Batista si tambalul care nasc pui vii
Rãtãciti în traditie
Sînt unii care încã se întreabã cum se va încheia tulburarea de la Centrul pentru Culturã si Arte si nu-i pot întelege. ÃŽntr-o comunitate otrãvitã aproape iremediabil de indiferentã si lipsa întrebãrilor, a îndoielilor sau mãcar a mirãrilor, e cam în neregulã sã (îti) pui întrebãri tocmai despre culturã si dositele circuite ale banilor. Mai ales cã într-un soi de final, unul ce-ncepuse de fapt a se scrie de la prima fîlfîire a dezvãluirilor de la gazetã, nu se va întîmpla nimic. Ce-i drept, nu sînt foarte sigur, dar am motive sã mã tem!... Mã tem, întîi de toate, fiindcã nu vãd o autoritate suficient de înzestratã la capitolul responsabilitate încît sã decreteze o curãtenie profundã. Cîtã vreme riscul provocãrii unor cascade de dezvãluiri multilateral deranjante existã, mãsurile trebuie negociate cu finete. Folclorul urban musteste de ani si ani de povesti duioase despre cîte se petrec în voia cea bunã si netulburatã pe tãrîmul culturii si artelor. Neîntîmplîndu-se nimic, folclorului ãsta i s-a dat aurã ticãloasã si jenantã de boemie. Cu un taraf vesnic disponibil sau c-un expresiv si destoinic ciobãnas de serviciu se acoperã multe alte prestatii facturate în compensatie. Reteta-i veche, consolidatã, iar deranjul de acum e, pe fond, unul nepermis de mult amînat. Asa si numai asa se face cã indiferent de bune intentii si temeinicie, un act de control nu scapã de bãnuiala de complicitate la o reglare de conturi. Dar, si reglare de conturi sã fie, ideea e sã nu se „cooperativizeze“ curãtenia. Ceea ce deja tine de naivitate, nu?
Apoi, dacã tot am pomenit folclorul urban al nestematei noastre turistice, se cuvine a face o incursiune în trecut. Sînt vreo 14 ani, poate mai bine, de la o altã tulburare culturalã si artisticã. Ce mai iures, ce mai tunete si vuiete colorau atmosfera atunci! Unda de soc a fost provocatã de o monografie a judetului, „capodopera“ uitatã între timp fiind giratã si finantatã la greu din banii publici ai judetului nostru. S-a scris la gazetã, dar ce folos? Nimeni nu îsi aminteste dacã si ultima parte a tirajului a fost recuperatã de la o tipografie ieseanã. Iar despre un proces ce-l viza pe poetul local din epicentrul combinatiei chiar nu s-a mai vorbit. Batista si tambalul au functionat impecabil, poetul jucãus fiind relocat cu discretie spre Iasi, într-o pozitie cum nu se poate de minunatã: custode al Bojdeucii din Ticãu.
Mã tem, nu neapãrat în ultimul rînd, de sansa demitizãrii caliciei din culturã. Unii stim dureros de bine cu ce eforturi si umilinte se adunã bãnutii pentru o actiune mai rãsãritã, pentru un festival sau un concurs cu traditie. Aproape cã nu avem retineri în a-i spurca pe cei care îi trateazã ca pe milogi pe „operatorii“ nostri culturali. Cînd colo, ce sã vezi?... Cel putin la Centrul pentru Culturã si Arte „Carmen Saeculare“ bani sînt! Cu destinatia lor ar fi o problemã, nu? Si, pentru ca sã aveti niste repere, meritã retinut cã suma aia frumusicã „jucatã“ apãsat pe stîna din strand e comparabilã cu contributia municipalitãtii pentru urmãtorul tîrg de turism sau cu cît a cerut (dar nu a primit!) Colegiul National Petru Rares la sãrbãtorirea celor 140 de ani de existentã, în noiembrie anul trecut. Astfel, dorinta de a-i vedea în actiune pe viitorii colectori de fonduri culturale devine una legitimã. Cam asa se face cã ne vom da întîlnire peste încã vreo 14 ani, sã povestim despre tulburarea de la „Carmen Saeculare“ exact cum facem azi despre monografia de odinioarã. Tare as vrea sã mã însel, dar am motive sã n-o fac. Locul de la Bojdeuca din Ticãu e ocupat, dar posturi libere sînt sigur pe la Teatrul Tineretului.
|