Batista si tambalul care nasc pui vii

Rătăciti în traditie

Sînt unii care încă se întreabă cum se va încheia tulburarea de la Centrul pentru Cultură si Arte si nu-i pot întelege. Într-o comunitate otrăvită aproape iremediabil de indiferentă si lipsa întrebărilor, a îndoielilor sau măcar a mirărilor, e cam în neregulă să (îti) pui întrebări tocmai despre cultură si dositele circuite ale banilor. Mai ales că într-un soi de final, unul ce-ncepuse de fapt a se scrie de la prima fîlfîire a dezvăluirilor de la gazetă, nu se va întîmpla nimic. Ce-i drept, nu sînt foarte sigur, dar am motive să mă tem!... Mă tem, întîi de toate, fiindcă nu văd o autoritate suficient de înzestrată la capitolul responsabilitate încît să decreteze o curătenie profundă. Cîtă vreme riscul provocării unor cascade de dezvăluiri multilateral deranjante există, măsurile trebuie negociate cu finete. Folclorul urban musteste de ani si ani de povesti duioase despre cîte se petrec în voia cea bună si netulburată pe tărîmul culturii si artelor. Neîntîmplîndu-se nimic, folclorului ăsta i s-a dat aură ticăloasă si jenantă de boemie. Cu un taraf vesnic disponibil sau c-un expresiv si destoinic ciobănas de serviciu se acoperă multe alte prestatii facturate în compensatie. Reteta-i veche, consolidată, iar deranjul de acum e, pe fond, unul nepermis de mult amînat. Asa si numai asa se face că indiferent de bune intentii si temeinicie, un act de control nu scapă de bănuiala de complicitate la o reglare de conturi. Dar, si reglare de conturi să fie, ideea e să nu se „cooperativizeze“ curătenia. Ceea ce deja tine de naivitate, nu?
Apoi, dacă tot am pomenit folclorul urban al nestematei noastre turistice, se cuvine a face o incursiune în trecut. Sînt vreo 14 ani, poate mai bine, de la o altă tulburare culturală si artistică. Ce mai iures, ce mai tunete si vuiete colorau atmosfera atunci! Unda de soc a fost provocată de o monografie a judetului, „capodopera“ uitată între timp fiind girată si finantată la greu din banii publici ai judetului nostru. S-a scris la gazetă, dar ce folos? Nimeni nu îsi aminteste dacă si ultima parte a tirajului a fost recuperată de la o tipografie ieseană. Iar despre un proces ce-l viza pe poetul local din epicentrul combinatiei chiar nu s-a mai vorbit. Batista si tambalul au functionat impecabil, poetul jucăus fiind relocat cu discretie spre Iasi, într-o pozitie cum nu se poate de minunată: custode al Bojdeucii din Ticău.
Mă tem, nu neapărat în ultimul rînd, de sansa demitizării caliciei din cultură. Unii stim dureros de bine cu ce eforturi si umilinte se adună bănutii pentru o actiune mai răsărită, pentru un festival sau un concurs cu traditie. Aproape că nu avem retineri în a-i spurca pe cei care îi tratează ca pe milogi pe „operatorii“ nostri culturali. Cînd colo, ce să vezi?... Cel putin la Centrul pentru Cultură si Arte „Carmen Saeculare“ bani sînt! Cu destinatia lor ar fi o problemă, nu? Si, pentru ca să aveti niste repere, merită retinut că suma aia frumusică „jucată“ apăsat pe stîna din strand e comparabilă cu contributia municipalitătii pentru următorul tîrg de turism sau cu cît a cerut (dar nu a primit!) Colegiul National Petru Rares la sărbătorirea celor 140 de ani de existentă, în noiembrie anul trecut. Astfel, dorinta de a-i vedea în actiune pe viitorii colectori de fonduri culturale devine una legitimă. Cam asa se face că ne vom da întîlnire peste încă vreo 14 ani, să povestim despre tulburarea de la „Carmen Saeculare“ exact cum facem azi despre monografia de odinioară. Tare as vrea să mă însel, dar am motive să n-o fac. Locul de la Bojdeuca din Ticău e ocupat, dar posturi libere sînt sigur pe la Teatrul Tineretului.