Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2010
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 9 Octombrie 2010
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL NOPTII

CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL NOPTII

Crochiuri din jurnalul unui profesor protestatar

• pe 5 octombrie, dascălii continuu umiliti în ultimii ani si-au strigat deznădejdea într-un mare miting organizat în fata guvernului • de la Neamt a participat un grup format din circa 150 de sindicalisti • printre ei si un colaborator al cotidianului Monitorul, autorul reportajului ce urmează •

Cocosii dorm

Ca si găinile. Nu au, pasă-mi-te, nici o grijă. Mult mai tîrziu, pe la revărsat de zori se vor hotărî să cînte si să ne aducă aminte, cu patetism, că am fost odată oameni care se bucurau de toate lucrurile simple ale acestei lumi. Devin pragmatic si realizez că am mai bine de cinci kilometri pînă la locul de unde va pleca autobuzul. Hotărăsc să iau masina. Cu toate că, reamintindu-mi că în societatea noastră modernă si integrată european totul se plăteste, mă gîndesc unde am să o las. Mîine dimineată, băietii harnici de la firma care administrează parcările, de bună seamă vor fi foarte supărati dacă nu vor găsi în geam bonul de la aparatul de taxat care va dovedi că sînt bun platnic. Dar sînt. De asta si calculez că la nota de plată a protestului meu intempestiv va trebui să adaug nu mai putin de 15 lei. Noi. Dar cauza merită, nu-i asa? Asa că mă resemnez si mă decid să îndestulez copios aparatul de făcut bani al firmei. Doar sînt un bugetar proeminent. Un gras, cum ar spune iubitul nostru presedinte. În oglindă nu prea arăt prosper. Mă uit pentru că trebuie să fiu cît de cît decent. După ce mă bărbieresc - ca să arăt bine în fata clădirii guvernului - citesc cele mai noi amenintări ale băncilor. (În paranteză fie zis, altă dată citeam Dostoievski). Asta îmi ridică moralul si îmi ascute spiritul revolutionar. Înjur copios si mă rog apoi la Dumnezeu să-mi ierte pornirile neortodoxe si, evident, necivilizate. Că tot se face mare caz de asta.

E noapte si e frig, seniori!

Asta e prima impresie. La punctul de plecare se fac preparative pentru buna desfăsurare a deplasării. Coborîm pe trotuar materialul didactic: pancarde, bannere, steaguri, veste si sepci, vuvuzele de plastic, tignale, pînă si o tobă. E răcoare rău. De asta, probabil, nu mă simt prea bine. Autobuzul arată promitător. Pe dinafară. Dinlăuntru constatăm, după primii metri, că masina nu are suspensii functionale asa că începem să dăm cu spor cu capul de pereti la fiece denivelare. Clasic românesc si tocmai de aceea ne obisnuim repede. Ne avîntăm în noapte, fredonînd în gînd „Porniti înainte, tovarăsi!“ Ca întotdeauna, cei cuminti stau în fată motăind si cei obraznici si guralivi în spate. Ca în viata de zi cu zi, de altfel. Iesim tîrîs - grăpis din urbe, undeva în stînga mai sclipesc cîteva lumini de prin ruinurile Săvinestiului, faruri întretăiate, case în întuneric, ici colo cîte o reclamă luminată din care zîmbesc, de regulă, fete bine hrănite. Geamurile se umezesc si suvite subtiri se preling într-un traseu sinuos, dominat de reguli proprii. Dacă nu motăi si nu ai altă treabă, poti privi ciudata, complicata si imprevizibila aventură a apei ce se joacă pe sticla rece.

