 Gest de suflet dupã articolul „Viatã în întuneric“
Reactii la articolele Monitorul
o pietreancã cu suflet mare aflatã în Italia a donat 200 de euro pentru o femeie oarbã din Pîngãrati • gestul a fost determinat de un articol citit în Monitorul de Neamt, în care relatam cîte ceva din viata femeii care-si creste singurã fiica de 14 ani • „Banii ne sînt mai mult decît de folos. Vroiam ca în aceasta varã sã renovãm garsoniera în care locuim si sã schimbãm usa de la intrare. Ne întrebam de unde sã facem rost de bani pentru cã din pensia mea de 7 milioane si alocatia fetitei, este greu sã pui un ban deoparte. Nici nu vã imaginati cît de bine ne-au prins banii si cît de recunoscãtori sîntem acelei doamne care ne-a ajutat“, a afirmat Gabriela Andronic • aceasta nu a mai vãzut chipul fiicei de cînd avea un an si jumãtate • Gesturile caritabile sînt tot mai rare în vremurile acestea strãbãtute si bulversate de criza economicã. Si totusi existã, si culmea este cã de cele mai multe ori, vin de la oameni modesti care nu au averi ci doar un suflet mare si compasiune pentru cei nãpãstuiti de soartã. Sînt oameni foarte bogati sufleteste care nu pot trece nepãsãtori pe lîngã durerile semenilor si întind o mînã de ajutor celor în suferintã. Asa este si cazul Corneliei Ancuta, o româncã aflatã de mai multi ani în Italia, în orasul La Speza, care a fost impresionatã de drama unei femei si a fiicei sale prezentatã în cotidianul Monitorul de Neamt în mai 2008 si care a tinut sã-i ofere un mic ajutor. ÃŽn urmã cu un an, în ziarul nostru a fost prezentat pe larg, într-un articol intitulat „Viatã în întuneric“, cazul Gabrielei Andronic, de 36 de ani, din Pîngãrati, care este oarbã de mai bine de 12 ani dar care îsi trãieste viata cu multã demnitate, fãrã sã cerseascã mila si compasiunea nimãnui, în pofida greutãtilor de zi cu zi. Cornelia Ancuta, românca plecatã de multi ani în Peninsulã a citit povestea acesteia pe internet si, împreunã cu un grup de conationali au decis sã-i întindã o mînã de ajutor nemtencei, din putinul lor. Au luat legãtura cu redactia Monitorului de Neamt iar apoi au trimis suma de 200 de euro. Marti, 23 iunie, banii au ajuns la destinatara gestului caritabil. Gabriela Andronic, care fusese anuntatã telefonic de vizita reporterilor de la Monitorul, astepta emotionatã si impresionatã de faptul cã mai existã si oameni generosi care nu au rãmas insensibili la drama ei. „M-ati lãsat fãrã grai. Sînt cu adevãrat impresionatã de gestul acestei doamne. Sînt fericitã cã în lumea asta mai existã persoane care fac gesturi crestinesti si care se mai gîndesc si la altii desi nici ei nu sînt prea bogati. Banii acestia ne sînt mai mult decît de folos. Chiar voiam ca în aceastã varã sã renovãm garsoniera în care locuim si sã schimbãm usa de la intrare care este destul de veche. Ne întrebam de unde sã facem rost de bani pentru cã din pensia mea de 7 milioane si alocatia fetitei, este greu sã pui un ban deoparte. Asa cã nici nu vã imaginati cît de bine ne-au prins banii acestia si cît de recunoscãtori sîntem acelei doamne care ne-a ajutat. ÃŽi dorim din tot sufletul numai bine si sã aibã o viatã plinã de bucurii si fericire“a spus impresionatã Gabriela Andronic.
„Fata mea este lumina ochilor mei“
Aceasta locuieste singurã doar cu fiica ei, Ioana, în vîrstã de 14 ani. Adolescenta a fost si ea fericitã pentru primirea acestui dar surprinzãtor, dar, ca un copil obisnuit prea de timpuriu cu greutãtile, a spus cã nu-si doreste nimic pentru ea din acesti bani ci doar s-o ajute pe mama sa sã facã curãtenie în micuta lor locuintã. Mai mult, Ioana a tinut sã-i scrie cîteva cuvinte în numele mamei ei Corneliei Ancuta, cea care a avut generozitatea de a le trimite cei 200 de euro. Fiecare pãrinte spune mãcar o datã în viatã aceste cuvinte atunci cînd se referã la copiii sãi, dar fãrã sã dea prea mare importantã vorbelor. Zicala însã este mai adevãratã ca niciodatã în cazul unei mame complet nevãzãtoare care, de mai bine de 12 ani doar îsi imagineazã cum aratã fiica si care este total dependentã de copilul sãu atunci cînd pãrãseste siguranta locuintei sale. Cea care trãieste aceastã dramã cu demnitate, fãrã sã se plîngã, ori sã doreascã sã atragã compasiunea celor din jur. Gabriela Andronic îsi duce existenta împreunã cu fiica ei într-o garsonierã dintr-un bloc, fost cãmin de nefamilisti din satul Stejaru, comuna Pîngãrati. De 8 ani, aceasta este si mamã si tatã în casã, si femeie si bãrbat, întrucît a divortat de cel care i-a fost sot si împreunã cu care a conceput-o pe Ioana. Între mamã si fiicã existã o relatie specialã, fiecare dintre ele fiind principalul sprijin al celeilalte. De altfel, sînt mai tot timpul împreunã, cu exceptia orelor în care Ioana este la scoalã. Gabriela si-a putut duce handicapul cu zîmbetul pe buze si datoritã fiicei sale pe care o iubeste din tot sufletul si pe care încearcã s-o protejeze de tot ceea ce este rãu. Fata a fost un copil bolnãvicios fiind suspectatã la un moment dat de epilepsie iar acum suferã de un astm bronsic care îi declanseazã crize de tuse epuizante si o respiratie îngreunatã de cel mai mic efort. Cu toate acestea, mamã si fiicã sînt multumite una cu alta si împãcate cu soarta.
Destin pecetluit
Gabriela Andronic, originarã din satul Turturesti, comuna Girov, s-a nãscut cu defect de vedere, mostenind boala de la unul dintre pãrinti. Curios este cã dintre cei patru copii, ea si încã un frate s-au nãscut cu o boalã severã a ochilor. Primele cinci clase le-a fãcut la scoala din sat, dupã care, restul pînã la finalizarea gimnaziului, le-a urmat la Scoala Specialã de Nevãzãtori din Tîrgu Frumos. Cum în judet nu existã institutii de învãtãmînt pentru persoane cu deficiente ale vãzului, Gabriela a mers apoi la Arad, la o scoalã profesionalã specializatã în celulozã si hîrtie. Din pãcate, problemele ei de vedere s-au agravat, iar gãsirea unui loc de muncã, în Neamt, a devenit un lucru imposibil. Astfel, în 1991, ea a fost pensionatã pe caz de boalã. Desi banii erau putini, tînãra se multumea cã avea casã si masã la pãrinti si muncea pe lîngã gospodãria acestora. Asa l-a cunoscut pe cel care în 1994 i-a devenit sot. Un an mai tîrziu, pe 9 februarie, a adus-o pe lume pe Ioana. „La vremea aceea încã zãream. Am fost la doctor, la Bucuresti, unde mi s-a spus cã din cauza tensiunii intraoculare trebuie sã mã operez. Am fãcut sapte operatii la ochiul stîng si patru la dreptul, dar fãrã rezultat... La douã luni de la operatie nu am mai vãzut nimic... Asta s-a întîmplat cînd avea Ioana un an si jumãtate... De atunci, eu nu am mai vãzut cum aratã fata mea... ÃŽmi spune ea, îmi imaginez, îmi spun alte persoane...“, rosteste femeia cu nodul de lacrimi în gît, strãduindu-se din rãsputeri sã treacã neobservat. Ioana îi este de foarte ajutor mamei la treburile gospodãresti, mai ales de vreo doi-trei ani încoace. ÃŽnvãtatã si secondatã de cãtre mama sa, adolescenta dereticã prin casã, aspirã, mãturã, spalã de mînã ceea ce nu încape sau nu se poate da la masina automatã, mochetele din camerã, ori presurile de pe hol. Ioana face si mîncare. Chiar maionezã pentru salata boeuf. Ea îsi doreste o combinã frigorificã, dar nu are bani ca sã o cumpere. Nu si-o poate permite nici mãcar în rate. Pentru cã venitul sãu este mult prea mic. „A dori este omeneste, dar nu tot ce vrem se si poate. Am învãtat sã ne multumim cu putin si sã aducem slavã lui Dumnezeu pentru cît avem. Nu lucrurile materiale conteazã, ci sãnãtatea. Asta cer mereu de la Tatãl ceresc cînd mã rog si asta îi spun si Ioanei. O mai învãt sã aibã milã de oameni si sã nu fie rãutãcioasã, sã nu rãneascã pe nimeni, nici cu vreun gest, nici cu vorba. Adicã sã aibã bun simt si suflet. Pentru cã eu cred cã infirm nu este cel care are un defect fizic, ci acela fãrã suflet“, îsi exprimã gîndurile Gabriela Andronic. Aceasta este doar o parte a povestii unei supravietuitoare prezentatã de Monitorul de Neamt anul trecut si care a impresionat profund.
|
Autentificare
