La Rappresentazione di anima e di corpo
Iesirea din vis (I) Îi privea din fata intrãrii ruinate si pe chipu-i împietrit nu se putea citi nimic. Auzise zgomot mare, sforãituri de cai, lãtrãturi de cîini, vaiete si strigãte nedeslusite si, dupã ce aprinsese lumînãrile, iesise din lãcas cu pasu-i mãsurat de întelept pe care nimic din cele ale lumii acesteia nu-l poate uimi. Îl primirã cu un imens oftat de usurare, ca si cum numai prin simpla aparitie i-ar fi despovãrat de o mare apãsare. Începurã sã strige amestecat, gesticulînd cu mîinile si cu întreg trupul, aici fluturîndu-si bratele ridicîndu-le la cer sau pocnindu-si tare pieptii, aici împreunîndu-si palmele într-un gest rugãtor si zadarnic. Ochii exoftalmici li se roteau bezmetic în orbitele cercãnate si, înfometati, îsi dezveleau cu frenezie dintii si gingiile vinete sau îsi muscau vîrtos buzele însîngerate. Femeile ridicau deasupra capului, ca pe niste ofrande, prunci slãbãnogi cu burtile umflate si strigãtele ascutite ale acestora biruiau cînd si cînd larma multimii. Se îmbrînceau cu furie pentru a ajunge mai în fatã si picioarele se vînzoleau cãlcîndu-se nemilos unele pe altele.
Asteptã asa, nemiscat, un timp în fata lor pînã cînd adunarea, dîndu-si parcã seama de zãdãrnicia larmei, începu sã se potoleascã. Bratele se lãsarã tremurînde în jos, picioarele rãzvrãtite începurã sã-si caute locul, animalele speriate se asezarã în hamuri si în cele din urmã strigãtele se domolirã într-un murmur nedeslusit care se fãcu tot mai mic, topindu-se cîte putin pînã se stinse cu totul. Din piepturi li se ridica doar o imensã respiratie, profundã si precipitatã ca a unui animal trudit. Privirile sãlbãticite si atente ca ale unor pãsãri de pradã se aninarã de omul acela înalt si slab, învelit într-o rantie ponositã, cu umeri îngusti si adus de spate ce îi privea de la înãltimea treptelor roase. Prin usa deschisã, din spatele lui, se zãrea licãrul lumînãrilor aprinse si rãbufnea înafarã miros pãtrunzãtor de tãmîie.
„Stiu ce vreti!“ - le spuse si sãmînta sperantei încolti pe datã în toate piepturile. Se uitau cu ochi mãriti de groazã la el, cel de pe trepte, si de la el asteptau scãpare. „Nu se aflã nici o iesire!“ - strigã si, dezamãgitã, gloata începu sã freamãte din nou ca o mare tulburatã. Se afla acolo adunatã multã suflare: truditori cu brate puternice, muieri vlãguite cu tîtele cãzute, copii si prunci lacomi, bogãtani vãduviti de vesminte si de acareturi strîngînd în mîini frîiele cailor obositi, vizitii cu carîte hodorogite, sarlatani si pungasi rostogolind priviri repezi împrejur, fecioare cu sîni obraznici, babe ofilite cu pieile încretite ca la botfori, curve nesãtule cu burice fremãtînde, cersetori orbi sprijinindu-si bratele descãrnate în toiege noduroase, rãzboinici si lefegii despuiati, cu sãbii ruginite legate lîngã coapse, vraci ciolãnosi strîngînd la piept tigve îngãlbenite, profeti si mincinosi, cãmãtari grasi cu buzele învinetite de lãcomie, pustnici slãbãnogi, îndelung postitori, bîiguind speriati rugi tainice în bãrbile încîlcite, preoti dezbrãcati de anterie si ocnasi încrîncenati, judecãtori vãduviti de putere, scamatori si solomonari, poeti si satiri, saltimbanci si clovni, învãtati si doftori, iar într-o laturã, întinsi în tãrîna fierbinte, amusinati de cîinii flãmînzi, trãgeau sã moarã cîtiva mosnegi descãrnati, cu pieile negre si pergamentoase întinse pe scheletele aproape tepene. Se mai aflau acolo betivani cu chipurile ruinate de boalele mãruntaielor, negustori nãrãviti la clinchetul aurului, cîntãreti zgîrîind cu ghearele încovoiate strunele lãutelor dogite, în timp ce printre dinti zãmisleau în soaptã frînturi de melodii stranii, grãmãtici si copisti în ale cãror cãlãmãri, legate la brîul lat de cînepã ce le încingea soldurile, cerneala se uscase demult, cãrturari cu fete palide mîngîind cu buricele tocite ale degetelor subtiri suluri pecetluite cu cearã stacojie în care, ziceau ei, adunaserã toatã întelepciunea lumii, bãtrîni pofticiosi clefãind din gingiile putrede în vreme ce privirile galbene si bolnave hãlãduiau rebele printre cãrnurile muierilor, si multe alte fãpturi ce dãduserã grabnic dosul unei urgii atît de mari si cumplite. Dincolo de acestia se încîlceau în coarne si se vînzoleau speriate vitele scãpate de la înjunghiere. Duhnea crunt a fãpturã vie, a bãlegar si a necurãtenii, caii aveau spume la gurã, iar ochii tulburi ai cîinilor lihniti prevesteau apropiata turbare. Undeva, îndãrãtul lor, la capãtul pustiei, cerul prinse a se înrosi ca sub dogoarea unor flãcãri încã nevãzute. O geanã sîngerie se ridicã deasupra orizontului ca o ranã deschisã în pîntecul cerului si lumina ce cãdea peste multime prinse a se încrîncena dureros. Pãrea cã globul rubiniu al soarelui s-ar fi spart asemeni unui urias gãlbenus si s-ar fi împrãstiat vîscos într-o dungã subtire, acolo, departe, unde bolta se unea cu tãrîna. Era cald si zbuciumul sporea cu fiecare clipã. Glasurile devenirã guturale, din cînd în cînd privirile albite de spaimã se ridicau îngrozite cãtre cerul amenintãtor, si atunci lumina aceea rosie le învãluia chipurile fãcîndu-le asemeni unor mãsti de aramã încinsã. Stîrnite de larma gloatei, vitele speriate prinserã a împinge din spate cercînd a se rãzleti în nestire. Se auzirã ciomegele lovind crunt spinãrile osoase, chiotele neajutoratilor frînti sub copite, suduielile groase ale lefegiilor si urletul de fiarã rãpusã al unui grãmãtic strãpuns de un corn ascutit. ÃŽl traserã în lãturi, la adãpostul unui mãnunchi de spini si curînd din rana pîntecului izvorî o colcãialã fierbinte ce adãpã nisipul însetat. Se strînserã roatã împrejurul urgisitului stiind cã nimic nu se mai putea face. Se uitau si asteptau, cu un soi de curiozitate bolnavã, ca acesta sã se lepede de viatã sub privirile lor nesãtioase ce-i vãmuiau ultimele suflãri. Cînd acestea se încîlcirã într-un horcãit profund si anevoios, din coltul gurii întredeschise izvorî o suvitã rubinie, iar ochii, dupã ce se rotirã panicati jur împrejur, se rãsturnarã greoi în orbitele adînci pironind, albi si luciosi, înãltimile arzînde. (Va urma)
|
Autentificare
