Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri August 2008
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 14 August 2008
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Lefegiii din CL

Lefegiii din CL

• actualii alesi ai pietrenilor trãiesc din lefuri si dividende • unii, precum Theodor Cobzaru, Traian Cociorbã, Gheorghe Deaconu si Stejãrel Nistor n-au pãmînt sub picioare sau acoperis deasupra capului • altii, precum Viorel Chirilã, Neculai Ivanov, Gheorghe Popescu, Corneliu Ptasnec, Aurelia Simionicã, Neculai Tãnase si Cornelia Tudorancea, au pãmînturi si chiar cîte douã-trei case • cel mai înstãrit consilier pare a fi Neculai Ivanov, în timp ce Gheorghe Popescu pare a cîstiga cei mai multi bani anual • Viorel Strungariu este consilierul cu cei mai multi bani pusi la ciorap, în timp ce averea Luminitei Vîrlan se rezumã la Mihai Eminescu sculptat de Ion Irimescu • Andrita, Baciu, Ouatu, Popa si Tonco nu si-au depus declaratiile de avere •

Consilierii locali pe care si i-au votat pietrenii acum douã luni trãiesc pe picior mare cu bani putini. Cel putin asta reiese din declaratiile de avere pe care si le-au arãtat public. La unii, formularul are mai mult tãieturi si spatii goale, dovedind sãrãcie nu lucie, dar pe aproape, în timp ce la altii n-au fost suficiente rînduri lãsate pentru completarea tuturor avutiilor. Unii n-au nici mãcar o palmã de pãmînt, n-au acoperis deasupra capului si par a locui în case strãine, prin mila sau chiria binevoitorilor. Altii, din contrã, au mai multe apartamente si case decît poate duce o biatã declaratie de avere si a fost nevoie sã-si întocmeascã un formular special. Mai toti conduc masini moderne, însã nici unul nu declarã automobilul ca fiind al sãu. Avantajul achizitiilor pe firmã. Desi cunoscuti drept patroni pe ici si pe colo, numai cîtiva îsi recunosc în declaratiile de avere participatiunile. Altii, din gresealã, le-au uitat în declaratia de avere, dar le-au trecut în cea de interese. În cele ce urmeazã vã prezentãm o radiografie a averilor cu care au pornit alesii Pietrei într-un (nou) mandat de consilier local. Mai putin Valeriu Andrita, Andrei Baciu, Vasile Ouatu, Dan Popa si Ghiocel Tonco, toti PD-L, ale cãror declaratii n-au ajuns încã la public.

Om sãrac...

PD-L are vreo trei consilieri cãrora sã le plîngi de milã cînd îi vezi din ce trãiesc. Traian Cociorbã este dintre ei. Fãrã terenuri, fãrã locuintã, fãrã masinã, fãrã nimic. Doar cu 2.000 de lei pe care i-a fãcut asigurînd securitatea în muncã la Salubritas, 13.000 de lei din pensie si 9.600 de lei indemnizatie din sursã necunoscutã, la care s-au mai pus 11.700 de lei adusi de sotie din pensie si de la policlinica specialã. Traian Cociorbã este actionar la SIF Muntenia.
La fel Theodor Cobzaru: n-are teren, n-are casã, n-are apartament, n-are masinã, n-are bijuterii, n-are conturi, actiuni sau datorii. Asta desi are 35.000 salariu anual ca sef de vînzãri la Arabesque si e asociat la Tho Company, THF Grup si Nordic Imob.
Gheorghe Deaconu e si el modest: n-are nimic. Cîstigã 10.800 de lei din pensia militarã, 4.800 de lei de la Marius Rogin cã are grijã de cabinetul parlamentar si 13.200 de lei din salariul de învãtãtoare al sotiei. Stejãrel Nistor n-are nici o proprietate, dar are bani de dat cu împrumut. Fãrã casã, fãrã masã, fãrã masinã sau conturi, Stejãrel Nistor l-a împrumutat pe Ciprian Nistor cu 100.000 de euro. Dupã care s-a dus si-a împrumutat 8.000 de euro de la BCR, pe care trebuie sã-i dea înapoi pînã în 2026. Cîstigã anual cam 14.000 de lei ca director executiv al Alfa Properties si este asociat la Interlux. Un alt pedelist care stã în datorii e Mihaela Stoica. E drept, aceasta are 673 mp teren si 360 mp de casã în Piatra Neamt, dar n-are conturi, masini sau alte odoare. Are 100 de lei în actiuni la Arpimex si 300 de lei la Tequila Bowling, în schimb e datoare cu 38.888 euro Bãncii Comerciale Române, pînã în 2026. Anul trecut a trãit cu 18.087 lei salariu de viceprimar de Piatra Neamt si 30.862 lei dividende de la Tequila. Un alt consilier care-si pune bazele în leafa de la municipiu si trãieste din mosteniri e Gheorghe Dumitreasa (PSD). Acesta are 3.800 mp la Girov, mostenire din ‘92, plus jumãtate de hectar de pãdure la Negresti, mostenire din 2004. Mai are 40 mp de casã la Girov si o Skoda Fabia de sapte ani. Are 38.277 de lei pensie, 9.000 de lei indemnizatie de agaman si 6.600 de lei remuneratie de consilier local.

