce toti celilati actori ai vietii politice au fost obligati sã coboare în salã, pentru a fi doar spectatori aplaudaci. Parlamentul si Guvernul au fost primele institutii care au fost jertfite ambitiilor sale de „jucãtor“, declarînd încã din primele momente ale înscãunãrii sale cã nu mai are somn pînã nu provoacã alegeri anticipate. Acesta a fost momentul declansator atît al definirii sale ca presedinte „jucãtor“, cît si al conflictelor sale cu principalele institutii ale statului. Agitînd spiritele cu tema alegerilor anticipate încã de la începutul anului 2005, presedintele „jucãtor“ nu a fãcut decît sã radicalizeze formula guvernamentalã care se vedea trimisã în provizorat încã de la constituire, precum si Parlametul, a cãrui formulã de abia fusese stabilitã de cãtre electorat. Mai bine de doi ani de zile i s-a strigat din culise „jucãtorului“ cã si-a pãrãsit partitura, este pe lîngã rol, improvizeazã si gafeazã, ca actorul prins recent cu doza de bere în mînã pe scenã, Traian Bãsescu nu a catadixit sã se opreascã din „datul cu gura“ nici mãcar o clipã, pentru a scruta întunericul, pentru a vedea ce se întîmplã în salã. Atîta timp cît cele douã institutii, Parlamentul si Guvernul, la fel de bune sau proaste ca si Presedintele, au fost spectatori constiinciosi, acestea au fost catalogate cã îsi joacã rolul „dramatic“. Dacã, însã, Parlamentul pe de o parte si Guvernul pe altã parte, sãtule de lungimea monologului prezidential, au hotãrît sã urce si ele pe scenã pentru a deveni „jucãtori“ la rîndul lor, echilibrul s-a spart si figurantii cu trena prezidentialã au început sã bocãneascã a „loviturã de stat“.
Cine îsi învatã bine rolul se poate urca pe scenã oricînd
Suspendarea din functie a presedintelui „jucãtor“, pe motiv cã si-a pãrãsit rolul constitutional, a ajuns la Curtea Constitutionalã, care trebuia sã stabileascã dacã Bãsescu cîntã sau nu, dupã ureche. Contrar opiniilor unor cîntãreti de Cotroceni, Curtea Constitutionalã nu l-a absolvit total pe Traian Bãsescu de aberatiile sale constitutionale, sustinînd cã acestea existã, dar nu ar fi suficient de grave. Tot atunci, Traian Bãsescu, aflat încã pe scenã, a declarat cu multã tãrie cã orice încãlcare a Constitutiei este gravã, cã nu existã încãlcãri mai putin grave. Aceastã ultimã ditirambã a avut darul sã facã inutilã orice încercare a detractorilor celor „322“ care au avut curajul de a deveni si ei „jucãtori“, suspendînd spectacolul pînã la Referendum. Dupã 19 aprilie - ziua suspendãrii istorice a unui presedinte în România, în Piata Universitãtii, în Piata Constitutiei si în alte piete au avut loc mitinguri autointitulate pro-Bãsescu, cînd în realitate au fost mitinguri de contestare a legitimitãtii prezentei Aliantei D.A. la guvernare, unde s-a strigat copios „Jos Tãriceanu“, „Jos PNL“ si „Jos Guvernul“. Au fost momentele apocaliptice ale esecului marelui Proiect al presedintelui „jucãtor“. ÃŽn tot acest vacarm, Parlamentul (pentru cã cei 322 reprezintã 75%) vegheazã, în calitate de „jucãtor“, atent ca pe scena politicã românã sã nu mai urce vreun „jucãtor“ care sã recite altfel, decît dupã Constitutie. Cine îsi învatã bine rolul se poate urca pe scenã oricînd, cu avizul electoratului. Ne-a costat mai bine de doi ani, pentru a întelege ce a vrut sã însemne „presedinte jucãtor“. Am convingerea cã multe din tiradele bãsesciene vor ocupa pagini întregi din „Istoria cabotinismului politic“.
|