Pe pămînt avem de toate

Unii dintre noi, doar. Dimineata, în lumina strepezită de umezeală, Capitala ne asteaptă bine pregătită. Ei bine, nu sărbătoreste, dar cel putin astăzi sîntem băgati în seamă. Politie, jandarmi si drum anevoios prin puzderia de masini. Pe trotuare lume putină si în statiile mijloacelor de transport în comun pietoni zgribuliti. Piata Victoriei, vastă, pare că e pregătită să găzduiască balul, masa si felicitările. În cele două decenii de „libertate“, puterea si-a organizat temeinic forta de represiune. Acum, aici, pe pămînt are de toate. Masini si utilaje de stăpînit multimea stau în asteptare, frumos încolonate. Dube, tunuri cu apă, tulumbe, custi din plasă metalică, autoturisme cu girofar, camioane, motociclete... Pretutindeni, frumos însiruiti, jandarmi în albastru, cu casca ce le poate apăra teasta, atîrnată pe coapsa dreaptă. Dumnezeule, ce lume bolnavă! La ce bun toate astea? Ca să apere ordinea de drept. Ce formulă stupidă în acest context. Tocmai indusa senzatie de securitate conferă arogantă guvernantilor. La ora asta multi dintre ei iau micul dejun. Fireste, nu frugal si nu pe genunchi ca noi ci la un restaurant elegant. După siestă vor „rîgîi“ pe vreun post de televiziune unde sînt invitati perpetuu si unde, probabil, vor anunta că nu peste multă vreme vor scoate pe piată - pe cartele, evident - „biscuitii verzi“. Cine sînt, de fapt, oamenii acestia care ne conduc? Ce merite au? De unde au apărut? Ce scară de valori recunoscută le-a conferit dreptul de a ne dirigui atît de mizerabil existenta?

Desteaptă-te, române!

Ar fi cazul. Pentru că am ajuns devreme sîntem avantajati. Cei o sută cinzeci de oameni din Neamt prind locul la bară. Adică în fată, imediat după grilaj. Relativ repede, piata se umple. Multe judete sînt reprezentate si de cîte cinci sute de dascăli. În stînga Muzeul Antipa, în spate complexul rezidential, la dreapta, ornat inestetic cu o mare pînză ce maschează niste lucrări si de o macara neclintită, palatul puterii decizionale. Urias, sobru si oarecum amenintător. Pe estrada din fată, încadrată de difuzoare se agită organizatorii. Se face apel la ordine si se dirijează coloanele de manifestanti care îsi caută locul. Între noi si tribună, televiziunile „mogulilor“ întind cabluri si montează trepiede pe care clipesc ochii rosii ai camerelor de luat vederi acoperite cu huse. Pe scenă e înghesuită o fanfară de sector. O fetită din ciclul primar ne aduce aminte primele versuri ale Imnului National al României. Brusc, acompaniat de alămurile oamenilor muzicii, cîntecul desteptării răsună în întreaga piată. Ce frumos, ce măret, ce înăltător...! Dacă n-ar fi atît de tragic.

Prigonirea crestinilor

„Stimati colegi!“ (Vorbeste Aurel Cornea). „Astăzi (n.r. - 5 octombrie) e Ziua Mondială a Educatiei.“ (Pe un imens balon ce pluteste deasupra tribunei scrie că e Ziua Dascălilor Umiliti. Mă rog! Poate fi o greseală.). „Puterea ne-a întors din nou în stradă...“ (huiduieli binemeritate) „... pentru că ne-a adus într-o stare de disperare.“ (De ce sînt oare de acord?). „Cadrele didactice, salariatii din învătămînt sînt umiliti, dispretuiti, marginalizati de o putere coruptă care îsi vede numai interesele. Aceasta este realitatea“. (O vedem, o simtim si o trăim cu prisosintă). „Noi, cei din învătămînt, reprezentantii celor 200.000 de salariati afiliati la Federatia Sindicatelor Libere, am venit astăzi, aici, să spunem puterii că asa nu se mai poate, că trebuie...“ (Hotii! Duc instinctiv mîna la buzunar) „... că trebuie să reacorde statutul social pe care, în orice societate civilizată îl are omul de la catedră si nu să declare numai în timpul campaniilor electorale că sîntem prioritate natională si avem importantă pentru ei.“ (Demisia! Chiar si de „onoare“). „Astăzi, aici, am venit să transmitem un strigăt disperat către întreaga clasă politică... către întreaga societate civilă, părintilor, elevilor nostri, studentilor, tuturor românilor, că trebuie să salvăm scoala românească. Aceasta este realitatea.“ (Cred că de acum e un loc comun ce amenintă să devină tic. Oricum, e bine că ni se reaminteste). „Cadrele didactice sînt umilite si marginalizate. Copiii, elevii nostri, marea majoritate învată în săli de clasă insalubre, cu material didactic învechit, cu manuale roase de timp. Iar părintilor nu li se oferă posibilitatea de a alege si de a avea sanse egale pentru copiii lor. (Jos guvernul! Constat că n-am nimic împotrivă asa că încerc să strig si eu; cu ochii după o cameră. Poate mă văd cei de acasă). „De un an de zile sîntem supusi în permanentă unor curbe de sacrificiu. Am început anul trecut prin reducerea cu cinci zile a salariului.“ (Stie si Mos Crăciun de asta). Am continuat în ianuarie cu desfiintarea celui de al 13-lea salariu.“ (Ce bun era pe seceta de după Revelion). Apoi, o serie întreagă de sporuri si drepturi ne-au fost reduse. Ca în luna iunie să se ajungă la reducerea salariului cu 25 la sută“. (Hotii! Un politist se scarpină discret în turul pantalonilor. De cînd chestia cu Cotroceniul... pardon, stiti dumneavoastră! au început să-mi fie simpatici). „Dacă facem un calcul sumar, reducerea în acest an a fost între 40 si 45 la sută.“ (Sumar. La un calcul mai pedant e mult mai mult). „Iar lucrurile nu merg într-o directie bună.“ (Asa e. Sîntem pe calea spre Iad, spunea cineva zilele trecute). „Am negociat, dar au fost negocieri sterile. Rolul nostru este acela de a vă reprezenta si de a negocia în numele dumneavoastră. Nu se poate merge la infinit cu aceste curbe de sacrificiu.“ (Hotii! Iar? În ce tară trăim?). „Nu se mai poate continua în anul 2011 cu asezarea noastră în acea grilă de salarizare pe ultima treime si cu salarii mai mici decît ale altor categorii socio-profesionale.“ (Să fim drepti: cunosc pe cineva care are mai putin ca mine). „Trebuie să-i facem să înteleagă acum, aici... (Mars funebru intonat de fanfară. Tinînd cont de împrejurările de ultimă oră, ideea nu mi se pare a fi cea mai fericită. Dar semnificatia e, de bună seamă, simbolică. E vorba de sistem nu de oameni, evident. Sîntem, doar, crestini. În consecintă, prigoniti ca în vremea romanilor).