Om bogat...

Neculai Ivanov (PD-L) este de departe printre cei mai înstãriti alesi locali. Are mai multe terenuri: 1.590 mp din anul 1993, 167 mp din anul 2001, 310 mp din 2008 - toate în Piatra Neamt, plus un hectar de teren agricol la Dobreni (dobîndit anul acesta) si încã un hectar la Girov (din 2005). Are si douã case în Piatra Neamt - una de 72,16 mp, alta de 126 mp - care în declaratia de anul trecut erau mai mari. N-are masini, bijuterii, conturi, plasamente, dar datoreazã cuiva (nu spune cui) 150.000 (nu spune ce anume, probabil lei). Veniturile familiei Ivanov sînt substantiale: 10.989 de lei salariul lui de director la Romstal, 598 lei salariul lui de la Impact, 600 de lei din chirii, 65.240 de lei din dividendele Romstal, 36.921 lei din dividendele de la Matcom, plus 630 de lei salariul sotiei de la Matcom, 7.535 salariul ei de la Impact, 600 de lei din chirii si vreo 94.000 de lei dividendele sotiei de la Impact, Matcom si Romstal. Corneliu Ptasnec (PSD) are 600 mp teren în Bicaz si 800 mp în Piatra Neamt, o casã de 250 mp construitã acum 8 ani si un spatiu comercial de 50 mp, ambele în Piatra Neamt. E pasionat de VW - are un Polo de cinci ani si un Passat de sase. Tine 30.000 de euro depozitati la BRD de vreo opt ani si actiuni în valoare de 130.000 de lei la societãti BVB. N-are datorii si trãieste din 20.000 de lei cît îi aduce joaca pe bursã, plus 20.000 de lei cîstigul sotiei ca medic stomatolog si 5.000 de lei pensia doamnei. Aurelia Simionicã (PSD) are 4.676 mp teren la Roznov, un iaz de 500 mp tot acolo, un apartament de 80 mp în Piatra Neamt, si 300 mp de casã în Roznov. Din 1961 pînã anul acesta a strîns bijuterii care valoreazã 50.000 de lei. Are actiuni de peste 30.000 de lei la douã firme si si-a împrumutat firma Lissacom cu 77.000 de lei. Datoreazã 210.000 de lei bãncii Unicredit Tiriac. Veniturile sale sînt 20.000 de lei de la Lissacom, cam tot atît si sotul (tot de acolo), plus vreo 8.200 de lei - banii copilului, de la aceeasi societate. Se mai pun 1.800 de lei, bursa de merit pe care o ridicã fiica sa de la Facultatea de Psihologie.

Om cumpãtat...

Viorel Strungariu (PD-L) n-are terenuri, dar pune banul la ciorap. Are un apartament de aproape 56 mp în Piatra Neamt, o casã de 100 mp si una de vacantã, de 150 mp. Conduce un Espero vechi de 12 ani, un Hyundai de sase ani si un Mercedes din 2001. Are 400.000 de lei în contul curent de la banca Transilvania, deschis anul trecut. Cîstigã 33.672 de lei anual, ca administrator al firmei Transserv, desi în declaratia de interese mai declarã beneficii ca asociat la Blue Caffe si Cris Express. Viorel Chirilã (PNL) are vreo trei terenuri în Piatra Neamt: 14 mp pe Petru Rares (cumpãrat în ‘93), 1.200 mp pe Hãtasului (din ‘93) si 1.300 mp pe str. 1 Decembrie 1918 (din 2000). Anul trecut pe vremea asta terenul din Petru Rares nu exista, iar cel din 1 Decembrie era arabil, nu intravilan. Viorel Chirilã mai are un apartament de 55 mp pe str. Petru Rares (cumpãrat în ‘93) si o casã de 314 mp (construitã în ‘97). Conduce un Opel vechi de 10 ani si un Mercedes de trei ani. N-are conturi, nici datorii, iar în ultimul an a adus în casã 9.626 de lei ca director la Ligna Prod, 7.285 de lei ca ales local si 4.158 de lei ca agaman. Peste acesti bani s-au mai pus 9.441 de lei leafa sotiei de director economic la Ligna Prod si 1.139 de lei salariul de designer al copilului, la aceeasi firmã. Neculai Tãnase (PSD) si-a luat acum 13 ani pãmînt în zona Romanului - 8.636 mp. Mai are un apartament de 84 mp în Piatra Neamt si douã case la Gîrcina, una de 253 mp si alta de vreo 27. Conduce un VW si o Skoda Octavia, ambele destul de noi. De vreo douãzeci de ani adunã bijuterii, iar valoarea lor actualã e pe la 1.000 de euro. Ca venituri, declarã 20.000 de lei încasãrile sale anuale de la firmã si 15.000 de lei ale sotiei. Interesele sale sînt administrarea societãtii Style Hair si partidul.

