Primăvara din final de noiembrie
• ieri, la prînz, în zona Tîrgu Neamt erau aproape 17 grade Celsius, la Piatra Neamt fix 15 iar la Roman 13 • în continuare vremea rămîne nefiresc de caldă • de la mijlocul săptămînii viitoare ne putem astepta la ceva lapovită •
Desi mai sînt cîteva zile pînă la venirea oficială a iernii, vremea continuă să ne răsfete cu temperaturi de primăvară autentică. În acest moment este atît de cald încît cu usurintă ai putea crede că sîntem la fine de aprilie sau început de mai si nicidecum aproape de 1 decembrie. Vestea bună este că cel putin o săptămînă ne vom mai bucura de căldură. Vestea proastă constă în aceea că temperaturile ridicate favorizează virozele, iar cei mai loviti de valul de afectiuni respiratorii sînt cei cu imunitate scăzută, copiii sau bătrînii. Ziua de ieri a fost una nesperat de caldă, cînd mercurul din termometre a săltat pînă aproape la 17 grade Celsius. Conform specialistilor din cadrul Statiei meteo Piatra Neamt, pe 26 noiembrie 2009, în jurul prînzului, cel mai cald era la Tîrgu Neamt unde s-au înregistrat 16,6 grade, în timp ce în municipiul resedintă de judet erau fix 15 grade. Locuitorii din Roman si comunele limitrofe s-au putut bucura de un soare căldut si de cele 13 grade Celsius înregistrate de meteorologi. De mentionat este faptul că specialistii măsoară temperaturile la umbră, dar în fata soarelui a fost mai cald. Nici diminetile nu tremurăm de frig si de ceva vreme încoace nu au mai fost valori negative decît pe Toaca. În zorii zilei de ieri numai pe vîrful Toaca erau minus 2,2 grade, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din judet. Cel mai cald a fost în Piatra Neamt unde mercurul din termometre a săltat pînă la 4,1 grade. La Roman si Tîrgu Neamt erau valori foarte apropiate, de 2,3, respectiv 2,6 grade Celsius. „Este mult mai cald decît ar fi normal în această perioadă a anului si cel putin cîteva zile de acum înainte vremea îsi va păstra aceleasi caracteristici. Media multianuală pentru această perioadă a anului este de 2-6 grade Celsius, iar în dimineata zilei de 26 noiembrie în Piatra Neamt s-au înregistrat minime de 4,1 grade Celsius, în timp ce la prînz au fost 15 grade. Dacă în zori au fost temperaturi comparabile cu media multianuală, la prînz a fost mult mai cald decît în mod obisnuit. Abia de la jumătatea săptămînii viitoare, cel mai probabil de miercuri, este posibil să vină un front atmosferic mai rece, iar dacă se vor înregistra precipitatii este posibil ca acestea să fie sub formă de lapovită sau chiar ninsoare“, a declarat meteorologul de serviciu din cadrul Statiei meteo Piatra Neamt. Deocamdată prognozele pe termen lung nu ne dezvăluie dacă în acest an Mos Crăciun va veni cu sania trasă de reni, prin troiene cît casa, sau dacă darurile vor fi aduse cu decapotabila.
|