Înfrînti, pe Calea Victoriei

Vai, cîte vise am risipit în tinerete pe aici, pe Calea Victoriei! Dar nu mi-am închipuit nicicînd că peste ani voi ajunge să mărsăluiesc cu lacrimi în ochi pe teritoriul fericit al formării mele. Muzeul Enescu, Academia Română, acum în imediata vecinătate a unui Cazino unde se preumblă alt soi de împătimiti ai cărtilor, mansarda unde a vietuit, prigonit si el, Mihail Sebastian, Teatrul Act, Green Hours, case înalte cu bulină rosie, balcoane cu cărămida dezgolită rînjind impudic asupră-ne, multe, prea multe bănci, aceste noi biserici ale românilor, Piata George Enescu, Ateneul Român, cartoful imens înfipt în prelunga scobitoare din beton din Piata Revolutiei si, ca o încununare a grotescului, oroarea aceea din sticlă înfiptă în trupul sfîsiat al unei arhitecturi pierdute. Simbolistica transparentă a clădirii viitorului ridicată pe baza acumulărilor istorice traditionale e cariată de impactul vizual împănat de disconfort al făcăturii arhitecturale hibride ce produce, nici mai mult nici mai putin decît panică. Dacă privesti mai atent, realizezi de ce însăsi viata noastră socială, clădită aidoma, este atît de nereusită. Douăzeci de ani de excrescentă democratică, înteleasă foarte original si oarecum tembel, au dat nastere unui avorton politic si social cu caracteristicile unui mutant grăbit să recupereze decalajele istorice zdrobind fără milă traditia invocată perpetuu ce a ajuns doar un simbol grotesc al unui tragic, implacabil si nefericit destin.