ANL, bun de pus la ranã

Cei doi pietreni cu functii importante în Agentia de Locuinte se recunosc dupã venituri. Gheorghe Popescu, directorul ANL, are cele mai mari încasãri salariale, dar nici restul avutiei sale nu e de neglijat. Popescu are 1.275 mp teren, un apartament de 80 mp si o casã de 558,2 mp în Piatra Neamt. Conduce un Tico (!) vechi de 10 ani. Are aproape 80.000 de lei în conturile curente de la BRD si Raiffeisen, plus depozite de aproape 200.000 de lei si vreo 15.500 euro pe la douã bãnci si o Trezorerie. Ca director general la ANL a adus în casã 109.059 lei, plus încã vreo 3.800 de lei din dobînzile de la bãnci. Sotia, ca sef de birou la Registrul Comertului, a avut 50.598 lei leafã în anul trecut fiscal, la care a mai pus vreo 3.200 de lei din activitatea de cenzor si vreo 5.000 de lei din dobînzile de la Raiffeisen si Trezoreria Piatra Neamt.
Cornelia Tudorancea (PD-L), ca sef pe regiunea moldavã a Agentiei, n-a dus-o deloc rãu. Are 1.000 mp teren la Bîtca Doamnei, 27,4 mp la Piatra Neamt, 600 mp teren la Dumbrava Rosie. Are un apartament de 80 mp în Piatra, 33 mp de casã de vacantã din lemn la Bîtca, aproape 88 mp de casã de vacantã din zidãrie (tot acolo), un apartament de 36,5 mp construit de ANL în bulevardul Ion Mihalache din Bucuresti, un garaj de 27,4 mp si o locuintã mansardatã, cu douã camere, cumpãratã anul trecut în Tîrgu Mures (56,7 mp). Anul trecut în august a vîndut un VW Polo cu 4.200 de euro si si-a luat un Peugeot 207. Are 17.623 de lei în cont la BRD si 26.100 de lei la ING Nederlanden, actiuni de 57.080 lei la Moldocor si de 200 de lei la Conin (firmã cu activitate suspendatã). Are de dat înapoi BCR 11.400 de euro, împrumutati pentru apartamentul din Mihalache. Grosul veniturilor Corneliei Tudorancea a venit de la ANL - 51.504 lei, la care s-au mai pus aproape 10.000 de lei ca agaman si consilier local, aproape 4.000 de lei dividende de la Moldocor si 6.800 de lei - pensia de urmas a fiicei sale.

Investitii în culturã, investitii eterne

Elena Boengiu (PD-L) si-a adunat majoritatea averii pînã sã iasã la pensie. Apartamentul de 69 mp l-a cumpãrat în 1983 si cam atît. N-are terenuri, masini, conturi, bani la bancã, bijuterii scumpe. Are în schimb 21 de tablouri semnate de mai multi pictori locali, a cãror valoare nu o precizeazã. Veniturile Elenei Boengiu au fost 4.800 de lei din AGA Urban si 13.680 de lei pensie, la care s-au adãugat 22.800 de lei salariul sotului de la Rifil si 7.100 de lei remuneratia sa de asociat la Marcons. Nu doar Elena Bonegiu este un fin cunoscãtor al artei, ci si colega sa de partid Luminita Vîrlan. Profesor la Colegiul National „Petru Rares“, aceasta n-are terenuri, iazuri, masini, depozite bancare sau investitii pe la societãti. Are un apartament de 48 mp în Piatra Neamt, mostenit în 1991, iar cea mai mare avutie a sa este Mihai Eminescu, sculptat de Ion Irimescu, a cãrui valoare estimatã la momentul actual e de 5.000 de euro. Luminita Vîrlan a avut anul trecut fiscal venituri de 34.796 de lei, strict din activitatea didacticã.

Articol afisat de 4630 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Dana OSTAHIE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Ad�ugat de gyovy la data 14.08.2008 12:40
ha ha! ce distractiv!
asta nu reprezinta nici 1% din ce au si ce castiga astia. Cine-i cunoastae stie. Doi cunosc si eu si se scalda in bani si avere. Sunt imbuibati,dar nu da bine la electorat sa se stie lucrul casta.
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective