Adrian Alui Gheorghe a ratat Camera Deputatilor
• PNL nu l-a nominalizat încă pentru a-i lua locul lui Vasile Pruteanu • secretarul Camerei Deputatilor zice că poetul nemtean poate prinde runda a doua, cînd vor fi validati sase deputati • Adrian Alui Gheorghe a ratat ieri o primă ocazie de a deveni deputat de Neamt. Întruniti în sedintă extraordinară, deputatii si-au validat 12 colegi noi, în locul celor plecati să ocupe functii administrative în judete, functii obtinute la alegerile locale din iunie. Teoretic, judetul Neamt are si el un asemenea caz, dat fiind că fostul deputat Vasile Pruteanu este acum presedintele Consiliului Judetean. Practic, însă, judetul rămîne văduvit de un parlamentar. Potrivit listelor depuse în 2004 în numele defunctei Aliante Dreptate si Adevăr, locul ar urma să-i revină lui Adrian Alui Gheorghe, singurul liberal nedus la PD-L sau netransformat în apolitic. Numai că trebuie făcută propunerea. PNL Neamt s-a spălat deja pe mîini de problemă, anuntînd că a trimis lista la centru, iar hotărîrea finală si nominalizarea trebuie să vină de la sefii cei mari. Acestia par a avea însă treburi mult mai importante decît rezolvarea locului de deputat al Neamtului si în tura de ieri nici măcar n-au pomenit de Alui Gheorghe.
„Adrian Alui Gheorghe nu a fost validat pentru că încă nu s-a finalizat validarea tuturor deputatilor. Au fost 12 mandate, dar sînt 18 posturi vacante. Probabil va intra în celelalte sase validări, dacă, desigur, PNL va trimite actele cerute de lege. Nu stiu cînd va fi asta, depinde cînd va trimite partidul propunerile de candidati. La ei e o mică problemă, că au avut liste pe Aliantă. Iar dacă în alte judete au avut întelegeri mai bine făcute, la Neamt e situatie mai specială“, a declarat deputatul Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputatilor.
Pare-se totusi că problema PNL e strict cu Adrian Alui Gheorghe, întrucît din cei 12 deputati nou învestiti ieri, 5 au fost PD-L, 4 PNL, 2 UDMR si unul PSD. Altă explicatie nu e, mai ales că Bogdan Olteanu, presedintele Camerei, a anuntat deja oficial că a primit demisia lui Vasile Pruteanu, deci locul e cît se poate de vacant.
|