Clasa muncitoare merge în Paradis

Cel putin asa ne-a asigurat ministrul muncii, un oarecare Botis, care supralicitează iesind în fata ministerului. Gestul său curajos va fi, de bună seamă, apreciat de către partid. Nu si de cei din multimea care îl copleseste cu huiduieli. Clasica nesimtire politică îi conferă încă un soi de imunitate în fata oprobriului public si nu-i alterează satisfactia degustării cafelei amînate ce nu a avut timp să se răcească pe marginea biroului. La Cotroceni, o armată de consilieri plictisiti mimează mirarea în fata fluturasilor cu 450 de lei adusi drept dovadă de protestatari. Pe General Berthelot, ministrul educatiei ratate (încă o dată) îsi consultă sufleorul si hotărăste, în final, că tăcerea e de aur. Pe stradă revolta se consumă iremediabil către iminenta linistire. Se face tot mai frig si protestatarii bucuresteni socot că e timpul să meargă acasă. Cei din provincie căutăm cu disperare o budă. O găsim; e ecologică, asa cum sînt toate cele ale lumii noastre europene. Topăind nerăbdători ne asezăm la coadă pentru privilegiul si dreptul constitutional de a ne usura în fata Ministerului Muncii; plătite cu 25 la sută mai putin. Însotită de politisti pe motociclete, o mică coloană de masini negre străbate silentios piata aproape pustie unde numai jandarmii au rămas în dispozitiv pentru a apăra linistea si tihna puterii.

De ce?

„Din punctul nostru de vedere, cred că manifestarea de la Bucuresti si-a atins scopul; în sensul că noi am dorit să atragem atentia asupra problemelor reale ale sistemului de educatie. Colegii nostri cred că au reusit să demonstreze, atît la Ministerul Muncii cît si la Ministerul Educatiei, că în scoala românească există probleme vechi, care se cer rezolvate si că nu putem continua în aceleasi încercări de reformă care nu au dus nicăieri. Tema mitingului fiind Salvati scoala românească! cred că e edificatoare.“ Opinia doamnei Gabriela Grigore, din board-ul judetean al FSLI tinde să devină oficioasă si sterilă ca o declaratie de presă. Încerc să o aduc cu picioarele pe pămînt. Adică pe podeaua autobuzului. „Da, aveti dreptate. Principala revendicare a fost, trebuie să recunoastem, cea a salariilor. În ideea federatiei, acest miting a fost încă un strigăt de deznădejde, o formă prin care noi am demonstrat celor care decid astăzi în sistemul de educatie că nu sîntem în afara problemelor reale ale sistemului. Practic, stim bine că la actiuni concrete ne adunăm destul de greu... N-as vrea să aprofundez cauzele. De ce reactionăm greu? De ce nu functionează solidaritatea? De ce nu reusim să fim uniti în lupta pentru interesele noastre?“ Chiar, de ce? mă întreb si, apreciindu-i sinceritatea racordării la problematica fundamentală, mă gîndesc cîti dintre colegii mei vor fi curiosi să afle mîine dimineată de la mine ce s-a întîmplat, de fapt, la Bucuresti. Chiar si între două conversatii despre noile bluze de la nu stiu care magazin. De ce, în ciuda faptului că sînt înconjurat permanent de oameni, mă simt singur, strepezit si trist? Nemăsurat de trist.

Iisus coboară de pe cruce

Eu cobor din autobuz. Au trecut douăzeci si patru de ore de cînd am plecat din acelasi loc. E la fel de frig, doar că mai si plouă. În rest, constat că nu s-a schimbat nimic. Cocosii, ca si atunci, dorm la ora asta. Găinile, la fel. Si oamenii respectabil sînt în căminele lor. Se odihnesc pentru o nouă zi de muncă. Plătită cu cît permite economia natională. Si reprezentantii puterii în teritoriu sînt la casele lor, probabil. Si ei dorm, că si ei sînt oameni. Mîine dimineată eu trebuie să merg la scoală. Are românul un cîntec: „Dimineata cîntă cucu’, eu mă duc la lucru’“. Gata cu protestele, pentru că, nu-i asa, trebuie să dăm un exemplu bun tinerei generatii care, se stie, nu are nici o vină. De vină sîntem numai noi. Cei care nu întelegem, asa cum ne spun guvernantii, că nu sînt bani. Si de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Doar băncile cer. Adică..., vai ce impietate!, ele sînt preste Dumnezeu. Dacă nu cumva chiar el o fi dator. Doar Iisus, din cîte se stie, si-a plătit datoriile, acolo sus, pe crucea însîngerată; rosie ca stopurile încercănate ale autobuzului, ce se fac tot mai mici pînă se pierd înghitite de întunericul umed. Călătoria, de bună seamă, continuă. Pînă la capătul noptii.

Articol afisat de 2499 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Adăugat de LILIANA la data 10.10.2010 13:41
CALATORIE LA CAPATUL NOPTII
Felicitari pentru realizarea acestui articol.Exceptional realizat.
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective