 MONSTRII DE LA ION CREANGÃ
• podul rutier este tinta predilectã a pescarilor de somn • anul acesta recordul zonei este de 32 de kilograme • cu patru kile mai putin ca în 2007, dar anul nu s-a terminat • unul dintre „meseriasi“ ne-a oferit posibilitatea unei capturi „în direct“ si s-a destãinuit pentru cititori • Nu trece zi fãrã ca, de la primele ore ale diminetii, „meseriasii“ din Roman sau zonã sã nu ia, ca într-un ritual, calea rîului Siret, spre podul rutier de la Ion Creangã, în cãutarea „monstrilor“ ce sãlãsluiesc sub luciul apei. Cu biciclete, mopede sau masini, fiecare dupã posibilitãti, au un singur gînd si o singurã sperantã: sã prindã mãcar un somn. Exemplarele de zeci de kilograme, care apar periodic în cîrligele unditarilor, sînt un imbold puternic. ÃŽn plus, recordul de anul trecut este de 36 de kile, iar zilele trecute, din cîte spun „profesionistii“, în aval de pod a fost capturat un urias de 32 de kile. ÃŽn rest, constant au apãrut capturi de 8, 12 sau chiar peste 15 kilograme. O categorie aparte de pescari, cei care cautã somnul au o întreagã filosofie a pasiunii lor. Urmãresc în primul rînd apa, în functie de debit sau culoare, conditiile meteo si stau pe pod numai atunci cînd „stiu ei cã se prinde“. Fiecare are propriile idei referitoare la sculele folosite si stilul adoptat, cu o singurã trãsãturã comunã: trãinicia. Nu sînt darnici în a împãrtãsi din experienta acumulatã, uneori, în zeci de ani, dar nu te împiedicã atunci cînd încerci sã le „furi din meserie“.
Lunea aceasta, aproape de amiazã, la o orã la care majoritatea pescarilor ar sta acasã, asteptînd sã se potoleascã mãcar putin canicula, doi adevãrati „cavaleri ai somnului“ erau la post. ÃŽmpãtimitii au permisele în regulã, altfel „nu si-ar permite“ sã stea în vãzul lumii si trãiesc pentru emotia putinelor minute de luptã efectivã cu pestele. Am stat de vorbã cu Victor, dupã cum s-a recomandat unul dintre bãrbatii care îsi supravegheau atent lansetele. „Dãdea“ cu douã „scule“, una dotatã cu „plumb greu“, pentru „fund“ si una ceva mai flexibilã, pentru „popic“. Era clar cã vîneazã somn, avînd în vedere firul trainic, cîrligele mari si momeala „sãnãtoasã“, coropisnite mari cam cît o cutie de chibrituri. Exceptînd muscãturile pestilor, care i-au cam lipsit pînã la acea orã, romascanul avea destulã activitate, urmãrind „popicul“ - o plutã mare, care putea culisa pe fir, prin suvoaiele de lîngã picioarele podului. Spectacolul era frumos de la înãltime, mai ales cã si rãpitorii: salãu sau avat, erau în plinã actiune dupã cîrdurile de chitici.
„Are balta peste“
Nea’ Victor este sincer, anul acesta nu a „prea prins“, dar nici nu prea a avut timp de stat pe gîrlã. ÃŽn ziua aceea, peste ioc. „ÃŽn 2008 am luat doar trei bucãti: una de opt, una de 11 si alta de 15 kile. Toate aici“, spune, convingãtor, bãrbatul. Pe cei mici nici nu-i pune la socotealã. Acesta, însã, dã de înteles cã este oricînd gata de lupta cu „monstrul“. „Locul este foarte bun. S-au luat pesti frumosi. Anul acesta, din cîte stiu, a fost prins si un somn de 32 de kilograme. E frumos sã «iei» asa ceva, desi sînt cam greu de scos pestii. Cînd vine unul mare, trebuie sã merg spre capãtul podului si sã cobor pe mal. Oricum, sînt pregãtit“, mai zice nea’ Victor, urmãrind pluta în spuma suvoiului. Cînd sã plecãm, am asistat si la o capturã. Un somotei de aproximativ un kil - pãrerea unanimã, cã pe baltã nu stai cu cîntarul - a muscat chiftirita (coropisnita) de sub „popic“. „Floare la ureche, îl scot direct, la ce fir am“, ne exemplificã pescarul, mîndru de struna sa 0,50. Trage fãrã grabã si fãrã emotie somoteiul pe pod. „Oricum, l-a «simtit» cã era acolo, dupã altã trãsãturã, de dinainte“, ne lãmureste unditarul, stînd pentru a-i poza captura. Un peste de mãrime legalã, cãruia îi va sta bine în tigaie. Si un motiv suficient pentru a-l face pe proprietar sã persevereze, alãturi de ceilalti confrati, în speranta cã, poate, în acea zi sau în alta, va veni si „cel mare“. Cã deh, „are balta peste“.
|
Autentificare
