Cu doamna, dupã 50 de ani
• i-au spus absolventii claselor primare de acum 50 de ani, de la Vaduri, învãtãtoarei lor, Aglãita Bucuresteanu, pe atunci domnisoara Mihut • dãscãlita a venit îmbrãcatã exact ca în ziua în care s-a despãrtit de „copiii“ sãi • „Mi-am scos bulendrele de muzeu“ a spus învãtãtoarea, care la fiecare despãrtire de o generatie purta acelasi costum • Una dintre cele emotionate revederi de dupã absolvire s-a petrecut duminicã, 9 nioembrie, la Scoala Vaduri, acolo unde absolventii clasei a IV-a de acum 50 de ani s-au regãsit cu fosta lor învãtãtoare, acum doamna Bucuresteanu, pe atunci domnisoara Mihut. A fost o revedere extrem de emotionantã întrucît în jumãtate de secol care a trecut de la rãmasul bun luat de la învãtãtoare si pînã acum, foarte putini dintre fostii scolari s-au mai vãzut cu cea care le-a purtat mîna pentru a deslusi taina slovei.
În bãnci, ca altãdatã...
Duminica amintitã a fost mare sãrbãtoare la Vaduri. Oameni, acum pensionari sau în pragul pensiei, împrãstiati prin toatã tara, s-au reîntîlnit la scoala unde au primit un abecedar si un toc, cu cea care le-a purtat mîinile si i-a învãtat sã citeascã, sã scrie primele cuvinte, sã-i respecte pe cei din jur. Au fost 24 de bobocei în „buchetul“ pe care acum 54 de ani domnisoara Aglãita Mihut l-a luat în grijã si l-a ajutat sã înfloreascã. A fost prima clasã pe care tînãra învãtãtoare o primea, fiind la început de carierã. Firul vietii a fost mai scurt pentru patru dintre fostii sãi elevi. Dar cei care au putut ajunge duminicã la Vaduri s-au asezat în bãnci ca acum 54 de ani. Au ajuns acum oameni care au cu ce se mîndri. Au muncit o viatã, si-au crescut cu drag copiii, iar acum se bucurã de nepoti si, atîta cît se poate, de linistea vîrstei a treia.
ÃŽn urmã cu ceva vreme, a murit cea care detinea functia de director acum 50 de ani la Vaduri. La înmormîntare, învãtãtoarea Bucuresteanu s-a întîlnit cu una dintre fostele sale eleve, care i-a propus o revedere la 50 de ani de la absolvirea claselor primare. Asa s-a fixat întîlnirea de pe 9 noiembrie. ÃŽn ciuda frigului de cu o zi înainte, în acea duminicã a fost o superbã zi de toamnã. Soarele si natura au tinut cu cei care voiau sã se revadã dupã zeci de ani cu „Doamna Trandafir“. La ora 11, trei sferturi dintre cei asteptati s-au asezati cuminti în bãncile scolii noi, pentru cã cea sub a cãrui acoperis au învãtat ei, acum nu mai existã.
„Prezent“ gîtuit de emotie
Si a apãrut învãtãtoarea Bucuresteanu, care avea sã îi lase fãrã cuvinte pe elevii sãi: purta aceasi costum pe care l-a purtat de fiecare datã cînd îsi lua rãmas bun de la cîte o generatie. Deci asa cum au lãsat-o ei. Si i se potirvea perfect si acum, cînd i-a nins mult pe la tîmple. A pãsit ferm si avea acelasi zîmbet pe care îl purta si acum cinci decenii, dupã cum îsi amintesc elevii de odinioarã. ÃŽn costumul bleumarin, din catifea, cu o cãciulã asortatã si cu ochii vioi, învãtãtoarea le-a amintit de copilãrie tutoror celor din clasã. Si a recunoscut cã nu bãnuia care ar fi numele niciunuia dintre cei de fatã. Si nici nu ar fi avut cum, pentru cã elevii de odinioarã acum au obrajii brãzdati de riduri, iar tîmplele albe. Anii le-au schimbat tuturor chipurile - si ei, si lor. ÃŽn fond, acum mai bine de 50 de ani, cînd i-a primit în bãnci, erau niste ghemotoace, iar acum... Asa cã a trecut la strigat catalogul. Si cum hîrtia nu ar fi rezistat atîtea decenii, Aglãita Bucuresteanu nu a mai cãutat documentul oficial. S-a folosit de o pozã de grup, fãcutã la absolvirea clasei a IV-a cu cei pe care i-a scolit pentru prima datã. De pe spatele ei si-a notat numele copiilor. Si în ordine alfabeticã, i-a strigat pe toti cei de fatã. Reactiile dãscãlitei si ale celor cãrora le-a purtat mînã sînt greu de descris în cuvinte. Dacã asupra învãtãtorei care se plimba în jurul catedrei stãteau atintiti zeci de ochi, cea de la catedã se uita atent prin clasã, sã vadã de unde apare cel strigat. Si de undeva se auzea un „prezent“ gîtuit de emotie, dupã care urma o îmbrãtisare.
