 Paralizia NATO
Indiscutabil, cea mai importantã decizie care urma sã fie luatã de Summitul recent încheiat se referea la acordarea MAP Georgiei si Ucrainei. Lucrurile pãreau simple. Georgia si Ucraina se aflau în cea de a doua etapã a procesului necesar unei tãri pentru a fi admisã în NATO: cea numitã Dialog Intensificat. Considerînd cã au parcurs cu succes aceastã etapã, Georgia si Ucraina au cerut, în mod oficial, trecerea lor în ultima etapã a procesului: cea de îndeplinire a Programului intitulat Member Action Plan.
Admiterea în NATO poate fi comparatã cu participarea lui Costel Busuioc la concursul care a emotionat atît de tare constiinta bãstinasã. Ca si la paranghelia de la Televiziunea spaniolã, o tarã pretendentã parcurge diferite etape pînã la etapa finalã, zisã si Finala. Ucraina si Georgia erau înaintea summitului de la Bucuresti în situatia lui Costel Busuioc înainte de finalã. Asteptau sã primeascã o decizie. O decizie clarã, gen da sau nu. Trec sau nu în faza finalã zisã si a MAP.
Nu numai concurentele considerate cã au parcurs cu succes etapa Dialogului Intensificat, dar si tãri membre NATO, între care se numãrã si România, au considerat, într-o scrisoare adresatã secretarului general NATO, cã Ucraina si Georgia trebuie sã primeascã MAP. Cel mai puternic si mai influent membru NATO, America, nu numai cã a apreciat succesul Georgiei si Ucrainei, în parcurgerea etapei Dialogului Intensificat, dar mai mult, a pornit o campanie spectaculoasã de sustinere a celor douã tãri.
Alte state membre, în frunte cu Franta si Germania, au considerat însã cã Georgia si Ucraina nu trebuie sã se califice în faza finalã a Concursului: Cine intrã în NATO cîstigã. Ca si statele sustinãtoare, ele si-au exprimat pozitia în chip transant pînã în preziua începerii Summitului. Explicabil în aceste conditii de ce întreaga opinie publicã astepta, fiind vorba de o organizatie militarã si nu o organizatie pentru apãrarea virginitãtii înainte de noaptea nuntii, o decizie lipsitã de echivoc în privinta acordãrii MAP.
O datã luatã, decizia urma sã fie transpusã într-un text care urma sã aibã cîteva puncte obligatorii: exprimarea deciziei (s-a acordat sau nu s-a acordat), motivarea deciziei. În eventualitatea cã decizia era de respingere a cererii celor douã tãri, îsi puteau gãsi locul precizãri privind termenul cînd se va lua o nouã decizie si, eventual, ce se va face.
ÃŽn locul acestui text necesar, Comunicatul final ne-a oferit un text de o ambiguitate rivalizînd cu un text shakesperean. ÃŽn loc de a spune clar - se respinge sau se admite sau mãcar se amînã, pentru cã n-au fãcut ceea ce trebuie - textul proclamã: „Azi, noi am decis cã aceste tãri vor deveni membre NATO“.
Dintre toate formulãrile aceasta are toate notele pentru a intra într-o Antologie a vorbelor spuse de Soldatul Svejk.
Ca sã devii membru NATO trebuie sã îndeplinesti anumite conditii. La Summitul de la Bucuresti se putea spune doar cã Georgia si Ucraina s-ar putea sã devinã. ÃŽn nici un caz nu se putea decide azi pentru un viitor imprevizibil. Liderul Ucrainei si cel al Georgiei au salutat „decizia istoricã“. Desi au venit la Bucuresti pentru a primi MAP, ei nu l-au primit. Au primit în schimb niste vorbe mari, de care aveau nevoie pe plan intern. Au fost multumiti si cei, precum presedintele României, care s-au manifestat ca fani ai Ucrainei si Georgiei. Acordarea MAP Ucrainei si Georgiei era o decizie care, între noi fie vorba, nu angaja statele membre în asa mãsurã încît sã-si sacrifice vreun interes national vital. Si, cu toate acestea, nu numai cã nu s-a putut lua o decizie clarã, precisã, dar, mai mult, efortul s-a concentrat pe ascunderea neputintei de a lua o decizie sub un dîmb de vorbe. Potrivit articolului 5, Alianta trebuie sã sarã în sprijinul unei tãri membre dacã aceasta e atacatã. Cum sã credem cã o astfel de decizie crucialã, afectînd interesele nationale vitale, va putea fi luatã rapid cîtã vreme una mai putin importantã n-a putut fi luatã?
|
Autentificare
