 „Subfinantarea ne-a transformat în cersetori la capra podului“
• interviu cu doctor Silvia Rosescu, managerul Spitalului Judetean Neamt Reporter: Doamna manager, pe 21 octombrie s-au împlinit două luni de cînd ati preluat functia. Încă de la instalare se stia că spitalul traversează o perioadă grea. Care este situatia acum?
Silvia Rosescu: Stiam că va fi greu, că este o situatie dificilă atît în spital cît si în întreg sistemul medical dar nu mi-am imaginat nici măcar o secundă că lucrurile vor fi atît de grave. În momentul în care am preluat această functie, primul lucru ce mi-a ajuns pe masa de lucru a fost stocul de materiale sanitare existente în spital. Cînd am văzut că majoritatea rubricilor care se refereau la diverse tipuri de materiale, dintre cele mai banale, pînă la cele mai complicate aveau în dreptul lor trecut doar o liniută, adică stocul era epuizat m-am îngrozit. Am constatat atunci că în spital nu era un strop de spirt, un ac de seringă măcar, nu existau branule, bonete de unică folosintă, mănusi de examinare, pungi pentru urină, seringi de insulină, truse perfuzoare, fese, tetine, biberoane etc, si lista ar putea continua.
Rep.: Care este acum situatia cu stocurile de materiale si unde aveti cele mai mari proibleme?
S.R.: Două luni mai tîrziu de la preluarea mandatului de manager, situatia este aproximativ la fel. Ne zbatem si acum în lipsuri cumplite, stocurile de materiale si medicamente sînt în majoritatea cazurilor aproape de zero, deci se poate spune că functionăm la o limită de avarie dacă nu chiar sîntem la cote de alarmă. Practic, toate aceste lucruri se întîmplă atît din cauza crizei financiare ce afectează toată economia tării dar si din cauza faptului că spitalul nostru a fost tot timpul subfinantat. Adică, noi în fiecare lună am prezentat Casei de Asigurări necesarul de bani ca să supravietuim si să putem acorda asistentă medicală de calitate. Din păcate, de fiecare dată am primit mult mai putini bani decît am cerut iar acest lucru se reflectă în datoriile pe care le acumulăm de la o zi la alta. Subfinantarea nu este de anul acesta ci se întîmplă de cîtiva ani încoace, iar asta a făcut ca nivelul datoriilor Spitalului Neamt să ajungă la 222 de miliarde de lei vechi, majoritatea acestor sume reprezentînd banii pe care trebuia să-i dăm furnizorilor de medicamente.
„Campania Monitorul este o mînă de ajutor nesperată si extrem de bine venită“
Rep.: Cum supravietuiti în aceste conditii?
S.R. Am ajuns ca din cauza acestei lipse cronice de bani si a subfinantării să ne transformăm într-un fel de cersetori la capra podului. După ce că datoram furnizorilor sume imense, de-mi era rusine să mai dau ochii cu ei, tot furnizorii au fost cei care ne-au sărit în ajutor, dăruindu-ne materiale sanitare de strictă necesitate si nu au fost putine. Partea cea mai proastă este că pentru ultimele trei luni ale acestui an avem alocate sume insignifiante. Spitalul nostru a primit de la începutul anului si pînă în august cîte 50 de miliarde de lei lunar, banii care ne acopereau minimum necesar. În luna septembrie am primit putin peste 24 de miliarde de lei iar pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie mai avem doar 1 miliard pe lună din suma contractată pe 2009. Toate acestea înseamnă că ratia de hrană a bolnavilor pe zi a fost redusă de la 7 lei pe pacient la doar 3 lei iar cea de medicamente la doar 14 lei pe zi pe bolnav. Ce am putea cumpăra din banii acestia ca un om, retineti, un om bolnav, un copil sau o persoană proaspăt operată, să primească trei mese pe zi?
Rep.: Sînt solutii pentru depăsirea aceste crize profunde?
S.R.: Încercăm să facem rost de bani pe toate căile si de aceea am făcut cîteva propuneri ce vor fi supuse dezbaterii Comitetului Director. Am vrea să percepem o taxă de 5-10 lei la internare, să taxăm parcarea în curtea spitalului, să facem analize de înaltă performantă în laboratoarele noastre contra cost si să realizăm cîteve rezerve cu conditii foarte bune în care să fie internati contra unei sume cei ce vor un tratament preferential. Pînă atunci, stăm cu mîna întinsă si facem chetă pentru a cumpăra materialele sanitare pentru cazurile urgente iar campania cotidianului Monitorul este o mînă de ajutor nesperată si extrem de bine venită. Sper să avem succes si nemtenii cu suflet generos să dea dovadă de solidaritate cu bolnavii.
|