Parcul Aurora si „civismul“ puberilor teribilisti
• „Parcul de la Aurora era cel mai frumos, acum e distrus de adolescenti zgomotosi, care sînt foarte supărati pe viată“, zice Doru Munteanu Parcurile si locurile de joacă sînt o temă de dezbateri intense, fiecare considerînd că problema e în curtea celuilalt si ar face bine să o rezolve. Taberele beligerante în acest caz sînt multe. Pe de o parte pietrenii care vor să iasă la aer sau la joacă împreună cu cei mici si care se plîng ori că nu au unde, ori că locurile special amenajate nu sînt sigure si curate. Pe de altă parte sînt autoritătile, care fac si ele ce pot, în spetă curătenie în parcuri si locuri de joacă, pe cît să îi împace pe toti. Pe de încă o parte se situează tinerii puberi care, ajunsi la vîrsta teribilismului needucat cum trebuie, îsi pun mintea, dar de cele mai multe ori muschii si bocancii cu niste biete scrîncioburi si tobogane, altfel dornice să bucure pe toată lumea. „Vă rog frumos să ne ajutati să ne bucurăm de părculetul din fata blocului Aurora - cel în formă de potcoavă. Acum cîtiva ani au fost puse cosuri noi de gunoi, alei pietruite, jocuri pentru copii - leagăne, tobogan, dar nu au rezistat în totalitate. Proastă inspiratie a avut si cel care a propus ca în parc să fie pus pietris cu praf pe jos, în loc de nisip. S-au mai schimbat, reparat, dar problema este că seara, cînd copiii mici merg în case, se umple parcul de adolescenti, zgomotosi, care sînt foarte supărati pe viată. Strică tot, îsi fac nevoile în tobogan, răcnesc pînă noaptea tîrziu, rup băncile... si dimineată găsim parcul distrus, murdar. Mai nou, acest mic parc e înconjurat de masini din toate părtile si, în loc să scoatem copiii la aer curat, îi punem să înghită noxe si să se joace în praful care se adună de peste tot. Era cel mai drăgut parc din oras. Si as avea si o propunere: leagănele pentru copii ar putea fi prevăzute cu bară de protectie, asa cum sînt în alte tări, deoarece din cauza constructiei lor, sînt foarte multi copii mici care cad si se lovesc foarte tare. Leagănele ar trebui modificate pentru că zilnic sînt accidente“, spune Doru Munteanu într-o sesizare adresată primăriei.
De data aceasta cele sesizate nu s-au confirmat. Cel putin nu pe partea de dotare a parcului cu diverse jocuri pentru cei mici. „Echipamentele si mobilierul stradal din parc nu sînt deteriorate“, spune primăria pietreană. „Precizăm faptul că în luna iulie 2010 au fost remediate defectiunile la echipamentele de joacă, la bănci si acestea au fost vopsite. Curătenia în parcul de joacă este executată, zilnic, de firma Salubritas. Echipamentele au fost construite de firme specializate în acest domeniu. Dacă în parc se adună adolescenti care tulbură linistea publică si comit fapte antisociale, trebuie să sesizati Politia Comunitară, pentru a se putea actiona în timp util“, adaugă cei de la primărie.
|