Mici evazionisti deferiti justitiei
• trei cauze de acest fel au fost mediatizate, în premieră, pe site-ul Ministerului Public • inculpatii nu au virat bani la bugetul de stat, desi i-au retinut •
Ministerul Public a publicat pe site-ul propriu un comunicat de presă cu trei dosare de evaziune fiscală, toate de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamt. În primul caz a fost trimis în judecată Dan Popescu, în sarcina sa fiind retinută infractiunea de evaziune fiscală. Conform comunicatului oficial, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăti comerciale, nu a virat la bugetul de stat toti banii retinuti din salariile angajatilor. Fapta a avut loc pe parcursul unui an, din februarie 2008 pînă în ianuarie 2009. Atunci acuzatul a retinut sume reprezentînd impozite si contributii sociale cu retinere la sursă, pe care nu le-a virat în termenul prevăzut de lege bugetului de stat. Prejudiciul cauzat prin infractiune a fost stabilit la 15.112 lei ron (151 milioane de lei vechi). Un alt nemtean acuzat de fapte similare si inculpat de procurorii nemteni este Constantin Cristian Iacob. Acesta a săvîrsit faptele după acelasi „modus operandi“ ca si în primul caz. În calitate de administrator de firmă a retinut contributiile sociale ale angajatilor, pe care nu le-a mai virat la pusculita statului. Paguba se cifrează la 4.712 lei ron (47 milioane de lei vechi). Într-un alt dosar penal a fost cercetat un client mai vechi al procurorilor pietreni, Ilie Butuc. În firma pe care a condus-o Butuc a retinut la sursă si nu a virat la buget contributiile aferente drepturilor salariale. Din impozitul pe veniturile din salarii, asigurările sociale de sănătate, ajutorul de somaj, precum si asigurările sociale de stat, inculpatul si-a însusit 2.905 de lei noi (circa 30 milioane de lei vechi). Butuc a mai fost cercetat penal pentru fapte similare. Toate cele trei cauze au fost înaintate pentru solutionare Judecătoriei Piatra Neamt. De mentionat este faptul că aceste rechizitorii au fost publicate în premieră pe site-ul Ministerului Public, pînă acum nemaifiind nici un comunicat din zona noastră, cu exceptia cauzelor care au fost instrumentate de structurile centrale, unde informatia circulă mai repede. Noul sef al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamt, procurorul Daniela Bîlha, a promis că va asigura o mai bună trasparentă în relatia cu mass-media si la fiecare eveniment important vor fi postate pe site comunicate de presă.
|