Un politist de proximitate la 3.000 de locuitori
• în Tîrgu Neamt vor actiona sapte politisti de proximitate, pe modelul vechilor sectoristi, avînd noi atributii • printre ele aplicarea de amenzi si instrumentarea unor dosarelor penale •
Reorganizarea activitătii de politie de ordine publică în mediul urban va presupune si o majorare a numărului politistilor de proximitate, acestia primind si noi atributii. La Tîrgu Neamt existau pînă acum doar doi politisti de proximitate, care mentineau legătura dintre cetăteni si Politie, preluînd nemultumirile locuitorilor. De acum înainte la dispozitia tîrgnemtenilor se vor afla sapte politisti de proximitate, fiecare desfăsurîndu-si activitatea într-unul din cele sapte sectoare în care a fost împărtit orasul. Tîrgu Neamt are circa 21.000 de locuitori si ar rezulta că fiecare agent de proximitate va deservi cam 3.000 de persoane. Practic, se revine la vechii sectoristi, care cunosteau mai îndeaproape persoanele si lucrurile ce se petreceau în raza lor de activitate. O noutate este faptul că noii agenti de proximitate vor desfăsura si activităti de cercetare penală, solutionînd reclamatiile provenite din sectorul lor, si în plus, toti vor avea si calitatea de politist rutier, monitorizînd aspecte legate de parcări, opriri, întoarceri, semnalizare rutieră, probleme legate de traficul din zona scolilor aflate în raza lor de activitate etc. Schimbări se vor petrece si în mediul rural, unde posturile de politie comunale rămîn cu un singur lucrător, acesta fiind de regulă seful de post. „Sîntem în faza incipientă de implementare a celor două metodologii privind reorganizarea noilor structuri si reasezarea lucrurilor pe noile fundatii. La Politia Tîrgu Neamt se va organiza un examen de departajare a agentilor de sigurantă publică. O singură persoană nu si-ar mai găsi locul în noua structură. Sperăm să se găsească solutia cea mai bună astfel încît toti lucrătorii să-si găsească un loc de muncă corespunzător“, a declarat comisarul sef Neculai Preda, seful interimar al Politiei Tîrgu Neamt. Deocamdată politistii lucrează după structura veche, dar se fac eforturi ca toate demersurile legate de reorganizare să se încheie pînă la sfîrsitul lunii septembrie. „Este un volum mare de muncă, trebuie întocmită documentatia necesară pentru reorganizare. Este de remarcat faptul că în zona rurală arondată orasului au activat la posturile comunale politisti gospodari, si le multumesc că au reusit să mentină într-o stare functională clădirile si întreaga dotare“, a mai spus comisarul sef Preda.
|