O lumînare pentru elevii dispãruti
Din memoria învãtãtorei, timpul nu a sters imaginea niciunui chip. Dovadã este cã fiecãruia dintre fostii elevi i-a spus cîte ceva despre cum arãta cînd umbla în uniformã. „Erai asa de micã... Doamne, ce ai mai crescut! Cîtã apã ai avut la rãdãcinã...!“, a fost una dintre reactiile dãscãlitei la vederea uneia dintre copilele pirpirii de altãdatã. Si, pe rînd, cu calm si blîndete, a întrebat pe fiecare dintre elevii sãi ce i-a hãrãzit soarta. S-a bucurat pentru orice realizare si a felicitat pe toatã lumea. Ca sã mai dezmorteascã atmosfera încãrcatã, Aglãita Bucuresteanu a povestit cum s-a uitat îndelung la una dintre ocupantele unei bãnci si a încercat sã ghiceascã cine ar putea fi, dar în zadar. Eleva Eugenia Munteanu, cea care avînd-o ca model i-a cãlcat pe urme, fiind profesor de geografie timp de multi ani la Scoala 4 Piatra Neamt, acolo unde a devenit colegã de cancelarie cu maestrul sãu, a povestit cum i se spunea „Bibi“ în copilãrie. „Cînd am intrat în clasã, cineva mi-a spus: «Tu trebuie sã fii Bibi!». Si atunci m-am gîndit: dacã mã stie de Bibi, atunci e cineva care mã stie de micã“ - a povestit profesoara, acum si ea pensionarã. Cînd s-a strigat catalogul, avea sã afle cine era colega care i-a spus „Bibi“. Si asa, rînd pe rînd, toti elevii de scoalã primarã de acum 50 de ani de la Vaduri, s-au auzit strigati. Cînd printre numele rostite era si cîte unul al celui ce nu mai este printre vii, dãscãlita punea cîte o lumînare în coliva pe care o pusese pe catedrã. „Sã ne rugãm pentru sufletele lor si pentru linistea doamnei director“. Dar depãsea usor momentele triste si nu lãsa supãrarea sã întristeze chipurile celor de fatã. „Ce bãrbat frumos te-ai fãcut! Dacã eram mai tînãrã, sigur m-as fi îndrãgostit de tine! Uite, în banca aceea stãteai!“, a spus învãtãtoarea adresîndu-i-se unuia dintre fostii elevi si lãsînd uimitã întreaga clasã de amãnuntele pe care reusea sã le ofere.
Florile „Doamna Bucuresteanu“
„Aveti realizãri frumoase, de care sînteti mîndri. Mã bucur nespus pentru toti. Iatã, pentru astãzi, mi-am scos bulendrele de muzeu, pe care le-am purtat de fiecare datã cînd mi-am luat rãmas bun de la cîte o generatie. La mine, ce a fost mai frumos, s-a dus. Mã bucur nespus cã ne-am întîlnit si cã am aflat atîtea lucruri despre cei care mi-au fost elevi si cu care nu m-am întîlnit, în multe cazuri, nici mãcar o datã în 50 de ani“. Au fost cuvinte rostite din inimã. Apoi, în fata elevilor de vîrsta a treia, care stãteau frumos aliniati printre bãnci, dãscãlita a dat tonul unui „Multi ani trãiascã!“. Si, ca acum 50 de ani, pe rînd, fiecare a venit si i-a adus flori. Si cu lacrimi în ochi i-au urat cele bune. Doar cã acum nu s-a mai aplecat învãtãtoarea asupra lor, ci invers. Si a mai fãcut un gest remarcabil „Doamna Trandafir“: a dat înapoi toate buchetele elevilor sãi si i-a rugat pe cei care i-a avut ca învãtãcei sã le punã în vaze pe la casele lor si sã le spunã florilor, simplu: „Doamna Bucuresteanu“. Emotionanta întîlnire s-a încheiat cu o slujbã de pomenire a celor ce s-au dus într-o altã lume - Mihail Abramovici, Mariana Bucãtaru, Ana Chiciu si Constantin Toma.
Iar din cei strigati la catalog - Sorin Avãdanei, Ioan Apetrei, Ana Atudore, Ana Bostan, Lucica Biri, Eleonora Cojoc, Vasile Dancu, Ioan Faifer, Mariana Gafencu, Luta Graur, Constantin Lupescu, Elena Lupu, Eugenia Munteanu, Maria Nedelcu, Natalai Onea, Eugenia Pãduraru, Mihai Turtureanu, Elena Ungureanu, Gabriela Vasluianu si Zoltan Gribincea - cei care au ajuns la revedere s-au bucurat de cîteva ore de o petrecere datã în cinstea regãsirii de peste ani.
|
Autentificare
