 Schumacher de Piatra Neamt
• un sofer a dărîmat semaforul, indicatorul trecerii de pietoni si gardurile de protectie ale copacilor în zona Romtelecom • a fugit de la locul accidentului, dar a uitat în urmă plăcuta de înmatriculare • Cine a pus curba în drum în fata clădirii Romtelecom a făcut-o pentru a-i incomoda pe soferii pietreni. Unul, cel putin, a fost sigur incomodat de ea, motiv pentru care a si ratat-o în dimineata de duminică, putin după ora 3. „Am fost anuntati de colegul nostru de la patrula mixtă rutieră că pe la 3.20 în noaptea de sîmbătă spre duminică a avut loc un accident în zona centrală, în fata Palatului Telefoanelor. Din cîte am înteles, autoturismul s-a izbit din plin în indicatoarele rutiere si apoi a rupt si gardurile metalice de pe marginea drumului. Conducătorul auto a fugit de la locul accidentului, dar a fost identificat de politistii de la Circulatie“, a declarat Dumitru Crăescu, seful politiei locale Piatra Neamt. Omului nu i-a fost suficient că n-a văzut curba, dar nu i-a convenit nici ce urmează după ea, drept pentru care s-a gîndit să-si pună mintea (si masina) cu semaforul intermitent ce păzea trecerea de pietoni, cu indicatorul care anunta persoanele interesate că acolo este trecere de pietoni si, dacă tot le-a făcut p-astea, a zis că n-are nimic dacă sterge si gardurile metalice puse în jurul copacilor, spre protectie si ornament. Pe partea de trotuar de la Romtelecom pînă aproape de fosta Casă de Pensii, gărduturile metalice au cedat fizic în fata asaltului de bolid. Acolo au rămas pînă ieri după-amiază, cînd echipajele de la Publiserv au fost anuntate de politie să vină să le ridice pentru reparare. Schumacher de Piatra Neamt a plecat de la locul faptei, dar s-a dovedit a fi mai ghinionist decît credea sau l-o fi ajuns năduful gărduturilor. Cert este că i-a rămas în urmă plăcuta de înmatriculare de pe fată si el nu si-a dat seama. Politistii au luat-o, l-au identificat (locuieste în Precista) si acum îl asteaptă să vină să raporteze incidentul. Potrivit legii, are termen 24 de ore să facă asta, că n-a fost accident cu victimă, deci politia nu se poate duce peste el. E sigur că, dacă se duce, nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i va mai mirosi, că după o zi se mai atenuează impactul. Dacă nu se prezintă la Tamponări, riscă suspendarea permisului de conducere. Dacă se duce, va suporta distrugerile, după ce le calculează municipalitatea, si primeste bonus o amendă.
|