 Aproape două miliarde pentru repararea blocului explodat
• miercuri, 21 octombrie, în sedinta CJ Neamt, se va propune aprobarea unei sume pentru reconstructie
Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Vasile Pruteanu se va deplasa la Roman astăzi, marti 20 octombrie, ora 17, pentru a se informa de la fata locului despre situatia ivită în urma exploziei ce a avut loc în dimineata de joi, 15 octombrie, în blocul 15B de pe Aleea Revolutiei, din Cartierul Muncitoresc. Demnitarul nu a putut veni pînă acum la locul dezastrului, deoarece a reprezentat judetul la Bucuresti, la Tîrgul National de Turism. Administratia romascană a luat deja primele măsuri pentru curătarea locului si a solicitat ajutor pentru refacerea imobilului deteriorat de explozie. „S-a continuat cu scoaterea molozului si unele lucrări de protectie a spatiilor vitrate care au fost spulberate de deflagratie. Am înaintat cele două documente, proiectul de Hotărîre de Guvern pentru 1,3 miliarde lei si proiectul de Hotărîre de Consiliu Judetean, în sumă de 400 milioane lei. Am înteles că CJ ne va aproba o jumătate de miliard, iar marti domnul presedinte va fi prezent aici, la Roman, pentru a merge într-o vizită de lucru si a discuta cu oamenii din acel bloc de garsoniere Domnul presedinte vrea să constate personal situatia, pentru că miercuri va fi sedintă de CJ si va propune aprobarea unei sume pentru lucrările de acolo. Urmează ca imediat ce primim expertiza, sperăm că în această săptămînă, să comandăm unui santier si lucrările. În aceste cazuri nu se mai face licitatie, conform legislatiei pentru situatii de urgentă, care prevede trecerea de îndată la înlăturarea urmărilor dezastrelor, dar vom urmări să se facă o lucrare serioasă pentru oamenii care au avut de suferit“, a declarat primarul Laurentiu Leoreanu. Opt familii au fost nevoite să părăsească imobilul deteriorat de explozia unei acumulări de gaz de la o centrală defectă, majoritatea refugiindu-se la rude si prieteni, două la Casa Sperantei si o familie, la căminul Grupului Scolar „Vasile Sav“. De asemenea, primăria le-a asigurat si mijloace de transport si personal pentru ca să-si pună la adăpost bunurile, a sigilat încăperile. Primarul Laurentiu Leoreanu speră că de săptămîna viitoare se vor începe lucrările de reconstructie astfel ca, pînă de sărbători, sinistratii să se reîntoarcă la casele lor.
|